Înainte de a se adresa instanței de judecată, personalul didactic
din Ministerul Educației Naționale
se va adresa Colegiului Central de Disciplină al
Ministerului Educatiei Naționale, respectiv Colegiului de disciplină care funcționează pe lângă fiecare inspectorat şcolar.
Aceasta este o procedură
prealabilă, introdusă de legiuitor.
Personalul
de conducere, de îndrumare si de control din inspectoratele şcolare si din
Ministerul Educației Naționale care a fost sancţionat conform cu prevederile
art. 280 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările si completările
ulterioare, are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare,
decizia respectiva la Colegiul Central de Disciplina al Ministerului Educatiei
Naționale, în conformitate cu prevederile art. 280 alin. (8) din Legea nr.
1/2011, cu modificările si completările ulterioare.
Personalul
didactic de predare si de pregătire/instruire practică, personalul didactic
auxiliar, precum si cel de conducere, de îndrumare si control încadrat în
unitătile de învătământ, sancţionat in conformitate cu prevederile art. 280
alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completările ulterioare, are
dreptul de a contesta decizia de sancţionare, in termen de 15 zile de la
comunicare, la colegiile de disciplina de pe lângă inspectoratele şcolare,
conform art. 280 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, cu modificările si
completările ulterioare.
Colegiul
Central de Disciplină al Ministerului Educatiei Naționale si colegiile de
disciplina de pe lângă inspectoratele şcolare sunt organe
administrativ-jurisdictionale.
Activitatea
Colegiului
Central de Disciplină al Ministerului Educatiei Naționale si a colegiile de
disciplina de pe lângă inspectoratele şcolare se bazează pe următoarele acte normative:
- Legea nr.1/2011 -Legea Educaţiei
Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
- Ordinul nr. 3866/2012 pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului
Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului şi ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele
şcolare judeţene,
- Regulamentul propriu,
- Decizii interne.
Membrii
Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale sunt
numiti pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de înnoire a mandatului.
Componenta Colegiului Central de
Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale este urmatoarea:
a) 4 reprezentanti si un secretar al Colegiului, desemnati de Ministerul Educatiei Naționale;
b) cate un reprezentant desemnat de fiecare federeatie sindicala din invatamantul preuniversitar, reprezentativa la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar.
Pentru fiecare membru al Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale se propune un membru supleant.
Componenta Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale– membrii titulari si supleanti – se aproba prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.
In prima sedinta a Colegiului
Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale se aleg prin vot
secret presedintele si vicepresedintele.
Sedinta Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale este statutara in prezenta a cel putin jumatate plus unu din totalul membrilor sai.
Membrii colegiilor de disciplina de pe langa inspectoratele scolare sunt numiti pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de înnoire a mandatului.
Componenta colegiilor de disciplina de pe langa inspectoratele scolare este urmatoarea:
a) un inspector scolar general adjunct;
b) 2 inspectori scolari;
c) un consilier juridic al inspectoratului şcolar – secretar al colegiului de disciplina;
d) câteun reprezentant desemnat de fiecare federaţie sindicală din invatamantul preuniversitar, reprezentativa la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar si care exista in judetul respectiv.
Pentru fiecare membru al
colegiului de disciplina se propune un membru supleant.
Componenta colegiului de
disciplina de la nivelul inspectoratului şcolar – membrii titulari si supleanti
– se aproba prin decizie a inspectorului şcolar general.
In prima ședință a colegiului de
disciplina de la nivelul inspectoratului şcolar se aleg prin vot secret
presedintele si vicepresedintele.
Sedinta colegiului de disciplina
de la nivelul inspectoratului scolar este statutara in prezenta a cel putin
jumatate plus unu din totalul membrilor sai.
Ca organe
administrativ-jurisdictionale, Colegiul Central de Disciplina al Ministerului
Educatiei Naționale si colegiile de disciplina de pe langa inspectoratele
scolare judetene (denumite în continuare
Colegiul), solutioneaza contestatia adresata de persoana sanctionata in temeiul
Legii nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
Colegiul, prin hotarare motivata,
pe baza probelor administrate si a sustinerilor partilor orale sau in scris,
poate dispune urmatoarele:
a) admiterea contestatiei;
b) respingerea contestatiei.
a) admiterea contestatiei;
b) respingerea contestatiei.
Prin
hotararea pronuntata, Colegiul poate mentine sanctiunea aplicata, o poate
diminua sau înlocui cu alta sancţiune mai usoara sau o poate anula in
totalitate.
Daca prin
hotarare se admite contestatia si se dispune reintegrarea in functie a
contestatarului, Colegiul se pronunta si asupra drepturilor salariale cuvenite
retroactiv.
Secretarul
Colegiului primeste si inregistreaza contestatia in registrul special de
intrari-iesiri al Colegiului, intocmeste un dosar pentru fiecare cerere si
elaboreaza referatul cauzei.
Referatul
cauzei cuprinde urmatoarele elemente obligatorii: "partile",
"obiectul", "actul contestat", "sustineri in
aparare", "acte la dosar", "constatari" si
"aspecte de elucidat".
Secretarul
convoaca membrii acestuia si citeaza partile cu cel putin 15 zile inainte de
sedinta. Intimatul este citat cu copie de pe contestatia depusa.
Presedintele/Vicepresedintele
Colegiului constata indeplinirea conditiilor de cvorum necesare pentru
desfasurarea statutara a sedintei acestuia si conduce lucrarile acestuia.
La
solicitarea partilor, Colegiul poate acorda un singur termen pentru lipsa de
aparare, temeinic motivata.
In
situatia in care, desi au fost legal citate, partile nu se prezinta, Colegiul
procedeaza la judecarea cauzei in lipsa, daca aceasta a fost solicitata de una
dintre parti.
Membrii
Colegiului sunt obligati sa staruie in aflarea adevarului in vederea
solutionarii contestatiei si pentru a pronunta o hotarare temeinica si
legala.
Cu
privire la situatia de fapt si motivarea in drept invocate de parti in
sustinerea pretentiilor si apararilor lor, Colegiul este in drept sa le ceara
acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in
dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt
mentionate in contestatie sau in intampinare.
Colegiul,
din oficiu poate pune in discutia partilor exceptii de procedura sau de fond,
precum si administrarea de probe.
Membrii
Colegiului au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a
preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii
faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari
temeinice si legale.
Membrii
Colegiului au obligatia de a se abtine de la orice actiune prin care ar putea
influenta declaratiile martorilor sau ale partilor aflate in litigiu. De
asemenea, este interzis membrilor Colegiului sa se antepronunte.
Membrii
colegiilor de disciplina pot beneficia pentru activitatea desfasurata in cadrul
acestora de drepturi salariale suplimentare, in conditiile legii.
Dezbaterile
se consemneaza intr-un proces-verbal de sedinta semnat de membrii
Colegiului.
Dupa
incheierea dezbaterilor, membrii Colegiului de hotarasc motivat asupra
contestatiei, pe baza probelor administrate si a sustinerilor partilor.
Hotararea se ia cu majoritatea simpla a membrilor prezenti.
Hotararea
Colegiului se redacteaza, se motiveaza atat in fapt, cat si in drept, se
semneaza de catre secretarul si presedintele/vicepresedintele Colegiului si se
comunica partilor.
Colegiul
de Disciplina poate amana pronuntarea cel mult 7 zile, in vederea depunerii de
concluzii scrise. Motivul amanarii se consemneaza in cuprinsul hotararii.
Procesul-verbal
si inscrisurile care fac obiectul dosarului, precum si dovada comunicarii
hotararii se pastreaza in arhivă, potrivit prevederilor legale in
vigoare.
In cazul
in care contestatarul este un membru al colegiului de disciplina de la nivelul
inspectoratului scolar, se respecta procedura prevazută, cu menţiunea ca acesta
nu participă la dezbateri si nu are drept de vot.
Procesul-verbal
si inscrisurile care fac obiectul dosarului, precum si dovada comunicarii hotararii
se pastreaza in arhiva inspectoratului scolar, potrivit prevederilor legale in
vigoare.
Dreptul
persoanei sanctionate de a se adresa instantei judecatoresti este
garantat.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Ordinul
nr. 3866/2012 se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civilă.
Dreptul persoanei sanctionate
de a se adresa instantei judecatoresti este garantat.
Impotriva hotararii Colegiului partea nemulţumită se poate adresa cu actiune in
instanta competenta – sectia specializata in solutionarea conflictelor de
munca, in termen de 30 de zile de la comunicare (http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx).
Pentru detalii privind organizarea
și funcționarea colegiilor de disciplină, puteți contacta Asociația Academia
Cetățeanului la adresa academiacetateanului@gmail.com. Asociația Academia Cetățeanului vă
poate pune la dispoziție documente specifice privind organizarea și funcționarea
colegiilor de disciplină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu