Noțiuni introductive privind Legea învăţământului preuniversitar
În Monitorul Oficial nr. 613 din 5 iulie 2023 a fost publicată LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar. Legea a intrat în vigoare la 03 septembrie 2023.
Așadar, actuala Lege a educației naționale nr. 1/2011 a fost înlocuită din luna septembrie cu două noi acte normative care au fost publicate în Monitorul Oficial și care fac parte din pachetul de legi ale educației „România Educată” (Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învățământului preuniversitar, și Legea nr. 199 din 4 iulie 2023 a învățământului superior).
Legea prevede:
·
în domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin
sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile LEGII nr. 198 din 4 iulie 2023 prevalează asupra oricăror
prevederi din alte acte normative.
·
în caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile
prezentei legi,
·
orice modificare sau completare a prezentei legi intră în
vigoare începând cu prima zi a anului şcolar următor celui în care a fost
adoptată prin lege, cu excepţia stării de alertă, urgenţă sau asediu,
· în termen de 8 luni de la data intrării în vigoare, Ministerul Educaţiei stabileşte, prin ordin al ministrului educaţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, măsurile aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi elaborează metodologiile, regulamentele şi alte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi.
Totodată, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023, potrivit Ordinului nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior.
2.
Dreptul la transport şi alte facilităţi potrivit Normelor metodologice din 8 septembrie 2023 privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar, cu metroul şi naval pentru elevi (aprobate prin H.G. nr. 810 din 8 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023).
2.1. Schimbări preconizate, prevăzute în nota de fundamentare (Nota de Fundamentare - HG nr. 810/08.09.2023 (gov.ro))
Prin intermediul Legii nr. 198/2023 s-au efectuat anumite
modificări atât în ceea ce privește facilitățile acordate, cât și modul de
acordare al acestora, astfel:
⮚
s-a introdus o nouă categorie de beneficiari
de gratuitate la transport și anume, elevii înmatriculaţi în cadrul unităţilor
de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităţilor de
învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin;
⮚
s-a prevăzut faptul că elevii din învățământul
preuniversitar acreditat/autorizat care locuiesc și/sau învață în Județul Ilfov
beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul.
⮚
s-a specificat faptul că
dovada calităţii de beneficiar al gratuităţii la transport se face prin intermediul cardului naţional de elev sau
prin orice alt înscris, emis de unitatea de învăţământ, din care rezultă calitatea
de elev, spre deosebire de modul de lucru actual în care dovada calității de
elev se face prin intermediul carnetului de elev.
|
Aceste modificări legislative au impus
dezvoltarea unor soluții de acordare a facilităților pentru elevi.
În
acest sens s-au prevăzut în cadrul actului normativ alte modalități de
identificare ale elevilor, respectiv până la data la care se va introduce
cardul naționale de elev.
De asemenea s-a prevăzut confirmarea
calității de elev în mediul online în cazul în care datele de identificare vor
fi puse la dispoziția operatorilor de transport feroviar și cu metroul.
Acest act normativ are un impact social în
sensul că va lărgi aria beneficiarilor de gratuitate la transportul pe calea
ferată, respectiv al elevilor care sunt înscriși în cadrul Registrului
special al unităţilor de învăţământ preuniversitar, elevi care în prezent nu beneficiază de aceste
facilități.
Aceste norme metodologice lărgesc aria beneficiarilor de gratuitate la
transportul pe calea ferată cu categoria de elevi anterior menționată,
categorie care, nu poate beneficia de gratuitate în lipsa normelor metodologice
aprobate, ceea ar crea o discriminare în rândul elevilor.
H.G. nr. 810 din 8
septembrie 2023 a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023 a intrat
în vigoare la 8 septembrie 2023.
H.G. nr. 810 din 8
septembrie 2023 aprobă Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de
transport intern feroviar, cu metroul şi naval pentru elevi, prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
H.G. nr. 810 din 8
septembrie 2023 aprobă Normele metodologice privind acordarea gratuităţii la
transportul public local şi metropolitan rutier, transportul public rutier
judeţean şi interjudeţean pentru elevi, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
La
data intrării în vigoare a La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se
abrogă Hotărârea Guvernului nr.
42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea
facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi
studenţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 1
februarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 42/2017
pentru aprobarea Normelor metodologice
privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul
pentru elevi şi studenţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 91 din 1 februarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare.
2.2.
Definiții
În
înţelesul prezentelor norme metodologice, expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
a)an
şcolar - perioada anului calendaristic în care se desfăşoară activitatea de
învăţământ preuniversitar a cărei durată este stabilită prin ordin al
ministrului educaţiei conform prevederilor art. 115 alin. (2) lit. r) din Legea
învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;
b)canale
alternative - automate de vânzare titluri de călătorie, aplicaţii funcţionale
pe dispozitive fixe, pagini de vânzări online, aplicaţii funcţionale pe
dispozitive mobile sau alte aplicaţii informatice de vânzare a titlurilor de
călătorie;
c)învăţământ
preuniversitar - sistemul naţional de învăţământ preuniversitar constituit,
conform cap. II al Legii nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, din totalitatea unităţilor de
învăţământ de stat, particulare şi confesionale, autorizate să funcţioneze
provizoriu/acreditate;
d)elevii
din învăţământul preuniversitar - elevii înscrişi în unităţile de învăţământ
primar, gimnazial, liceal şi postliceal;
e)titlu
de călătorie - biletul de călătorie sau abonamentul în format fizic sau
electronic, care se emite prin canalele de vânzare proprii ale operatorilor de
transport, ale partenerilor acestora sau ale autorităţilor publice, conform
reglementărilor proprii ale acestora avizate de Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii;
f)relaţie de călătorie - distanţa parcursă pe calea ferată care este cuprinsă între staţia de cale ferată de îmbarcare şi staţia de cale ferată de coborâre.
2.3.
Prevederile H.G. nr. 810 din 8 septembrie 2023:
,,Articolul 2
(1)Elevii prevăzuţi la art. 83 alin. (1) din
Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, beneficiază de gratuitate
pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a
II-a, pe tot parcursul anului şcolar.
(2)Operatorii de transport feroviar de
călători emit elevilor titluri de călătorie gratuite pentru toate categoriile
de tren, clasa a II-a, pe orice relaţie de călătorie, pe perioada anului
şcolar, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce
priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie
a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecţia datelor), astfel: titluri de călătorie cu reducere 100% din tariful
de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a şi 100% din tariful
de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare.
(3) Pentru călătoria la vagon de
dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii plătesc integral următoarele
diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment
de pat/cuşetă, după caz.
(4) Emiterea titlurilor de călătorie
gratuite pentru elevi se realizează de la punctele de vânzare cu operator uman
sau prin canale alternative.
(5) Emiterea titlurilor de călătorie de
la punctele de vânzare cu operator uman se face în baza prezentării de către
elev în format fizic, în original, a unuia dintre următoarele documente:
a)cardul naţional de elev valabil;
b)carnetul sau legitimaţia de elev
emis/emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă; carnetul/legitimaţia de
elev conţine minimum următoarele elemente: numele şi prenumele elevului, CNP-ul
elevului, numărul matricol, viza pentru anul şcolar în curs;
c)adeverinţă emisă de unitatea de
învăţământ de apartenenţă; adeverinţa, din care rezultă calitatea de elev, se
emite pentru anul şcolar în curs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1a);
d)adeverinţă colectivă pentru elevi în
cazul călătoriei grupurilor de elevi; adeverinţa este prevăzută cu semnătura
conducătorului unităţii de învăţământ şi ştampila unităţii de învăţământ, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1b).
(6) Emiterea titlurilor de călătorie
prin canale alternative după ce calitatea de elev a fost confirmată se
realizează în unul din următoarele moduri:
a)online prin interogarea bazei de
date pe care Ministerul Educaţiei o transmite Autorităţii pentru Reformă
Feroviară şi care este pusă la dispoziţia operatorilor de transport feroviar;
b)la casa de bilete a operatorului de
transport prin prezentarea unuia dintre documentele prevăzute la alin. (5), ulterior elevul putând procura
bilete online pe perioada întregului an şcolar respectiv.
(7) Pentru achiziţionarea de titluri de
călătorie gratuite, elevii sau reprezentanţii legali ai acestora poartă
responsabilitatea documentelor prezentate, precum şi a datelor declarate în
sistemul de achiziţionare online sau prin canale alternative.
(8) Pentru procurarea titlurilor de
călătorie gratuite online, de la automatele de vânzare a titlurilor de
călătorie sau prin canale alternative, confirmarea/validarea calităţii de elev
se efectuează o singură dată pentru fiecare an şcolar în parte.
(9) De la data începerii anului şcolar
şi până la data de 30 septembrie inclusiv, elevii pot călători în baza
carnetului/legitimaţiei de elev sau a adeverinţei vizate pentru anul şcolar anterior.
(10) În cazul achiziţionării mai multor
titluri de călătorie în aceeaşi zi, pentru călătoria cu acelaşi tren sau pentru
relaţii de călătorie diferite în acelaşi timp de către aceeaşi persoană,
contravaloarea călătoriilor suplimentare se va imputa elevului sau
reprezentantului său legal.
(11) În cazul renunţării la călătorie,
beneficiarul facilităţii la transport care deţine titlul de călătorie este
obligat să solicite restituirea acestuia în condiţiile prevăzute de
reglementările proprii ale operatorului de transport feroviar, în caz contrar
călătoriile considerându-se efectuate.
Articolul 3
(1) La verificarea legalităţii
călătoriei în tren, elevii prezintă titlul de călătorie în format fizic, în
original, cu excepţia celor emise pe suport digital, şi un document de
identitate în format fizic, în original, prevăzut cu nume, prenume, CNP şi
fotografie, după caz: carte de identitate, paşaport, permis de şedere, permis
de conducere, pentru elevii care au împlinit vârsta de 16 ani, sau certificatul
de naştere în original/copie, pentru cei sub 14 ani. În locul documentului de
identitate se acceptă şi carnetul/legitimaţia de elev în original dacă
acesta/aceasta conţine fotografie şi CNP.
(2) În cazul în care, în tren, elevii
nu prezintă documentele prevăzute la alin. (1), aceştia sunt consideraţi ca fiind fără titluri de
călătorie şi sunt trataţi conform legislaţiei în vigoare şi reglementărilor
proprii ale operatorului de transport feroviar.
Articolul 4
(1)Operatorii de transport feroviar întocmesc şi transmit Autorităţii
pentru Reformă Feroviară, lunar, deconturi pentru titlurile de călătorie emise
în cursul lunii respective pentru elevi, conform anexei nr. 1c).
(2) Pentru operatorii de transport
feroviar de călători organizaţi teritorial în sucursale, calculul cheltuielilor
de transport se face pe baza decontului centralizator transmis conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1c), decont care are la bază deconturile
transmise de către sucursalele regionale de transport feroviar de călători.
(3)Decontarea facilităţilor la
transportul elevilor pe calea ferată prevăzute în prezentele norme metodologice
se efectuează în condiţiile legii din bugetul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în limita sumelor
aprobate anual cu această destinaţie, de la capitolul „Asigurări şi asistenţă
socială“, către operatorii de transport feroviar, în baza deconturilor
prezentate, conform anexei nr. 1c).
(4) Operatorii de transport feroviar
răspund de păstrarea deconturilor şi a documentelor primare în baza cărora s-au
întocmit deconturile, conform legii.
(5) Colectarea şi prelucrarea datelor
necesare acordării facilităţilor pentru elevi la transportul intern feroviar se
fac cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce
priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie
a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Articolul 5
(1) Elevii din învăţământul
preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul
unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al
unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum
străin, beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe bază de
abonament lunar, pe tot parcursul anului şcolar.
(2) Abonamentele lunare gratuite pentru
elevi se eliberează, prin casieriile din staţiile de metrou, pe suport card contactless
reîncărcabil nominal, în baza confirmării/validării calităţii de elev.
(3) Eliberarea/Reîncărcarea
abonamentului lunar gratuit pentru elevi prin casieriile din staţiile de metrou
se face în baza carnetului de elev, vizat pentru anul şcolar în curs, care va
avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, sau a
adeverinţei emise de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în curs, în
original, sau a cardului naţional de elev, precum şi a cărţii de identitate, în
original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naştere în
copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani. În cazul în
care verificarea calităţii de elev se va putea realiza prin intermediul
Sistemului informatic integrat al învăţământului din România, elevii care au
împlinit vârsta de 14 ani trebuie să prezinte cartea de identitate, iar elevii
cu vârsta până în 14 ani trebuie să prezinte copia certificatului de naştere.
(4)Modelul adeverinţei care se emite de
unitatea de învăţământ pentru gratuitate la transport este prevăzut în anexa nr. 1a).
(5) În primele 30 de zile de la
începerea anului şcolar se va accepta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar
anterior sau adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în
curs, pentru eliberarea abonamentului lunar gratuit.
(6) Elevii pot opta pentru reîncărcarea
abonamentului lunar gratuit pe cardurile contactless reîncărcabile nominale
prin intermediul unui portal şi/sau al aplicaţiilor mobile, după implementarea
acestor soluţii de către operatorul de transport cu metroul.
(7) În cazul în care abonamentele
lunare gratuite pentru elevi sunt reîncărcate pe cardul contactless
reîncărcabil nominal prin intermediul unui portal şi/sau al aplicaţiilor
mobile, verificarea calităţii de elev se va putea realiza prin intermediul
Sistemului informatic integrat al învăţământului din România, conform unui
protocol încheiat potrivit legii şi reglementărilor proprii ale operatorului de
transport cu metroul, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE)
2016/679
al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind
protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu
caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
(8) În lipsa carnetului de
elev/adeverinţei din care să rezulte calitatea de elev/cardului naţional de
elev sau a actualizării Sistemului informatic integrat al învăţământului din
România, după caz, nu se emit/reîncarcă pe cardurile contactless reîncărcabile
nominale abonamentele lunare gratuite pentru călătoria cu metroul.
(9) Elevii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază lunar de un singur
abonament lunar gratuit. În cazul pierderii/furtului titlului de călătorie,
elevii pot solicita emiterea unui duplicat, conform reglementărilor proprii ale
operatorului de transport cu metroul.
(10) Abonamentul lunar gratuit pentru
elevi se va putea elibera şi pentru perioade succesive de timp, pe card
contactless reîncărcabil nominal. Valabilitatea abonamentelor lunare gratuite
eliberate pentru perioade succesive de timp nu va putea depăşi data de 30
septembrie a anului şcolar următor.
Articolul 6
(1) La verificarea legalităţii
călătoriei cu metroul, elevii prezintă carnetul de elev vizat pentru anul în
curs, adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în curs sau
cardul naţional de elev, după caz, precum şi cartea de identitate sau copia
certificatului de naştere.
(2) În cazul în care, la un control al
documentelor de călătorie, elevii fie nu prezintă documentele prevăzute la alin. (1), fie prezintă documente nevizate
pentru anul şcolar în curs, aceştia sunt consideraţi ca fiind fără titlu de
transport şi sunt trataţi conform legislaţiei în vigoare şi reglementărilor
proprii ale operatorului de transport cu metroul.
Articolul 7
(1)Operatorul de transport cu metroul
va întocmi lunar decontul pentru titlurile de transport cu metroul pentru
elevi, conform anexelor
nr. 1c)-1e).
(2)Calculul cheltuielilor aferente
facilităţilor acordate elevilor pentru transportul cu metroul se va face de
către operatorul de transport cu metroul, pe baza tabelelor nominale întocmite,
conform anexei
nr. 1d).
(3) Operatorul de transport cu metroul
transmite decontul lunar Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii până
la data de 15 a lunii pentru titlurile de transport eliberate sau valabile,
după caz, în luna precedentă.
(4)Decontarea facilităţilor la
transportul cu metroul al elevilor se va efectua, în condiţiile legii, din
bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor
aprobate anual cu această destinaţie, din capitolul „Asigurări şi asistenţă
socială“, în baza deconturilor prezentate, conform anexelor nr. 1d) şi 1e).
(5) Operatorul de transport cu metroul
răspunde de păstrarea deconturilor şi a documentelor primare în baza cărora
s-au întocmit deconturile, conform legii.
(6) Colectarea şi prelucrarea datelor
necesare acordării facilităţilor de transport cu metroul se fac cu respectarea
prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce
priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie
a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Articolul 8
(1) Elevii din învăţământul
preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul
unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al
unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum
străin, beneficiază de gratuitate, pe bază de titlu de călătorie, pe tot
parcursul anului şcolar, la bordul navelor operatorilor de transport care
efectuează serviciu public de transport persoane pe căile navigabile
interioare, în baza contractului încheiat, după caz, cu Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, cu autoritatea administraţiei publice
locale sau judeţene sau asociaţia de dezvoltare intracomunitară.
(2) Titlurile de călătorie gratuite
pentru elevi se eliberează prin punctele de vânzare ale operatorilor de
transport care efectuează serviciu public de transport persoane pe căile
navigabile interioare.
(3) Emiterea titlului de călătorie
gratuit pentru elevi prin punctele de vânzare ale operatorilor de transport
care efectuează serviciu public de transport persoane pe căile navigabile
interioare se face în baza carnetului de elev, vizat pentru anul şcolar în
curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, sau
a adeverinţei emise de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în curs, în
original, sau a cardului naţional de elev, precum şi a cărţii de identitate, în
original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naştere în
copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani. În cazul în
care verificarea calităţii de elev se va putea realiza prin intermediul
Sistemului informatic integrat al învăţământului din România, elevii care au
împlinit vârsta de 14 ani trebuie să prezinte cartea de identitate, iar elevii
cu vârsta până în 14 ani trebuie să prezinte copia certificatului de naştere.
(4)Adeverinţa emisă de unitatea de
învăţământ pentru gratuitate la transport este prevăzută în anexa nr. 1a).
(5) În primele 30 de zile de la începerea
anului şcolar se va accepta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar anterior
sau adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ pentru anul şcolar în curs,
pentru eliberarea titlului de călătorie gratuit.
(6) În lipsa carnetului de
elev/adeverinţei din care să rezulte calitatea de elev/cardului naţional de
elev sau a actualizării Sistemului informatic integrat al învăţământului din
România, după caz, nu se emit/reîncarcă pe cardurile contactless reîncărcabile
nominale titluri de călătorie lunare gratuite pentru călătoria pe căile
navigabile interioare.
(7) Elevii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază de un singur titlu de
călătorie gratuit, pentru intervalul de timp pentru care s-a emis titlul de
călătorie iniţial. În cazul pierderii/furtului titlului de călătorie, elevii
pot solicita emiterea unui duplicat, conform reglementărilor proprii ale
operatorului de transport pe căile navigabile interioare.
(8) Titlul de călătorie gratuit pentru
elevi se va putea elibera şi pentru perioade succesive de timp, pe card
contactless reîncărcabil nominal. Valabilitatea titlurilor de călătorie
gratuite lunare eliberate pentru perioade succesive de timp nu va putea depăşi
data de 30 septembrie a anului şcolar următor.
Articolul 9
(1) Elevii primesc acces la bordul navelor
operatorilor de transport care efectuează serviciu public de transport persoane
pe căile navigabile interioare, pe baza titlului de călătorie în format fizic,
în original, cu excepţia celor emise pe suport digital, şi a unuia dintre
următoarele documente:
a)cardul naţional de elev valabil;
b)carnetul sau legitimaţia de elev
emis/emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă; carnetul/legitimaţia de
elev conţine minimum următoarele elemente: numele şi prenumele elevului, CNP-ul
elevului, numărul matricol, viza pentru anul şcolar în curs;
c)adeverinţa emisă de unitatea de
învăţământ de apartenenţă.
(2) În cazul în care, la un control al
documentelor de călătorie, elevii fie nu prezintă documentele prevăzute la alin. (1), fie prezintă documente nevizate
pentru anul şcolar în curs, aceştia sunt consideraţi ca fiind fără titlu de
transport şi sunt trataţi conform legislaţiei în vigoare şi reglementărilor
proprii ale operatorului de transport pe căile navigabile interioare.
Articolul 10
(1)Operatorul de transport pe căile
navigabile interioare va întocmi lunar decontul pentru titlurile de transport
pentru elevi, conform anexelor nr. 1c) şi 1d).
(2)Calculul cheltuielilor aferente
facilităţilor acordate elevilor pentru transportul pe căile navigabile
interioare se va face de către operatorul de transport, pe baza tabelelor
nominale întocmite, conform anexei nr. 1d).
(3) Operatorul de transport va
transmite decontul lunar Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii până
la data de 15 a lunii pentru titlurile de transport eliberate sau valabile,
după caz, în luna precedentă.
(4)Decontarea facilităţilor la
transportul pe căile navigabile interioare al elevilor se va efectua, în
condiţiile legii, din bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii,
în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din capitolul
„Asigurări şi asistenţă socială“, în baza deconturilor prezentate, conform anexei nr. 1e).
(5) Operatorul de transport răspunde de
păstrarea deconturilor şi a documentelor primare în baza cărora s-au întocmit
deconturile, conform legii.
(6) Colectarea şi prelucrarea datelor
necesare acordării facilităţilor de transport intern feroviar se fac cu
respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce
priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie
a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Articolul 11
Cardurile naţionale de elev, carnetele/legitimaţiile de elev
şi adeverinţele care atestă calitatea de elev sunt nominale şi netransmisibile.
Articolul 12
Unităţile de învăţământ preuniversitar acreditat/autorizat,
inclusiv unităţile de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special
al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum
străin, au obligaţia să distribuie în timp util carnetele/legitimaţiile de elev
şi adeverinţele în format fizic, precum şi obligaţia completării acestora cu
datele de identificare ale elevilor, respectiv nume, prenume, cod numeric
personal, şi a vizării acestora la începutul fiecărui an şcolar.
Articolul 13
Viza de valabilitate constă în aplicarea ştampilei şi
semnăturii conducerii unităţii de învăţământ pentru fiecare an şcolar.
Articolul 14
(1) Ministerul Educaţiei şi Autoritatea
pentru Reformă Feroviară încheie un protocol pentru transmiterea datelor de
identificare ale elevilor, pe care Autoritatea pentru Reformă Feroviară le va
pune la dispoziţia operatorilor de transport feroviar, operatorilor de
transport cu metroul sau operatorilor de transport care efectuează serviciu
public de transport persoane pe căile navigabile interioare, în baza
contractului încheiat, după caz, cu Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii, cu autoritatea administraţiei publice locale sau judeţene sau
asociaţia de dezvoltare intracomunitară.
(2) Datele sunt actualizate şi
transmise automat, pe cale electronică, de către Ministerul Educaţiei către
Autoritatea pentru Reformă Feroviară, conform prevederilor protocolului
prevăzut la alin.
(1),
înainte de începerea fiecărui an şcolar şi ori de câte ori este necesar.
(3) Datele transmise conform
prevederilor alin.
(2)
se consideră a fi valabile până la momentul transmiterii unei versiuni
actualizate a datelor.
(4) În lipsa carnetului de
elev/adeverinţei din care să rezulte calitatea de elev/cardului naţional de
elev sau a actualizării Sistemului informatic integrat al învăţământului din
România, după caz, nu se emit titluri de călătorie gratuite pentru călătoria cu
operatorii de transport feroviar, operatorii de transport cu metroul şi
operatorii de transport care efectuează serviciu public de transport persoane
pe căile navigabile interioare, în baza contractului încheiat, după caz, cu
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu autoritatea administraţiei
publice locale sau judeţene sau asociaţia de dezvoltare intracomunitară.
(5) Operatorii de transport feroviar,
operatorii de transport cu metroul şi operatorii de transport care efectuează
serviciu public de transport persoane pe căile navigabile interioare, în baza
contractului încheiat, după caz, cu Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii, cu autoritatea administraţiei publice locale sau judeţene sau
asociaţia de dezvoltare intracomunitară, au acces la rezultatul interogării
bazei de date conform prevederilor protocolului prevăzut la alin. (1).
Articolul 15
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii emite proceduri
de lucru valabile pentru operatorii de transport feroviar de călători,
operatorii de transport cu metroul şi operatorii de transport care efectuează
serviciu public de transport persoane pe căile navigabile interioare, în baza
contractului încheiat, după caz, cu Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii, cu autoritatea administraţiei publice locale sau judeţene sau
asociaţia de dezvoltare intracomunitară”.
Sursa:
1.
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului
preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,
2.
H.G. nr. 810 din 8 septembrie 2023, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023,
3.
NOTĂ DE FUNDAMENTARE la
Hotărârea Guvernului nr. 810/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
acordarea facilităţilor de transport pentru elevi
4.
ORDINUL nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor
măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ
preuniversitar şi superior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu