Sancţionarea elevilor din sistemul de
învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat
Elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular
şi confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă
dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi
sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.
Pentru a putea
fi sancţionaţi elevii din sistemul de
învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat, faptele
acestora trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ sau în
cadrul activităţilor extraşcolare.
Pentru faptele
petrecute în afara perimetrului unităţii de învăţământ sau în afara
activităţilor extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, elevii răspund
conform legislaţiei în vigoare.
Violenţa fizică
sub orice formă se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Sancţiunile
ce pot fi aplicate elevilor sunt:
a) observaţie
individuală;
b) mustrare
scrisă;
c) retragerea
temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, " Bani de
liceu", a bursei profesionale;
d) mutarea
disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;
e) preavizul
de exmatriculare;
f)
exmatriculare.
Toate
sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi
părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali. Sancţiunea se aplică din
momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
Sancţionarea
elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este
interzisă în orice context.
Sancţiunile mutarea
disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ și preavizul
de exmatriculare nu se pot aplica în învăţământul primar.
Sancţiunile preavizul
de exmatriculare și exmatricularea
nu se pot aplica în învăţământul obligatoriu.
Elevii nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective.
Observaţia
individuală constă în atenţionarea elevului cu privire la încălcarea
regulamentelor în vigoare ori a normelor de comportament acceptate. Aceasta
trebuie însoţită de consilierea elevului, care să urmărească remedierea
comportamentului. Sancţiunea se aplică de către profesorul diriginte,
învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar sau de către
directorul unităţii de învăţământ.
Mustrarea
scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, de către profesorul
pentru învăţământul primar sau profesorul diriginte, cu menţionarea faptelor
care au determinat sancţiunea.
Sancţiunea este
propusă consiliului clasei de către cadrul didactic la ora căruia s-au petrecut
faptele susceptibile de sancţiune, spre validare.
Sancţiunea se consemnează în registrul de
procese-verbale al consiliului clasei şi într-un raport care va fi prezentat consiliului profesoral de către
învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar sau profesorul
diriginte, la sfârşitul semestrului.
Documentul
conţinând mustrarea scrisă va fi înmânat elevului sau
părintelui/tutorelui/susţinătorului legal, pentru elevii minori, personal sau,
în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin poştă, cu confirmare de
primire.
Sancţiunea se
înregistrează în catalogul clasei, precizându-se numărul documentului.
Sancţiunea poate
fi însoţită de scăderea notei la purtare,
respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar.
Retragerea temporară sau definitivă a
bursei se aplică de către director, la propunerea consiliului clasei,
aprobată prin hotărârea consiliului profesoral.
Sancţiunea este
însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului,
în învăţământul primar, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de
învăţământ.
Mutarea
disciplinară la o clasă paralelă, în aceeaşi unitate de învăţământ, se
consemnează într-un document care se înmânează de către învăţător/institutor/
profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte/ director, sub
semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului minor şi
elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.
Sancţiunea se
consemnează în catalogul clasei şi în registrul matricol.
Sancţiunea,
însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la
propunerea consiliului clasei.
Preavizul de
exmatriculare se întocmeşte de către profesorul diriginte, pentru elevii
care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15%
din totalul orelor de la o singură disciplină/modul, cumulate pe un an şcolar,
se semnează de către acesta şi de director. Acesta se înmânează elevului şi,
sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
Sancţiunea se
consemnează în registrul de evidenţă a elevilor şi în catalogul clasei şi se
menţionează în raportul consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an
şcolar.
Sancţiunea,
însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la
propunerea consiliului clasei.
Exmatricularea
constă în eliminarea elevului din unitatea de învăţământ preuniversitar în care
acesta a fost înscris, până la sfârşitul anului şcolar.
Exmatricularea
poate fi:
a)
exmatriculare cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi
unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;
b)
exmatriculare fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ;
c)
exmatriculare din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere,
pentru o perioadă de timp.
Elevii
exmatriculaţi din unităţile de învăţământ - liceal şi postliceal - din sistemul
de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile,
se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu
respectarea prevederilor prezentului act normativ, a regulamentului de
organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a
regulamentelor specifice.
Exmatricularea
cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de
învăţământ şi în acelaşi an de studiu, se aplică elevilor din ciclul
superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri grave,
prevăzute de prezentul act normativ ori de regulamentul de organizare şi
funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate ca atare de către consiliul
profesoral al unităţii de învăţământ.
Sancţiunea se
aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul
orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină
de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar.
Potrivit art. 98 alin. (1)
lit. g) din Legea nr. 1/2011- a educației nașionale, cu modificările și
completările ulterioare, Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ
este format din totalitatea cadrelor didactice din unitatea şcolară cu
personalitate juridică, este prezidat de către director şi se întruneşte lunar
sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea directorului sau la solicitarea
a minimum o treime dintre membrii personalului didactic. Printre atribuţiile
consiliului profesoral există și prevederea de a aproba sancţionarea abaterilor
disciplinare ale elevilor.
Dacă abaterea
constă în absenţe nemotivate, sancţiunea exmatriculării se poate aplica numai
dacă, anterior, a fost aplicată sancţiunea preavizului de exmatriculare.
Sancţiunea se
consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în
catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.
Sancţiunea se
comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris, elevului şi, sub
semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
Sancţiunea,
însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la
propunerea consiliului clasei.
Exmatricularea
fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor
din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri
deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.
Sancţiunea,
însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la
propunerea consiliului clasei.
Sancţiunea se
consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în
catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.
Sancţiunea se
comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris, elevului şi, sub
semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
Exmatricularea
din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă
de 3-5 ani, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din
învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare
de către consiliul profesoral.
Sancţiunea se
aplică prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În
acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei
Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice propunerea motivată a consiliului
profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice
alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul
propus spre sancţionare.
Sancţiunea se consemnează în registrul de
procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei şi în registrul
matricol. Sancţiunea se comunică de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi
Cercetării Ştiinţifice, în scris, elevului şi, sub semnătură, părintelui,
tutorelui sau susţinătorului legal.
Anularea sancţiunii
După opt săptămâni sau la încheierea semestrului sau a
anului şcolar, consiliul se reîntruneşte.
Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune menţionată
la art. 16 alin. (4) lit. a)-e) din Ordinul MENCS nr. 4.742/2016 dă dovadă de un comportament fără abateri pe o
perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală, până la încheierea semestrului sau
a anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată
sancţiunii, poate fi anulată.
Anularea măsurii scăderii notei la purtare dispuse în condiţiile mai sus menționate, se
aprobă de către entitatea care a aplicat sancţiunea.
Sancţiuni
privind nefrecventarea orelor de curs
Pentru toţi
elevii din învăţământul preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate pe
semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din
numărul de ore pe semestru la o disciplină sau modul, va fi scăzută nota la purtare
cu câte un punct.
Elevii care au media la purtare mai mică decât 9 în
anul şcolar anterior nu pot fi admişi în unităţile de învăţământ cu profil
militar, confesional şi pedagogic.
Pagube patrimoniale
Elevii care se
fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unităţii de
învăţământ sunt obligaţi să acopere, în conformitate cu prevederile art.
1357-1374 din Codul civil, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare
reparaţiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate
cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.
În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor
şcolare primite gratuit, elevii vinovaţi înlocuiesc manualul deteriorat cu un
exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu şi tipului de manual
deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor
respective. Elevii nu pot fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru
distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare.
Contestarea sancţiunilor
Elevii au
dreptul la apărare, conform legii.
Contestarea sancţiunilor ce pot fi aplicate elevilor,
prevăzute la art. 16 din Ordinul MENCS nr. 4.742/2016 se adresează, de
către elev sau, după caz, de către părintele/tutorele/susţinătorul legal al
elevului, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ
preuniversitar, în termen de 5 zile lucrătoare de la aplicarea sancţiunii.
Contestaţia se soluţionează în
termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de
învăţământ. Hotărârea consiliului de administraţie nu este definitivă şi poate
fi atacată ulterior la instanţa de contencios administrativ din circumscripţia
unităţii de învăţământ, conform Legii
nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului
administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ poate
fi contestată, în scris, la Ministerul Educaţiei Naţionale în termen de 5 zile
lucrătoare de la comunicarea sancţiunii.
Temei legal: Ordinul MENCS nr. 4.742 din 10 august 2016 pentru
aprobarea Statutului elevului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu