Unitatea de învăţământ se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, ale ORDINULUI nr. 4.183 din 4 iulie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ale propriului regulament de organizare şi funcţionare şi ale regulamentului intern.
Nerespectarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar constituie abatere disciplinară şi se sancţionează
conform prevederilor legale.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ conţine
reglementări cu caracter general, în funcţie de tipul acesteia, precum şi
reglementări specifice fiecărei unităţi de învăţământ, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
Proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ
se elaborează de către un colectiv de lucru, coordonat de un cadru didactic.
Din colectivul de lucru, numit prin hotărâre a consiliului de administraţie,
fac parte şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, ai părinţilor şi ai
elevilor, desemnaţi de către consiliul reprezentativ al părinţilor şi asociaţia
părinţilor, respectiv de consiliul şcolar al elevilor.
Proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ,
precum şi modificările ulterioare ale acestuia se supun spre dezbatere în
consiliul reprezentativ al părinţilor şi asociaţiei părinţilor, acolo unde
există, în consiliul şcolar al elevilor şi în consiliul profesoral, la care
participă cu drept de vot şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ, precum şi
modificările ulterioare ale acestuia se aprobă, prin hotărâre, de către
consiliul de administraţie.
După aprobare, regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de
învăţământ se înregistrează la secretariatul unităţii. Pentru aducerea la
cunoştinţa personalului unităţii de învăţământ, a părinţilor şi a elevilor,
regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ se afişează pe
site-ul unităţii de învăţământ sau, în lipsa acestuia, prin orice altă formă.
Educatorii-puericultori/Educatoarele/Învăţătorii/Institutorii/ Profesorii
pentru învăţământul preşcolar/primar/Profesorii diriginţi au obligaţia de a
prezenta la începutul fiecărui an şcolar elevilor şi părinţilor regulamentul de
organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ poate fi
revizuit anual sau ori de câte ori este nevoie.
Respectarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii
de învăţământ este obligatorie. Nerespectarea regulamentului de organizare şi
funcţionare a unităţii de învăţământ constituie abatere şi se sancţionează
conform prevederilor legale.
Regulamentul intern al unităţii de învăţământ
Regulamentul intern al unităţii de învăţământ conţine dispoziţiile obligatorii
prevăzute la art. 242 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi în contractele colective de muncă
aplicabile şi se aprobă prin hotărâre a consiliului de administraţie, după
consultarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale care au membri în
unitatea de învăţământ, afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la
nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar.
Consilier juridic Ion NISTOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu