PUNCT DE VEDERE JURIDIC CU PRIVIRE LA SOLICITAREA AVIZĂRII DE CĂTRE CONSILIERUL JURIDIC
A CRITERIILOR SPECIFICE DE
DEPARTAJARE PRIVIND
REÎNSCRIEREA/ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR PENTRU ANUL ȘCOLAR 2020-2021
Consilierul
juridic al inspectoratului școlar nu are atribuții legale privind avizarea (controlul
de legalitate) actelor emise de un
alt angajator
Potrivit
art. 17 alin. (6) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea
Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu
modificarile si completarile ulterioare, consilierul juridic din ISJ are
următoarele atribuţii:
(...)
g)
acordă avizul de
legalitate pentru actele cu caracter juridic ale inspectoratului şcolar;
(...)
Profesia
de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se
organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor:
a) Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
a) Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
b) Codului muncii-
Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicată
c) Statutului profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare,
d) Codului deontologic al consilierului juridic,
e) Ordinului nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.
c) Statutului profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare,
d) Codului deontologic al consilierului juridic,
e) Ordinului nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.
În esență, acestea
prevăd:
1. Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea şi exercitarea
profesiei de consilier juridic (actualizata până la data de 30 iunie 2006*)
ART. 1 Consilierul juridic
asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale
autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de
interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale
persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constitutia şi
legile tarii.
ART. 2 Consilierul juridic poate
să fie numit în functie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.
ART. 3 (1) Consilierul juridic
numit în functie are statutul functionarului, potrivit functiei şi categoriei
acesteia.
(2)
Consilierul juridic angajat în munca are statut de salariat.
ART. 4 Consilierul
juridic în activitatea sa asigura consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau
institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara
drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu
autorităţile publice, instituţiile de orice natura, precum şi cu orice persoană
juridica sau fizica, română sau străină, în condiţiile legii şi ale
regulamentelor specifice unităţii, avizeaza
şi contrasemnează actele cu caracter juridic.
2.
Codul muncii Legea nr. 53 din 24
ianuarie 2003 (republicată)(actualizată)
ART. 10
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană
fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub
autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în
schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
3.
Statutul profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004
Art. 8 În activitatea sa, consilierul
juridic asigură:
- consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii.
ART. 40 Îndatoririle consilierului juridic
- consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii.
ART. 40 Îndatoririle consilierului juridic
(1)
Consilierul juridic apără drepturile şi interesele legitime ale instituţiei,
persoanei juridice, autorităţii sau entităţii pentru care exercită profesia,
asigură consultanţă şi reprezentare juridică, avizează şi contrasemnează actele
cu caracter juridic emise de acestea.
(2)
Consilierul juridic acordă consultanţă, opinia sa fiind consultativă.
Consilierul
juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului
său profesional.
Consilierul
juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale
persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din
cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în
legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau
modificat de către nici o persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia
legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.
În exercitarea profesiei, consilierul
juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice unde
îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept
public ori privat.
A aviza actele altei
persoane juridice cu care
consilierul juridic nu are încheiat un contract individual de muncă presupune
din partea acestuia
profesarea unei meserii fără drept. Adică
infracțiune, conform art. 348 Noul Cod Penal.
2.
Consilierul juridic nu poate aviza un act dezbătut și aprobat în cadrul
Consiliului de Administrație al unei unități școlare.
Potrivit art. 2 din OMEN nr. 4.619 din 22 septembrie 2014 pentru
aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de
administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările și
completările ulterioare, ,,Consiliul
de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar, (…) este organul
de conducere al unităţii de învăţământ”.
Conform art. 14 alin. (4) din MEN nr. 4.619 din 22 septembrie 2014 ,,Hotărârile consiliului de
administraţie pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, cu
respectarea procedurii prealabile reglementate prin Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
,, Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar,
aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către
consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului
Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot
include liste de preînscrieri.”, se
precizează în Nota MEC nr. 791/04.052020.
Vâzând contradicțiile juridice dintre mai multe acte juridice,
aplicabile sunt prevederile legilor și al ordinelor de ministru mai sus enunțate ca fiind
cu forță juridică superioară unei
note informative.
Prin urmare, consilierul juridic nu poate aplica viza
juridică în aceste condiții și va
trebui să se abtină,
aplicând următoarea prevedere: Consilierul
juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii,
statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu