vineri, 30 august 2019

Regulamentul de ordine interioară


Pentru buna organizare  și funcționare a unei organizații, trebuie să existe acte care să reglementeze activitatea personalului.

Unul dintre actele cele mai folosite de către organizații este Regulamentul de ordine interioară.  Denumirea logică a actului este  Regulament de ordine interioară (numit în continuare ROI). 

Cu toate acestea, legislația muncii l-a denumit Regulament Intern. Consider că denumirea stabilită prin legislația muncii este improprie  deoarece orice regulament al unei organizații este intern, inclusiv Regulamentul de organizare și functionare  (ROF), care însă cuprinde în principal detalierea structurii organizației.            

Regulamentul de ordine interioară/intern este documentul unei organizații care se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, se întocmeste și se aprobă de către conducerea organizației și este afișat în mod obligatoriu în cadrul unității respective.

Regulamentul intern, conform Codului muncii, reprezintă actul intern al unei organizații prin care se stabilesc, în conformitate cu prevederile legale, îndatoririle salariaților, măsurile ce se impun în vederea organizării muncii și asigurării disciplinei muncii, recompensele și sancțiunile, modul de cercetare al abaterilor disciplinare și procedura aplicării sancțiunilor disciplinare.

Regulamentul intern al unităţii de învăţământ conţine dispoziţiile obligatorii prevăzute la art. 242 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în contractele colective de muncă aplicabile şi se aprobă prin hotărâre a consiliului de administraţie, după consultarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale care au membri în unitatea de învăţământ, afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar.

ROI este un izvor specific al dreptului muncii care  reglementează în mod concret, în baza legislaţiei muncii și problemele de ordin disciplinar din cadrul unității respective. 

Aceste prevederi sunt obligatorii atât pentru salariați, voluntari cât și pentru părinți, elevi, ucenici și  alte persoane delegate/detașate în organizație.

Potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, întocmirea ROI la nivelul fiecărui angajator a revenit în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui cod. În cazul angajatorilor înființați după intrarea în vigoare a Codului muncii, termenul de 60 de zile prevăzut începe să curgă de la data dobândirii personalității juridice.

 Regulamentul intern se aduce la cunoştință salariaților şi produce efecte față de salariați din momentul informării acestora.

Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul ROI trebuie îndeplinită de angajator.

Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul ROI se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, în cadrul conținutului acestui regulament.

Orice modificare care intervine în conținutul ROI este supusă procedurilor de informare.

Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozițiile ROI, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

Controlul legalității dispozițiilor cuprinse în regulamentul intern este de competența instanțelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluționare a sesizării formulate.

ROI al unei organizații cuprinde cel puțin următoarele categorii de dispoziții:

  • reguli privind protecția, igiena şi securitatea în muncă în cadrul organizației;
  • reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității;
  • drepturile şi obligațiile angajatorului şi ale salariaților;
  • procedura de soluționare a cererilor sau a reclamațiilor individuale ale salariaților;
  • reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
  • abaterile disciplinare şi sancțiunile aplicabile;
  • reguli referitoare la procedura disciplinară;
  • modalitățile de aplicare a altor dispoziții legale sau contractuale specifice;
  • criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaților.
        În domeniul școlar, ROI poate cuprinde și prevederi specifice privind:

  • administrarea unității de învățământ;
  • accesul, paza și siguranța în unitățile de învățământ;
  • prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
  • proceduri de monitorizare permanentă privind prevenirea introducerii și comercializării produselor etnobotanice în perimetrul scolii;
  • reguli privind părăsirea unității școlare de către elevi, în mod organizat, în timpul orelor de curs;
  • alte proceduri specifice.

       Respectarea regulamentului este obligatorie. Nerespectarea regulamentului de organizare internă a unităţii de învăţământ constituie abatere şi se sancţionează conform prevederilor legale.

Baza legală:

  1. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
  2. Ordinul MEN nr. 5.079 din 31 august 2016, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 720 din 19 septembrie 2016.


Actele normative din cuprinsul informării pot fi  urmărite  cu ajutorul platformei informatice Legis, la  adresa http://legistm.ro.



Instrumente manageriale specifice începutului de an școlar


1.REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
Prevederi  legale:
ART. 1
  (1) Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumit în continuare regulament, reglementează organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumite în continuare unităţi de învăţământ, în cadrul sistemului de învăţământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi se aplică în toate unităţile de învăţământ.
  (2) Unitatea de învăţământ se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, ale prezentului regulament, ale propriului regulament de organizare şi funcţionare şi ale regulamentului intern.
  ART. 2
  (1) În baza prezentului regulament, a actelor normative şi/sau administrative cu caracter normativ care reglementează drepturile şi obligaţiile beneficiarilor primari ai educaţiei şi ale personalului din unităţile de învăţământ, precum şi a contractelor colective de muncă aplicabile, unităţile de învăţământ îşi elaborează propriul regulament de organizare şi funcţionare.
  (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ conţine reglementări cu caracter general, în funcţie de tipul acesteia, precum şi reglementări specifice fiecărei unităţi de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
  (3) Proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ se elaborează de către un colectiv de lucru, coordonat de un cadru didactic. Din colectivul de lucru, numit prin hotărârea consiliului de administraţie, fac parte şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, ai părinţilor şi ai elevilor desemnaţi de către consiliul reprezentativ al părinţilor/asociaţia părinţilor, respectiv de consiliul şcolar al elevilor. 
  (4) Proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ, precum şi modificările ulterioare ale acestuia se supun spre dezbatere în consiliul reprezentativ al părinţilor şi asociaţiei părinţilor, acolo unde există, în consiliul şcolar al elevilor şi în consiliul profesoral, la care participă cu drept de vot şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
     (5) Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ, precum şi modificările ulterioare ale acestuia se aprobă, prin hotărâre, de către consiliul de administraţie.
  (6) După aprobare, regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ se înregistrează la secretariatul unităţii. Pentru aducerea la cunoştinţa personalului unităţii de învăţământ, a părinţilor şi a elevilor, regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ se afişează la avizier şi, după caz, pe site-ul unităţii de învăţământ. Educatoarele/Învăţătorii/Institutorii/Profesorii pentru învăţământul preşcolar/primar/Profesorii diriginţi au obligaţia de a prezenta anual elevilor şi părinţilor regulamentul de organizare şi funcţionare, la începutul anului şcolar. Personalul unităţii de învăţământ, părinţii, tutorii sau susţinătorii legali şi elevii majori îşi vor asuma, prin semnătură, faptul că au fost informaţi referitor la prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.
  (7) Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ poate fi revizuit anual, în termen de cel mult 45 de zile de la începutul fiecărui an şcolar sau ori de câte ori este nevoie. Propunerile pentru revizuirea regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ se depun în scris şi se înregistrează la secretariatul unităţii de învăţământ, de către organismele care au avizat/aprobat regulamentul şi vor fi supuse procedurilor de avizare şi aprobare prevăzute în prezentul regulament.
  (8) Respectarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ este obligatorie. Nerespectarea regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ constituie abatere şi se sancţionează conform prevederilor legale.


OMENCS nr. 5.079 din 31 august 2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare
EMITENT: MENCS
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 720 din 19 septembrie 2016



2. REGULAMENTUL INTERN AL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT

ART. 2 (9) Regulamentul intern al unităţii de învăţământ conţine dispoziţiile obligatorii prevăzute la art. 242 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în contractele colective de muncă aplicabile şi se aprobă prin hotărâre a consiliului de administraţie, după consultarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale care au membri în unitatea de învăţământ, afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar.



EMITENT: MENCS
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 720 din 19 septembrie 2016


3. FIŞA POSTULUI


Fişa postului - document care defineşte locul şi contribuţia postului în atingerea obiectivelor individuale şi organizaţionale, caracteristic atât individului, cât şi entităţii şi care precizează sarcinile şi responsabilităţile care îi revin titularului unui post; 
In general, fişa postului cuprinde: informaţii generale privind postul (denumirea postului, nivelul postului, scopul principal al postului), condiţiile specifice pentru ocuparea postului (studiile de specialitate, perfecţionări, cunoştinţe de operare/programare pe calculator, limbi străine, abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare, cerinţe specifice, competenţă managerială), sarcinile/atribuţiile postului, sfera relaţională.
2.2. Cerinţe generale
 2.2.1. Regulamentul de organizare şi funcţionare al entităţii publice cuprinde într-o manieră integrală, după caz, reglementări generale, rolul şi funcţiile entităţii, atribuţiile principale, structura organizatorică, relaţiile funcţionale, competenţe şi atribuţii ale compartimentelor; regulamentul se publică pe pagina de internet a entităţii publice, după posibilităţi.
  2.2.2. Fiecare salariat trebuie să cunoască misiunea şi viziunea entităţii, obiectivele generale şi specifice ale entităţii publice şi ale compartimentului din care face parte, rolul său în cadrul compartimentului, stabilit prin fişa postului, precum şi atribuţiile postului pe care îl ocupă.
  2.2.3. Conducătorii compartimentelor entităţii publice au obligaţia de a întocmi şi de a actualiza, ori de câte ori este cazul, fişele posturilor pentru personalul din subordine.
  2.2.4. Sarcinile/Atribuţiile postului trebuie să fie clar formulate şi strâns relaţionate cu obiectivele specifice şi atribuţiile compartimentului.
  2.2.5. Conducătorii compartimentelor entităţii publice trebuie să identifice sarcinile noi şi/sau cu un grad de complexitate ridicat ce revin salariaţilor şi să le acorde sprijin în realizarea acestora, oferindu-le o viziune concretă de lucru.
  2.2.6. Conducătorul entităţii publice dispune identificarea funcţiilor sensibile pe baza unor factori de risc, centralizarea acestora la nivelul entităţii publice şi stabilirea unei politici adecvate de gestionare a acestora prin elaborarea unor măsuri, astfel încât efectele negative asupra activităţilor desfăşurate în cadrul entităţii publice să fie minime.

ORDIN SSG nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice
EMITENT:  Secretariatul Guvernului
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 7 mai 2018



4. CODUL DE CONDUITĂ  ETICĂ

Prevederi  legale:
Valori etice - valori ce fac parte din cultura entităţii publice şi constituie un cod nescris, pe baza căruia sunt evaluate comportamentele; separat de acesta, entitatea publică trebuie să aibă un cod de conduită oficial, scris, care este un mijloc de comunicare uniformă a valorilor etice tuturor salariaţilor; codul etic stabileşte care sunt obligaţiile rezultate din lege cărora trebuie să li se supună salariaţii, în plus peste cele rezultate ca urmare a raporturilor de muncă: depunerea declaraţiei de avere, a declaraţiei pentru prevenirea conflictului de interese.
1.2. Cerinţe generale
1.2.1. Conducerea entităţii publice sprijină şi promovează, prin deciziile sale şi prin puterea exemplului personal, valorile etice, integritatea personală şi profesională a salariaţilor.
1.2.2. Conducerea entităţii publice adoptă un cod de conduită, dezvoltă şi implementează politici şi proceduri privind integritatea, valorile etice, evitarea conflictelor de interese, prevenirea şi raportarea fraudelor, actelor de corupţie şi semnalarea neregulilor.


EMITENT:  Secretariatul Guvernului

Adoptarea unui cod de etică pentru învăţământul preuniversitar care să stipuleze interdicţii clare, vizând practici de tipul meditaţiilor acordate de către profesori elevilor de la propriile clase.

Hotărârea Guvernului nr. 583 din 10 august 2016 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016-2020, a seturilor de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, a indicatorilor de evaluare, precum şi a standardelor de publicare a informaţiilor de interes public, Obiectivul specific 3.2 - Creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sistemul naţional de educaţie 

PUBLICATA ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 7 mai 2018


Actele normative din cuprinsul informării pot fi  urmărite  cu ajutorul platformei informatice Legis, la  adresa http://legistm.ro.

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html