1. Noțiuni introductive privind Legea învăţământului preuniversitar
În
Monitorul Oficial nr. 613 din 5 iulie 2023 a fost publicată LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a
învăţământului preuniversitar. Legea a intrat în vigoare la 03 septembrie 2023.
Așasar, actuala Lege a educației naționale nr. 1/2011 a fost înlocuită din luna
septembrie cu două noi acte normative care au fost publicate în Monitorul
Oficial și care fac parte din pachetul de legi ale educației „România Educată”
(Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a
învățământului preuniversitar, și Legea nr. 199 din 4 iulie 2023 a
învățământului superior).
Legea prevede:
· în domeniul
educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ,
dispoziţiile LEGII nr. 198 din 4 iulie 2023 prevalează
asupra oricăror prevederi din alte acte normative.
· în caz de conflict
între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi,
· orice modificare
sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului
şcolar următor celui în care a fost adoptată prin lege, cu excepţia stării de
alertă, urgenţă sau asediu,
· în termen de 8 luni de la data intrării în vigoare, Ministerul Educaţiei stabileşte, prin ordin al ministrului educaţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, măsurile aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi elaborează metodologiile, regulamentele şi alte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi.
Totodată, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023, potrivit Ordinului nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior.
Ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 793 din 1 septembrie 2023 și a intrat în vigoare la 01 septembrie 2023.
Ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 prevede:
,,(1) Se aprobă calendarul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii
învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, prevăzut în anexa nr. 1
care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Se aprobă calendarul de
punere în aplicare a dispoziţiilor Legii
învăţământului superior nr. 199/2023, prevăzut în anexa nr. 2
care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Până la elaborarea
metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru
punerea în aplicare a Legii
nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea,
funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului
de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.
(4) Până la elaborarea
metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru
punerea în aplicare a Legii
nr. 199/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea,
funcţionarea sistemului de învăţământ superior şi desfăşurarea procesului de
învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.
(5) În situaţii justificate, pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ, ministrul educaţiei emite instrucţiuni”.
2. Dreptul la transport şi alte facilităţi potrivit art. 83 și
84 din LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a
învăţământului preuniversitar
,,Articolul 83
(1)Elevii din învăţământul
preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul
unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al
unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum
străin, prevăzut la art. 117 alin. (10)
lit. r) pct. (iv), beneficiază de gratuitate, în condiţiile legii, la
serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi
judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de
trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar, în scopul asigurării
dreptului la educaţie, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern
iniţiate de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii, cu consultarea structurilor asociative ale autorităţilor
administraţiei publice locale.
(2) Finanţarea gratuităţii prevăzute la
alin. (1):
a)pentru transportul public local şi
metropolitan rutier se asigură din bugetele locale, din sume defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual cu această destinaţie;
b)pentru transportul public rutier
judeţean şi interjudeţean se asigură elevilor care sunt şcolarizaţi în altă
localitate decât cea de domiciliu pentru cheltuielile de transport dus-întors,
în funcţie de distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care
sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, către operatorii de transport
public, în conformitate cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin.
(1);
c)elevilor care sunt cazaţi la internat
sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea
cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de
domiciliu, astfel:
(i) contravaloarea a 4 călătorii
dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de
învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Decontarea se face pe baza documentelor de
transport;
(ii) contravaloarea unei călătorii dus-întors
efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului
Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Decontarea se
face pe baza documentelor de transport.
(3) Hotărârea de dare în administrare
sau, după caz, contractul de delegare a gestiunii, din cadrul programelor
judeţene şi interjudeţene de transport public local de persoane prin curse
regulate, include cerinţe clare cu privire la politica de tarifare practicată
pentru elevii din învăţământul preuniversitar.
(4)Prin derogare de la prevederile Legii
serviciilor publice de transport persoane în unităţile
administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările şi completările
ulterioare, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare
de Utilităţi Publice, denumită în continuare ANRSC, în calitate de autoritate
de reglementare competentă pentru serviciile publice, elaborează normele-cadru
privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor serviciilor publice de
transport local şi judeţean, inclusiv în vederea asigurării gratuităţii prevăzute
la alin. (1).
(5) Prin contractele de serviciu public
se asigură compensarea operatorilor de transport de către autorităţile
contractante pentru obligaţiile de serviciu public aferente gratuităţii
elevilor. Nerespectarea de către operatorii de transport a gratuităţii elevilor
se sancţionează cu încetarea de drept a contractului de serviciu public. În
vederea dovedirii calităţii de elev, operatorii de transport care nu au acces
la sistemul informatic al Ministerului Educaţiei au obligaţia instalării de
cititoare de card la punctele de vânzare sau în mijloacele de transport public,
după caz, în termen de 2 ani de la aprobarea Metodologiei de operaţionalizare a
cardului naţional de elev.
(6) În vederea asigurării gratuităţii
prevăzute la alin. (1) pentru transportul cu metroul şi
feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, precum şi pentru
transportul naval, finanţarea se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
(7) Dovada calităţii de beneficiar al
gratuităţii la transport se face prin cardul naţional de elev sau prin orice
alt înscris, emis de unitatea de învăţământ, din care rezultă calitatea de
elev.
(8) În cazul în care elevii nu sunt
şcolarizaţi în satul, comuna, oraşul sau municipiul de domiciliu şi nu
beneficiază de existenţa serviciilor de transport public, aceştia beneficiază,
pe durata cursurilor şcolare, de o sumă forfetară lunară al cărei cuantum se
stabileşte anual, cu avizul conform al ANRSC, prin hotărâre a consiliului judeţean,
în funcţie de distanţa dintre unitatea de învăţământ şi domiciliu. În toate
cazurile, DJIP/DMBIP realizează analize semestriale cu privire la aceste
situaţii şi le prezintă Ministerului Educaţiei şi autorităţilor locale
competente în vederea extinderii serviciilor publice de transport de persoane.
(9) Pentru identificarea situaţiilor
prevăzute la alin. (8) consiliile judeţene şi asociaţiile
de dezvoltare intercomunitară cu competenţe pe transport transmit către DJIP,
cu 30 de zile înainte de începerea anului şcolar, lista rutelor pentru care se
asigură transport public.
(10) Finanţarea facilităţilor prevăzute
la alin. (8) se face de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Educaţiei.
(11) În situaţii temeinic justificate,
cu avizul DJIP/DMBIP, autorităţile publice locale pot organiza, direct sau prin
delegare, transport de tip curse şcolare/destinat exclusiv elevilor şi
preşcolarilor pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ
preuniversitar. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul de tip curse
şcolare/destinat exclusiv elevilor şi preşcolarilor se asigură din bugetele
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi din sume defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat. Elevii care beneficiază de această formă de
transport nu pot beneficia simultan şi de prevederile alin.
(8).
(12) Sumele alocate pentru acoperirea
dreptului la transport al elevului sunt neimpozabile şi nu sunt luate în
considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar
pentru obţinerea oricărei burse cu caracter social, precum şi pentru alte
beneficii sociale.
(13) Se înfiinţează programul naţional
„O carte pentru fiecare“ în vederea creşterii interesului elevilor pentru
lectură, finanţat din bugetul naţional şi din fonduri externe. Derularea
programului este reglementată prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de
Ministerul Educaţiei.
(14) Elevii cazaţi în internate în baza
regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ
beneficiază de gratuitate la masă şi cazare, cu excepţia celor înscrişi în
învăţământul postliceal. Finanţarea se asigură din bugetele autorităţilor
administraţiei publice locale.
(15) Se înfiinţează Programul naţional
„Vouchere culturale pentru elevi“ în vederea promovării culturii naţionale şi
universale în rândul comunităţii şcolare. Prin Programul naţional „Vouchere
culturale pentru elevi“, deţinătorii primesc suma de 250 lei prin intermediul
unor carduri reutilizabile, sumă care este la dispoziţia beneficiarului pentru
servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărţi sau
excursii organizate cu tematici culturale sau istorice. Derularea programului
este reglementată prin hotărâre de Guvern, iniţiată de Ministerul Educaţiei.
(16) Pentru elevii din cadrul unităţilor
de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale care învaţă Limba
şi literatura română după programa specială se organizează Programul naţional
de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, denumit în continuare
PNSILLR, pe tot parcursul învăţământului preuniversitar.
(17) PNSILLR este destinat în principal
elevilor din unităţile de învăţământ prevăzute la alin.
(16),
unde media testelor naţionale, evaluărilor naţionale, bacalaureatului la Limba
şi literatura română este sub media naţională a claselor cu predare în limba
română.
(18) PNSILLR va finanţa anual schimburi
de elevi, cu scopul de a susţine posibilitatea utilizării extinse, într-un
context nonformal, a limbii române, tabere de Limba română, realizarea de
materiale didactice auxiliare, platforme şi jocuri digitale interactive pentru
asigurarea însuşirii limbii române prin dezvoltarea competenţelor de comunicare
în scris şi oral, conform nivelurilor de competenţă stabilite de Cadrul
european comun de referinţă pentru limbi.
(19) Elevii beneficiază de tarife reduse
cu minimum 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă,
film, la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii
publice, în limita bugetelor aprobate.
(20)Sumele decontate în contul acordării
facilităţilor de transport prevăzute la alin. (1) nu pot depăşi sumele care corespund
efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor, pozitive sau
negative, ale conformării cu obligaţia asigurării facilităţilor de transport
asupra costurilor şi veniturilor operatorului de transport, în conformitate cu
prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European
şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport
feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.
1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului.
Articolul 84
(1) Începând cu învăţământul primar,
elevii primesc cardul naţional de elev.
(2) Cardul naţional de elev este
nominal şi atestă că titularul cardului are calitatea de beneficiar al tuturor
facilităţilor prevăzute în prezenta lege sau al altor facilităţi adresate
elevilor cuprinse în legi speciale.
(3) În baza cardului naţional de elev,
operatorii economici pot oferi facilităţi elevilor.
(4) Cardul naţional de elev se distribuie gratuit elevilor,
prin unităţile de învăţământ, la începutul fiecărui ciclu de învăţământ”.
3.Comunicatul de presă al Ministerului
Educației privind Normele metodologice de acordare a facilităților de transport
pentru elevi și studenți, aprobate de Guvern, aici https://www.edu.ro/comunicat_presa_82_facilitati_transport_studenti_elevi
,,În privința facilităților de transport acordate elevilor, menționăm
următoarele:
- Elevii din învăţământul preuniversitar
acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul unităţilor de
învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităţilor de
învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin,
beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local,
inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi
feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul
anului şcolar.
- Elevii din învățământul preuniversitar
acreditat/autorizat care locuiesc și/sau învață în Județul Ilfov
beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul.
- Elevii care studiază în altă localitate decât cea de
domiciliu și nu pot beneficia de transport public de persoane prin curse
regulate nu vor beneficia de transport gratuit, ci vor primi în continuare
o sumă forfetară.
Acordarea gratuității pentru transportul elevilor se face prin decontarea cheltuielilor către operatorii de transport de la bugetul Ministerului Educației.
În privința facilităților de transport acordate studenților:
- Tariful redus crește de la 50% la 90% pentru toți
studenții români sau străini înmatriculați la forma de învățământ cu
frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate, la toate
categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului
calendaristic, pe toată perioada în care au calitatea de student.
- Facilitățile sunt valabile și la călătoria cu metroul,
pe bază de abonament lunar sau de titluri de transport de tipul „10
călătorii”.
- Vârsta până la care studenții beneficiază de facilități
crește de la 26, la 30 de ani, cu excepția studenților care au unul sau
ambii părinți decedați, precum și a studenților proveniți din centrele de
plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă
sau la asistent maternal. Aceștia beneficiază de gratuitate pe toată
perioada în care au calitatea de student.
- Studenții cetățeni români care studiază în afara granițelor beneficiază de tarif redus cu 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe teritoriul României și pe tot parcursul anului calendaristic pe toată perioada în care au calitatea de student, începând cu 1 octombrie 2025”.
În articolul viitor prezentăm dreptul la transport şi alte facilităţi potrivit Normelor metodologice din 8 septembrie 2023 privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar, cu metroul şi naval pentru elevi (Aprobate prin H.G. nr. 810 din 8 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023).
Sursa:
1.
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a
învăţământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,
2.
H.G. nr. 810 din 8 septembrie 2023, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023,
3.
ORDINUL nr. 6.072 din 31 august 2023 privind
aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de
învăţământ preuniversitar şi superior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu