sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Încadrarea şi menţinerea în funcţie în învățământul preuniversitar

 

Încadrarea şi menţinerea în funcţie în învățământul preuniversitar

 

LEGEA NR. 198/2023 a învăţământului preuniversitar, actualizata
(...)
Art. 168
(...)
(7) Nu poate ocupa/exercita o funcţie didactică de predare, de îndrumare şi control, didactică auxiliară, administrativă sau orice activitate didactică sau de conducere în sistemul de învăţământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea.

METODOLOGIE-CADRU din 22 decembrie 2023 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2024-2025
(la data 04-ian-2024 actul a fost aprobat de Ordinul 6.877/2023)
(...)
Art. 6
(7) Nu poate ocupa/exercita o funcţie didactică de predare sau orice activitate didactică în sistemul de învăţământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârșirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea, conform prevederilor art. 168 alin. (7) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

(8) În vederea verificării situaţiilor prevăzute la alin. (7), în perioada de încadrare a personalului didactic de predare, conducerile unităţilor de învăţământ solicită cadrelor didactice să depună la secretariatul unităţii de învăţământ certificatul de cazier judiciar şi certificatul/adeverința de integritate comportamentală prevăzut(ă) de Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare Registru.
În situaţia în care, în urma verificărilor certificatului de cazier judiciar, respectiv a certificatului/adeverinței de integritate comportamentală, se constată faptul că un cadru didactic are antecedente penale pentru infracţiuni prevăzute la alin. (7), pentru care nu a intervenit reabilitarea sau este înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, acesta pierde dreptul de a fi încadrat şi este eliberat din funcţia didactică.

LEGEA NR. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
(...)
Articolul 1 (1) În scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală, precum și pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, denumit în continuare Registrul.

(2) Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis următoarele infracțiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
a) infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 210;
b) infracțiunea de trafic de minori prevăzută la art. 211;
c) infracțiunea de proxenetism prevăzută la art. 213;
d) infracțiunea de exploatare a cerșetoriei prevăzută la art. 214;
e) infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie prevăzută la art. 215;
f) infracțiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate prevăzută la art. 216;
g) infracțiunea de folosire a prostituției infantile prevăzută la art. 216^1;
h) infracțiunea de viol prevăzută la art. 218;
i) infracțiunea de agresiune sexuală prevăzută la art. 219;
j) infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută la art. 220;
k) infracțiunea de corupere sexuală a minorilor prevăzută la art. 221;
l) infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale prevăzută la art. 222;
m) infracțiunea de hărțuire sexuală prevăzută la art. 223;
n) infracțiunea de folosire abuzivă a funcției în scop sexual prevăzută la art. 299;
o) infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută la art. 374;
p) infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută la art. 375;
q) infracțiunea de incest prevăzută la art. 377;
r) infracțiunile prevăzute la lit. a)-q), astfel cum erau prevăzute în Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României sau în legi speciale, având aceleași elemente constitutive.

Art. 2
(1)În Registru se ţine evidenţa:
a)persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) de către organele române competente;

OME nr. 5.726 din 6 august 2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
Personalul didactic

Articolul 45
Pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie, personalul didactic are obligaţia să prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activităţii în învăţământ, precum şi cazierul judiciar şi certificatul de integritate comportamentală.
Personalul administrativ
Articolul 48
(4)Pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie, personalul administrativ are obligaţia să prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activităţii în domeniul vizat, precum şi cazierul judiciar şi certificatul de integritate comportamentală.

OME nr. 3.511 din 19 martie 2021

În Monitorul oficial nr. 367 din 9 aprilie 2021 a fost publicată de Ministerul Educaţiei Metodologia din 19 martie 2021 pentru aplicarea mecanismului de alertă privind interzicerea de către instanţele judecătoreşti a dreptului unui cadru didactic de a desfăşura activităţi legate de educarea şi îngrijirea minorilor.
Metodologia a fost aprobată prin ORDINUL nr. 3.511 din 19 martie 2021 și a intrat în vigoare la data publicării.

Obligațiile unităţilor de învăţământ preuniversitar

Unităţile de învăţământ preuniversitar cuprinse în reţeaua şcolară naţională au obligaţia:

a) să anunţe inspectoratul şcolar din judeţul/municipiul Bucureşti în care funcţionează despre hotărârea judecătorească definitivă prin care unui cadru didactic i s-a interzis de către instanţele judecătoreşti naţionale dreptul de a desfăşura, chiar şi cu caracter temporar, în unităţi de învăţământ din reţeaua şcolară naţională, activităţi legate de educarea şi îngrijirea minorilor, în termen de o zi de la data primirii hotărârii judecătoreşti;

b) să pună la dispoziţia autorităţii competente, în condiţii de siguranţă şi cu păstrarea confidenţialităţii, toate informaţiile necesare transmiterii alertei, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Metodologie.

Dispoziţii generale

Metodologia reglementează modalitatea de aplicare a mecanismului de alertă privind interzicerea de către instanţele judecătoreşti naţionale a dreptului unui cadru didactic de a desfăşura, pe teritoriul României, chiar şi cu caracter temporar, în unităţi de învăţământ din reţeaua şcolară naţională, activităţi legate de educarea şi îngrijirea minorilor, denumit în continuare modul de alertă pentru educaţia minorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 Vizitati   https://resursejuridice.blogspot.com/