vineri, 29 septembrie 2023

Organizarea si desfasurarea definitivarii in invatamantul preuniversitar

 

             


Organizarea si desfasurarea  definitivarii  in invatamantul preuniversitar

Ministerul Educației continuă  seria de ordine subsecvente  Legii nr. 198 din 4 iulie 2023 a învățământului preuniversitar.

Astfel, în Monitorul Oficial nr. 870 din 27 septembrie 2023 publică Ordinul nr. 6.330 din 25 septembrie 2023 privind aprobarea Calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2023-2024.

Ordinul a intrat în vigoare la 27 septembrie 2023 și are ca temei:

– prevederile art. 248 alin. (6) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;

– prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior;

– prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.434/2020, cu modificările şi completările ulterioare. 

Ordinul nr. 6.330 din 25 septembrie 2023 prevede:

Articolul 1

Se aprobă Calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2023-2024, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Comisia naţională de examen poate decide, în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi în sesiunea 2024, afişarea rezultatelor iniţiale, înregistrarea şi soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale la alte date decât cele menţionate în calendar.

Articolul 3

Direcţia generală management resurse umane şi reţea şcolară şi inspectoratele şcolare duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ANEXĂ

CALENDARUL

de organizare şi desfăşurare a examenului naţional

pentru definitivare în învăţământul preuniversitar,

în anul şcolar 2023-2024

 

Până la 13 octombrie 2023

Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ

3—13 octombrie 2023

Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judeţene/Comisiei de Examen a Municipiului Bucureşti

16—27 octombrie 2023

Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul şcolar, verificarea şi avizarea acestora,

conform graficului elaborat şi comunicat de fiecare inspectorat şcolar

Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

Până la 31 mai 2024

Efectuarea inspecţiilor de specialitate:

a) prima inspecţie de specialitate până la 9 februarie;

b) a doua inspecţie de specialitate până la 31 mai.

3—14 iunie 2024

Completarea dosarelor şi validarea datelor de înscriere existente în aplicaţia informatică specifică

24 iulie 2024

Susţinerea probei scrise

30 iulie 2024

Afişarea rezultatelor iniţiale

30—31 iulie 2024

Înregistrarea contestaţiilor

31 iulie—5 august 2024

Soluţionarea contestaţiilor

6 august 2024

Afişarea rezultatelor finale

6—9 august 2024

Transmiterea la Ministerul Educaţiei a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovaţi

12—26 august 2024

Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educaţiei

---------

 

Sursa:

 

– Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;

– Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior;

– Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.434/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul nr. 6.330 din 25 septembrie 2023 privind aprobarea Calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2023-2024.

 

duminică, 24 septembrie 2023

Acte normative specifice învăţământului preuniversitar


 Acte normative specifice învăţământului preuniversitar


Legea învăţământului preuniversitar (https://www.legistm.ro/blog/legea-invat ... niversitar) a fost publicată și a intrat în vigoare la 3 septembrie.

În termen de 8 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 198 din 4 iulie 2023 (03 septembrie 2023), Ministerul Educaţiei stabileşte, prin ordin al ministrului educaţiei, măsurile aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi elaborează metodologiile, regulamentele şi alte acte normative care decurg din aplicarea legii învăţământului preuniversitar.

În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile Legii nr. 198 din 4 iulie 2023 prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi.

Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar următor celui în care a fost adoptată prin lege, cu excepţia stării de alertă, urgenţă sau asediu.

I. Completări la Legea nr. 198 din 4 iulie 2023

Legea nr. 198 din 4 Iulie 2023 a fost completă de Ordonanţa de urgenţă nr. 72 din 31 august 2023 pentru modificarea unor acte normative în domeniul educaţiei, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Cu privire la învățământul preuniversitar, Ordonanţa de urgenţă nr. 72 din 31 august 2023 prevede:

,,Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 85, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Articolul 85
(1) Învăţământul preuniversitar are ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblul multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini, necesare pentru:
a) împlinirea şi dezvoltarea personală;
b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate;
c) participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii durabile;
d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;
e) respectarea demnităţii, a toleranţei şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
f) respectarea principiilor de etică şi integritate în activitatea şcolară, cu privire la selecţia, utilizarea şi citarea corectă a surselor de documentare, dezvoltarea spiritului critic al elevilor în analiza şi preluarea informaţiilor utilizate;
g) dezvoltarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi promovarea sustenabilităţii, a respectului pentru mediul înconjurător natural, social şi cultural;
h) asigurarea capacităţii de adaptare şi participarea activă la viaţa socială, economică, politică şi culturală în contextul transformării digitale;
i) pregătirea competenţelor necesare pentru utilizarea internetului în siguranţă;
j) formarea unui stil de viaţă sănătos bazat pe activitate fizică, alimentaţie corespunzătoare şi reguli de igienă.
2. În anexă, punctul 14 va avea următorul cuprins:
14. Competenţa reprezintă capacitatea dovedită de a utiliza cunoştinţe, atitudini şi abilităţi personale, sociale şi/sau metodologice în situaţii de muncă sau de studiu pentru dezvoltarea profesională şi personală.
Articolul V
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 3 septembrie 2023”.


II. Acte normative subsecvente Legii nr. 198 din 4 iulie 2023, publicate în Monitorul Oficial și care au intrat în vigoare după 1 septembrie 2023:

1. ORDIN nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 793 din 1 septembrie 2023.
Data intrării în vigoare 01-09-2023.
Ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 prevede:
,,(1) Se aprobă calendarul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Se aprobă calendarul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii învăţământului superior nr. 199/2023, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.
(4) Până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 199/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ superior şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.
(5) În situaţii justificate, pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ, ministrul
educației emite instrucțiuni.”

2. ORDIN nr. 6.155 din 31 august 2023 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 4 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 04-09-2023
3. ORDIN nr. 6.070 din 31 august 2023 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2024-2025
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 13 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 13-09-2023
4. ORDIN nr. 5.601 din 22 august 2023 privind implementarea catalogului electronic în şcoli-pilot
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 18 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 18-09-2023
5. ORDIN nr. 6.238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 12 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 12-09-2023
6. ORDIN nr. 6.234 din 6 septembrie 2023 pentru aprobarea Listei instituţiilor de învăţământ superior acreditate care organizează, în anul universitar 2023-2024, Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică (nivelurile I şi II)
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 14 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 14-09-2023
7. ORDIN nr. 6.235 din 6 septembrie 2023 privind aprobarea procedurii din 6 septembrie 2023 privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 22 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 22-09-2023
8. ORDIN nr. 6.223 din 4 septembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 11 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 11-09-2023

III. Acte normative publicate de Guvern:

1. HOTĂRÂRE nr. 865 din 14 septembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011
EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 844 din 19 septembrie 2023
DATĂ INTRARE ÎN VIGOARE: 19 septembrie 2023
2. NORME METODOLOGICE din 8 septembrie 2023 privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar, cu metroul şi naval pentru elevi (Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 810 din 8 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023)
EMITENT: Guvernul
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 8 septembrie 2023
Data intrării în vigoare 08-09-2023

IV.                Proiecte de acte normative, legislație - ordine de ministru 

Ministerul Educaţiei pune în dezbatere publică o serie de  acte normative subsecvente Legii nr. 198 din 4 Iulie 2023.

Proiectele de acte normative supuse consultării publice în anul 2023  sunt disponibile aici www.edu.ro/consultari-publice.

Secțiunea Legislație - ordine de ministru are ca scop informarea tuturor celor interesați în materie de acte cu caracter normativ emise de Ministerul Educației.Click aici: https://www.edu.ro/legisla%C8%9Bie-ordine-de-ministru

Având în vedere dinamica aprobării ordinelor de ministru, această pagină este actualizată periodic.


_________________
 

Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro;
Tel.: 0733996837

miercuri, 20 septembrie 2023

Tipicitatea infracțiunii de violare a vieții private

 


Tipicitatea infracțiunii de violare a vieții private


S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea — Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 11.575/271/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Tipicitatea infracțiunii de violare a vieții private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal este condiționată de deținerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de acestea sau a unei convorbiri private?”


Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 1.321/1/2021 este legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.


Ședința de judecată a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.


Continuarea,  aici: Decizia ÎCCJ nr. 51/2021. Infracțiunea de violare a vieții private. Imagini, sunete, convorbiri realizate fără drept. Tipicitate. | Monitorul Oficial nr. 1050 din 03 noiembrie 2021 (legeaz.net)


Detalii: https://legeaz.net/monitorul-oficial-1050-2021/decizie-iccj-51-2021

vineri, 15 septembrie 2023

Asigurarea calităţii educației- part. 2

 

         


               Asigurarea calităţii educației- part. 2

 

1.                Legislație specifică privind asigurarea calităţii educației

 

La data de 03 septembrie 2023 a intrat în vigoare Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar.

Așadar, actuala Lege a educației naționale nr. 1/2011 a fost înlocuită din luna septembrie cu două noi acte normative care fac parte din pachetul de legi ale educației „România Educată” (Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învățământului preuniversitar și Legea nr. 199 din 4 iulie 2023 a învățământului superior).

În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile Legii nr. 198 din 4 iulie 2023 prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative.

În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi.

Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar următor celui în care a fost adoptată prin lege, cu excepţia stării de alertă, urgenţă sau asediu.

Asigurarea calităţii exprimă capacitatea unei organizaţii furnizoare de educaţie de a oferi servicii educaţionale, în conformitate cu standardele de calitate în vigoare.

Asigurarea calităţii este realizată printr-un ansamblu de acţiuni pentru dezvoltarea capacităţii instituţionale, de elaborare, planificare şi implementare de programe de studii sau programe de calificare profesională şi prin care se urmăreşte asigurarea încrederii beneficiarilor că sunt îndeplinite standardele de calitate de către furnizorul de educaţie în vederea obţinerii rezultatelor optime ale învăţării, cultivării excelenţei, reducerii abandonului şcolar, a reducerii analfabetismului funcţional.

Controlul utilizării şi al respectării standardelor naţionale de evaluare de către cadrele didactice se realizează prin inspecţia şcolară.

Modul concret  de organizare şi desfăşurare a inspecţiei şcolare în sistemul de învăţământ preuniversitar  este realizat  prin OMEC nr. 6.106 din 3 decembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, realizat în baza vechii legi a învățământului preuniversitar.

 

2.                Evaluarea externă a calităţii

 

Evaluarea externă a calităţii educaţiei cuprinde:

a)evaluarea capacităţii instituţionale a unităţii de învăţământ preuniversitar;

b)evaluarea eficacităţii educaţionale a unităţii de învăţământ preuniversitar;

c)evaluarea managementului calităţii la nivel instituţional;

d)evaluarea calităţii programelor de studii sau de calificare oferite;

e)evaluarea concordanţei dintre evaluarea internă şi situaţia reală;

f)evaluarea comparativă interinstituţională a aceluiaşi tip de program de studii sau de calificare oferit de diferite unităţi de învăţământ preuniversitar.

Evaluarea externă periodică a calităţii pentru unitatea de învăţământ preuniversitar este realizată de ARACIIP, prin colaboratori externi, experţi în evaluare şi acreditare, înscrişi în RNEE.

Membrii RNEE participă la cursuri de formare iniţială şi, periodic, la cursuri de formare continuă în domeniul asigurării calităţii educaţiei, organizate de ARACIIP sau de alte structuri partenere.

Selecţia membrilor RNEE se realizează astfel încât aceştia să realizeze activităţile de evaluare externă a calităţii, fiind independenţi prin respectarea prevederilor care nu permit existenţa conflictelor de interese.

La evaluările externe pot participa, cu statut de observatori, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură, reprezentanţi ai elevilor, reprezentanţi ai părinţilor, iar pentru învăţământul liceal tehnologic, reprezentanţi ai patronatelor şi ai angajatorilor.

Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 198 din 4 iulie 2023- a învăţământului preuniversitar, se înfiinţează Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar (ARACIIP), instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în coordona-rea Ministerului Educaţiei, prin reorganizarea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, care se desfiinţează, şi prin preluarea atribuţiilor şi personalului care îndeplineşte atribuţii de inspecţie generală şi inspecţie tematică de la inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Sediul, structura organizatorică şi regulamentul de funcţionare ale ARACIIP şi ale birourilor judeţene/Biroul Municipiului Bucureşti ARACIIP, denumite în continuare BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Educaţiei.

ARACIIP este condusă de un preşedinte, ales în baza rezultatului unui concurs desfăşurat conform unei metodo-logii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, pentru un mandat de 4 ani.

ARACIIP este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, precum şi din venituri proprii.

 

3.                Veniturile proprii ale ARACIIP

 

Veniturile proprii ale ARACIIP provin din:

a)venituri obţinute pe bază de contracte privind evaluarea externă;

b)perceperea unor tarife de autorizare, acreditare şi evaluare periodică, aprobate prin hotărâre a Guvernului;

c)fonduri externe nerambursabile obţinute prin participarea la programe internaţionale;

d)donaţii, sponsorizări, alte surse legal constituite.

La nivelul ARACIIP funcţionează Comisia Naţională pentru Inspecţie Şcolară, denumită în continuare CNIS, cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică şi deontologie de către personalul didactic de predare şi personalul de conducere, de îndrumare şi control de la nivelul sistemului naţional de învăţământ.

CNIS funcţionează în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.

Din CNIS face parte personalul didactic de predare cu probitate morală şi profesională, care are experienţă în inspecţie şcolară sau management educaţional de cel puţin 5 ani.

Membrii CNIS sunt numiţi prin ordin al ministrului educaţiei pe un mandat de 4 ani, în urma unui concurs organizat de către ARACIIP, pe baza metodologiei care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a pre-zentei legi.

În exercitarea mandatului, membrii CNIS au obligaţia să se abţină de la luarea oricărei decizii afectate de interesul personal.

Prin interes personal se înţelege orice situaţie în care aceştia trebuie să se pronunţe asupra unei contestaţii/sesizări care priveşte un cadru didactic angajat al unităţii de învăţământ în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, soţul/soţia sau o persoană care are calitatea de rudă de până la gradul III sau afin.

ARACIIP dispune de un aparat administrativ propriu, format din:

a)      Direcţia generală de inspecţie şcolară,

b)     Direcţia generală de asigurare a calităţii şi departamente/servicii/ birouri/compartimente,

c)      birourile judeţene/Biroul Municipiului Bucureşti (la nivel de judeţ).

Persoanele care îndeplinesc o funcţie de demnitate publică nu pot exercita simultan o funcţie în cadrul ARACIIP.

În termen de 30 de zile de la intrarea în situaţia de incompatibilitate, persoana are obligaţia de a se suspenda din funcţia de la ARACIIP.

 

4.                Atribuţii ARACIIP

 

ARACIIP are următoarele atribuţii:

a)elaborează, actualizează periodic şi propune ministrului educaţiei standardele de calitate pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

b)propune ministrului educaţiei, în colaborare cu CNEI, standardele specifice de calitate privind educaţia specială, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei;

c)propune ministrului educaţiei standardele specifice de calitate privind educaţia timpurie, educaţia extraşcolară, alternativele educaţionale şi serviciile complementare, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei;

d)elaborează şi propune ministrului educaţiei metodologia-cadru de evaluare instituţională în vederea autorizării privind funcţionarea provizorie, acreditării şi evaluării periodice a unităţilor de învăţământ din învăţământul preuniversitar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

e)propune ministrului educaţiei metodologia privind evaluarea instituţională în vederea autorizării privind funcţionarea provizorie, a acreditării şi evaluării periodice a unităţilor de învăţământ special, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei;

f)propune ministrului educaţiei metodologia privind evaluarea instituţională în vederea autorizării privind funcţionarea provizorie, a acreditării şi evaluării periodi-ce a furnizorilor de educaţie timpurie, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei;

g)propune ministrului educaţiei metodologia pentru auto-rizarea privind funcţionarea provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de educaţie extraşcolară, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei;

h)propune ministrului educaţiei metodologia privind autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea şi evalua-rea periodică a alternativelor educaţionale, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei;

i)realizează activitatea de evaluare instituţională, autori-zare şi acreditare a unităţilor de învăţământ preuniversi-tar/a unităţilor de educaţie extraşcolară;

j)propune Ministerului Educaţiei autorizarea, acreditarea şi retragerea autorizării/acreditării unităţilor de învăţământ preuniversitar/unităţilor de educaţie extraşcolară. Autorizarea şi acreditarea se fac prin ordin al ministrului educaţiei;

k)realizează evaluarea externă periodică a calităţii pentru unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile de educaţie extraşcolară prin colaboratori externi, experţi în evaluare şi acreditare, înscrişi în Registrul naţional al experţilor în evaluare şi acreditare, denumit în continuare RNEE, în vederea autorizării de funcţionare provizorie, acreditării;

l)propune Ministerului Educaţiei politicile şi strategiile de asigurare a calităţii învăţământului preuniversitar şi, periodic, propuneri de îmbunătăţire a acestora;

m)realizează împreună cu DJIP/DMBIP şi direcţiile de resort din Ministerul Educaţiei activitatea de monitoriza-re şi control al calităţii;

n)realizează inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar privind realizarea scopurilor şi obiectivelor proprii diferitelor categorii de unităţi de învăţământ, aşa cum sunt acestea definite prin legislaţia în vigoare;

o)realizează inspecţia şcolară generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar, inspecţia tematică şi inspecţia de specialitate;

p)colaborează cu CCD pentru asigurarea, în baza recomandărilor de formare continuă formulate după fiecare inspecţie şcolară generală sau tematică, a cursurilor specifice de formare pentru personalul didactic;

q)recomandă Ministerului Educaţiei şi CNFDCD, după finalizarea inspecţiilor şi evaluărilor, politici în formarea resursei umane din învăţământul preuniversitar;

r)publică rezultatele evaluărilor externe şi actualizează lunar următoarele registre:

               (i) Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar acreditate;

(ii) Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar evaluate extern periodic;

(iii) Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu;

(iv) Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin;

(v) Registrul furnizorilor de educaţie antepreşcolară;

s)elaborează manuale de evaluare, ghiduri de bune practici şi alte materiale de informare privind asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar, publică rezultatele evaluărilor externe;

ş)organizează cursuri de formare iniţială şi, periodic, cursuri de formare continuă în domeniul asigurării calităţii educaţiei pentru angajaţi şi membrii RNEE;

t)publică un raport anual cu privire la propria activitate;

ţ)elaborează şi implementează Codul de etică profesională a experţilor în evaluare şi acreditare;

u)propune ministrului educaţiei metodologia privind avizarea organizaţiilor furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, pe care o aplică;

v)propune ministrului educaţiei metodologia privind verificarea aplicării componentelor de etică şi integritate, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, pe care o aplică;

w)propune ministrului educaţiei regulamentul de in-specţie şcolară generală, tematică şi inspecţie de specialitate a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei.

 

5.                Inspecţia generală a unităţilor de  învăţământ

 

Inspecţia generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar este realizată de structura centrală a ARACIIP, cu inspectorii judeţeni/ai municipiului Bucureşti şi cu membrii CEEMC, dacă este cazul, în baza regulamentului prevăzut la alin. (10) lit. w).

În cadrul acestui tip de inspecţie se realizează inclusiv activităţi de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în vederea îmbunătăţirii continue a activităţii unităţii de învăţământ.

Inspecţia tematică, prin birourile judeţene, reprezintă o activitate de evaluare sau control al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare ale activităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar sau al personalului care deserveşte aceste instituţii, în principal, al activităţii cadrelor didactice.

În cadrul acestui tip de inspecţie se realizează inclusiv activităţi de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în vederea îmbunătăţirii continue a activităţii unităţii de învăţământ, în baza regulamentului prevăzut la alin. (10) lit. w), cu colaborarea membrilor CEEMC din judeţul de provenienţă.

ARACIIP colaborează cu CCD/CNFDCD pentru asigurarea, în baza recomandărilor de formare continuă formulate după fiecare inspecţie şcolară generală sau tematică, a cursurilor specifice de formare pentru personalul didactic.

Verificarea din punctul de vedere al respectării procedurilor de lucru a rapoartelor de evaluare externă a calităţii se realizează de către BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP.

Acestea sunt înaintate către Consiliul ARACIIP, în vederea analizei şi, după caz, aprobării rapoartelor. Ulterior, rezultatele evaluărilor sunt înaintate către Ministerul Educaţiei.

Componenţa Consiliului ARACIIP prevede membrii permanenţi şi membrii observatori, stabiliţi prin ordin al ministrului educaţiei.

Membrii permanenţi sunt numiţi, cu drept de vot, pentru un mandat individual de 4 ani, cu posibilitatea de reînnoire pentru încă un mandat de 4 ani.

Membrii observatori sunt numiţi pentru un mandat individual de un an, fără drept de vot.

ARACIIP dispune de birouri judeţene de asigurare a calităţii şi inspecţie şcolară, cu personalitate juridică.

Acestea sunt conduse de un director numit în urma câştigării concursului pentru ocuparea funcţiei de director.

Metodologia de organizare a concursului privind ocuparea funcţiei de director se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, la propunerea ARACIIP.

BJ-ARACIIP sunt înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei. Organizarea acestora se va realiza astfel:

a)numărul de posturi, structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

b)la nivelul fiecărui birou judeţean există angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Procedura de ocupare a posturilor acestora este stabilită prin regulament.

Activitatea BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP este realizată cu implicarea colaboratorilor înscrişi în RNEE şi membrilor CEEMC;

c)activitatea birourilor judeţene este evaluată anual de către Consiliul ARACIIP, care adoptă măsuri în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor acestora;

d)cooperează cu DJIP/DMBIP în vederea îndeplinirii activităţilor prevăzute de prezenta lege.

 

6.                Atribuții BJ-ARACIIP/ BMB-ARACIIP

 

În domeniul asigurării calităţii educaţiei, BJ-ARACIIP/ BMB-ARACIIP au următoarele atribuţii:

a)analizează rapoartele anuale de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţiile furnizoare de învăţământ preuniversitar din judeţ/municipiul Bucureşti;

b)monitorizează implementarea strategiilor realizate la nivelul comisiilor pentru evaluarea şi asigurarea calităţii educaţiei în organizaţiile furnizoare de învăţământ preuniversitar din judeţ;

c)realizează activităţi de formare iniţială şi periodică în domeniul asigurării calităţii educaţiei, sub coordonarea metodologică a Consiliului ARACIIP, pentru membrii RNEE din judeţ;

d)realizează şi publică periodic studii şi analize cu privire la situaţia calităţii educaţiei în instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţ, care contribuie la recomandările de politică publică educaţională privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar, adoptate de Consiliul ARACIIP;

e)participă la recrutarea corpului de evaluatori înscrişi în RNEE, informând periodic Consiliul ARACIIP cu privire la situaţia acestora;

f)organizează schimburi de experienţă şi alte activităţi care vizează schimbul de bune practici privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei, atât pentru angajaţii BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP, cât şi pentru membrii RNEE din judeţ;

g)sprijină Consiliul ARACIIP în vederea realizării, gestionării şi actualizării bazei de date a unităţilor de învăţământ/nivelurilor/specializărilor/calificărilor autorizate, acreditate şi evaluate periodic în judeţ.

În domeniul inspecţiei şcolare, BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP are următoarele atribuţii:

a)realizează activităţile specifice inspecţiei şcolare generale, tematice şi de specialitate cu respectarea metodologiei prevăzute la alin. (10) lit. w);

b)monitorizează implementarea propunerilor de îmbunătăţire a calităţii educaţiei la nivelul unităţilor de învăţământ, elaborate de comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii educaţiei, în urma rapoartelor întocmite cu ocazia inspecţiilor generale şi tematice;

c)sprijină activitatea Comisiei Naţionale pentru Inspecţie Şcolară.

Numărul maxim de posturi la nivelul ARACIIP este stabilit prin hotărârea Guvernului.

Numărul maxim de posturi va fi cel puţin egal cu numărul de posturi din cadrul ARACIP la care se adaugă posturile transferate din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti aferente atribuţiilor de inspecţie generală şi inspecţie tematică.

 

7.                Dispoziții tranzitorii

 

În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ho-tărârii Guvernului privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a ARACIIP, la solicitarea preşedintelui acesteia, vor fi detaşate persoane care au calitatea de titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar cu experienţa de minimum 2 ani în activitatea de inspecţie şcolară, care vor desfăşura operaţiuni legate de înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ARACIIP şi a birourilor judeţene.

Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de directori BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP, aceştia sunt numiţi de către preşedintele ARACIIP din rândul personalului de specialitate de la nivelul sistemului naţional de învăţământ detaşat în cadrul agenţiei sau al birourilor judeţene/Biroului Municipiului Bucureşti de către angajatori, în conformitate cu Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea ARACIIP, se face încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică, cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

Personalul ARACIIP şi al BJ-ARACIIP/BMB-ARACIIP este format din personal de specialitate, inspectori şcolari care au gradul didactic I, experţi în evaluare şi personal contractual.

Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului se stabilesc prin fişa postului, pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare.

ARACIIP preia personalul ARACIP şi registrul de evaluatori colaboratori externi, experţi în evaluare şi acreditare, în conformitate cu prevederile hotărârii de Guvern.

ARACIIP şi birourile sale judeţene/biroul Municipiului Bucureşti nou înfiinţate preiau, pe bază de protocol, în termen de 60 de zile, patrimoniul aferent activităţilor preluate de la inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte componenta de inspecţie şcolară şi activităţile ARACIP, şi se subrogă, în toate drepturile, obligaţiile, contractele, deciziile de finanţare, ordinele de finanţare, acordurile şi litigiile instituţiei, structurii sau activităţii preluate inclusiv prin preluarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea ARACIP.

 

Notă: În cuprinsul contractelor, convenţiilor, înţelegerilor, protocoalelor în care inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi casele corpului didactic au fost parte sau al înscrisurilor oficiale din domeniul educaţiei, pe componenta de inspecţie şcolară generală şi tematică, precum şi de asigurare a calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar în care s-au folosit denumirile „inspectorat şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti“, „Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar“ se va citi „Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar“.

 

Bibliografie:

1. Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar

2.OMEC nr. 6.106 din 3 decembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare

 


 

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html