Sesizarea organelor de urmărire penală

1. Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală conform C.Proc. Pen.

ART. 288
(1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare în lipsa acestora.
(3) În cazul infracţiunilor săvârşite de militari, sesizarea comandantului este necesară numai în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 413-417 din Codul penal.


2. Sesizarea organelor de urmărire penală prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege

ART. 61
  (1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:
  a) organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii;
  b) organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor;
  c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.
  (2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
  (3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecţii ori precizări sau au de dat explicaţii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligaţia de a le consemna în procesul-verbal.
  (4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.
  (5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

3. Infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor conform Codului Penal

Infracţiuni de serviciu

  ART. 295
  Delapidarea
  (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
  (2) Tentativa se pedepseşte.
  ART. 296
  Purtarea abuzivă
  (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
  (2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
  ART. 297
  Abuzul în serviciu
  (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.* )
  (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
  ART. 298
  Neglijenţa în serviciu
  Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
  ART. 299
  Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
  (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
  (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
  ART. 300
  Uzurparea funcţiei
  Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
  ART. 301
  Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
  (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.
  (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:
  a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
  b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
  ART. 302
  Violarea secretului corespondenţei
  (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
  (2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
  (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
  (4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
  (5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
  a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
  b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
  (6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
  (7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
  ART. 303
  Divulgarea informaţiilor secrete de stat
  (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
  (2) Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
  (3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.
  ART. 304
  Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
  (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
  (2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
  (3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
  ART. 305
  Neglijenţa în păstrarea informaţiilor
  (1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
  (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă.
  ART. 306
  Obţinerea ilegală de fonduri
  (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
  (2) Tentativa se pedepseşte.
  ART. 307
  Deturnarea de fonduri
  (1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
  (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
  (3) Tentativa se pedepseşte.
  ART. 308
  Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
  (1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
  ART. 309
  Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
  Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

--------------

Urmariti si
LEGEA nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupţie
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 18 mai 2000
Data intrării în vigoare 18-05-2000
Aici http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/22361

Notă
Forma consolidată a LEGII nr. 78 din 8 mai 2000, publicate în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, la data de 21 Martie 2021 este realizată prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de: ORDONANTA nr. 83 din 29 august 2000; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 43 din 4 aprilie 2002; LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003; LEGEA nr. 521 din 24 noiembrie 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 124 din 6 septembrie 2005; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 50 din 28 iunie 2006; LEGEA nr. 69 din 26 martie 2007; LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; DECIZIA nr. 458 din 22 iunie 2017; LEGEA nr. 160 din 26 iulie 2019; LEGEA nr. 283 din 8 decembrie 2020

CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286/2009)
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 24 iulie 2009
Aici http://legislatie.just.ro/Public/Detali ... fis/241571
Actele normative din cuprinsul informării pot fi urmărite cu ajutorul platformei informatice Legis a ISJ Hunedoara, la adresa http://legistm.ro.
Urmariti https://www.legistm.ro/blog/infractiuni ... e-serviciu

Raport pentru informarea publicului cu privire la respectarea obligaţiilor şi a normelor de conduită

Potrivit Art. 451 din Codul Administrativ, autorităţile şi instituţiilor publice au obligații cu privire la asigurarea consilierii etice a angajaților şi a informării şi a raportării cu privire la normele de conduită.

În scopul aplicării eficiente a dispoziţiilor Codului Administrativ referitoare la conduita angajaților în exercitarea funcţiilor deţinute, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligația desemnării unui angajat, pentru consiliere etică şi monitorizarea respectării normelor de conduită.

Conform Art. 457 din Codul Administrativ, consilierul de etică întocmește un Raport pentru informarea publicului cu privire la respectarea obligaţiilor şi a normelor de conduită.

Raportul conține informaţii cu caracter public și cuprinde cel puţin următoarele date:

a) numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită profesională;
b) categoriile şi numărul de angajați care au încălcat principiile şi normele de conduită;
c) cauzele şi consecinţele nerespectării normelor de conduită;
d) evidenţierea cazurilor în care angajaților li s-a cerut să acţioneze sub presiunea factorului politic.
Rapoartele privind respectarea normelor de conduită vor fi centralizate într-o bază de date necesară pentru:
a) identificarea cauzelor care determină încălcarea normelor de conduită profesională, a riscurilor, inclusiv a constrângerilor sau ameninţărilor exercitate asupra unui angajat pentru a-l determina să încalce dispoziţii legale în vigoare ori să le aplice necorespunzător; 
b) identificarea modalităţilor de prevenire a încălcării normelor de conduită profesională; 
c) propunerea de măsuri specifice privind reducerea şi eliminarea cazurilor de nerespectare a prevederilor legale.

Rapoartele autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea normelor de conduită se publică pe site-ul propriu şi se comunică la cererea oricărei persoane interesate.

Raportul va conține și datele de contact ale consilierului de etică (nume, prenume, nr. de telefon, e-mail).

Acte normative incidente:

• Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordonanţea Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern / managerial al entităţilor publice, Standardul 1 - Etica şi integritatea;
• Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
• Codul de conduită etică al personalului din instituția publică.

Deciziile de revocare dintr-o anumită funcție trebuie motivate de angajator

 

Deciziile de revocare dintr-o anumită funcție trebuie motivate de angajator, chiar dacă legea nu obligă expres la aceasta și chiar dacă angajatul a fost numit în acea funcție:

(1)

”Este real că cele 2 decizii nu sunt supuse condițiilor de validitate prevăzute de art. 76 și 252 alin. 2 din Codul muncii, nefiind vorba despre concediere sau aplicarea unei sancțiuni disciplinare, însă rolul motivării unui act este acela de a-l obiectiva, de a-i justifica însăși existența, de a elimina arbitrariul și eventualul său caracter discreționar - motivarea nefiind facultativă, opțională, existența ei nedepinzând de factori subiectivi și nici de elementele particulare ale fiecărui caz concret.

În condițiile în care in cele 2 acte nu se individualizează obligațiile încălcate și respectiv obligațiile asumate și neîndeplinite, ci doar sunt enumerate punctele din contractul de administrare care reglementează obligațiile generale ale șefului de secție, astfel cum sunt preluate din modelul cadru aprobat prin Ordinul nr. 320/2007, nu se poate susține că deciziile au fost motivate.

Așa fiind, față de împrejurarea că deciziile nu cuprind motivele pentru care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de șef de secție, apărările pârâtei indicate în întâmpinare nu pot fi reținute de tribunal, acestea fiind în fapt motive noi, nemenționate în decizii, ce ar fi putut sta la baza revocării.

Or, este inadmisibil a se permite completarea motivelor ce au stat la baza unui act contestat în instanță, după supunerea acestuia controlului de legalitate al instanței, concluzie desprinsă din prevederile art. 77 din Codul Muncii, potrivit căruia angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele menționate în deciziile contestate”.

(Tribunalul București, s. civ. nr. 6216/12.11.2020, dosar nr. 1384/3/2020).

(2)

”De regulă, decizia cuprinsă într-un act administrativ trebuie motivată atât în fapt cât și în drept, fiind necesar ca autoritatea să expună rațiunile pentru care dispune într-o anumită manieră și respectiv considerentele pentru care dispune o anumită soluție, iar aceasta deoarece actul care emană de la administrație, trebuie executat de îndată, dar și pentru a putea fi examinat din perspectiva legalității de către instanța de contencios administrativ, precum și sub aspectul oportunității, în măsura în care marja de apreciere recunoscută autorității publice a fost depășită.

Astfel, motivarea actului administrativ conferă garanții că actul în sine nu conține o decizie abuzivă și ca atare nu poate vătăma drepturi sau interese legitime.

Există, așadar, aparența de nemotivare a actului contestat, care este suficientă, în opinia instanței, pentru a se reține existența unui caz bine justificat care impune suspendarea actului administrativ”.

(Curtea de Apel București, s. civ. nr. 6/07.01.2020, dosar nr. 7254/2/2019).

(3)

”În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative .

Prin urmare, trebuie admis că motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, că reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului .

În raționamentul instanței, motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

Așadar, a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității sale, iar importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicații și deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speța de față a motivelor pentru care autoritatea emitentă a ajuns la concluzia necesității emiterii deciziei ca act administrativ, cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă și circumstanțială.

Or, Curtea constată că decizia contestată nu este motivată nici în fapt și nici în drept. Motivarea în fapt a unui act administrativ presupune enunțarea împrejurărilor care au determinat autoritatea să ia o anumită decizie, în speță eliberarea din funcție, iar motivarea în drept este expresia principiului legalității actului administrativ care impune ca autoritățile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile acestora să se întemeieze pe lege.

Instanța nu contestă apărările formulate în cauză referitor la marja de apreciere de care dispune pârâtul, însă în absența unei minime motivări, actul administrativ contestat nu poate fi examinat din perspectiva legalității și nici sub aspectul oportunității, pentru a afla dacă marja de apreciere recunoscută autorității publice a fost depășită .

Pârâtul nu a putut indica nici măcar prin întâmpinarea formulată în prezenta cauză dispoziția legală care îi permite eliberarea discreționară din funcție, printr-un act administrativ ce nu trebuie motivat”.

(Curtea de Apel București, s. civ. nr. 388/09.06.2020, dosar nr. 7217/2/2019).

 

Determinarea noului cost standard per antepreşcolar/preşcolar/elev

 

 

În  Monitorul Oficial nr. 151 din 15 februarie 2022 a fost publicată HOTĂRÂREA nr. 204 din 14 februarie 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev.

    Data intrării în vigoare: 15 februarie 2022.

   Hotărârea Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreşcolar/preşcolar/ elev, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 13 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi de învăţământ, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora se asigură, pentru anul 2022, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

2. La articolul 1, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:

(1^2)Finanţarea de bază a învăţământului terţiar nonuniversitar organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat acreditate, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora se asigură, pentru anul 2022, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

3. La articolul 2, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) Pentru anul 2022, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 6.386 lei.

(3) Costurile standard per antepreşcolar/preşcolar/elev pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, pentru anul 2022, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

4. La articolul 3, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) Pentru anul 2022, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 485 lei.

(3) Costurile standard per elev privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar «bunuri şi servicii», pentru anul 2022, sunt prevăzute în anexa nr. 5.

5. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1) Unităţile de învăţământ cu personalitate juridică şi instituţiile de învăţământ superior de stat pentru colegiile terţiare nonuniversitare transmit, până la data de 15 octombrie a fiecărui an calendaristic, inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti numărul de antepreşcolari/ preşcolari/elevi pe nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, pe structura prevăzută în anexele nr. 2 şi 5. Ordonatorii de credite ai unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică şi ai instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru colegiile terţiare nonuniversitare răspund de corectitudinea datelor transmise. Numărul de antepreşcolari/ preşcolari/elevi pe nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, pe structura prevăzută în anexa nr. 5, va fi transmis în acelaşi termen şi ordonatorilor principali de credite ai unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia funcţionează acestea.

HOTĂRÂREA nr. 204 din 14 februarie 2022 mai precizează:

1.    Anexele nr. 2, 3, 5 şi 6 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezenta hotărâre.

 

2.  Hotărârea Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreşcolar/ preşcolar/elev, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 13 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 Forma consolidată a Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 poate  fi  comandată la  e-mail  academiacetateanului@gmail.com. 

 

Concurs manageri educaționali 2022

 

În articolul Start concurs manageri educaționali (Start concurs manageri educationali | LEGIStm.ro | Legislatie Online - iLegis | Management Dosare Instanta - JuristPRO si AvocatPRO | Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt) am prezentat condițiile de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, sesiunea 2021.

 

În Monitorul Oficial nr. 51 din 17 ianuarie 2022 a fost publicat de către Ministerul Educaţiei Ordinul nr. 3.026 din 13 ianuarie 2022 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021.

 

Data intrării în vigoare: 17 ianuarie 2022.

 

Ordinul nr. 3.026 din 13 ianuarie 2022 aduce unele modificări şi completări la Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021.

 

De asemenea, Anexele nr. 1, 2,4, 6, 8-10 şi 12 la metodologie se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-8 care fac parte integrantă din Ordinul nr. 3.026 din 13 ianuarie 2022.

 

Pentru cititorii și abonații fideli, punem la dispoziție Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021, actualizat prin includerea modificărilor și completărilor aduse de:

 

• ORDINUL nr. 5.195 din 3 septembrie 2021;
• ORDINUL nr. 5.454 din 13 octombrie 2021;
• ORDINUL nr. 5.822 din 17 decembrie 2021;
• ORDINUL nr. 3.026 din 13 ianuarie 2022.

 

Îndatoririle părinţilor sau reprezentanţilor legali

 

Îndatoririle părinţilor sau reprezentanţilor legali

Articolul 162

(1) Potrivit prevederilor legale, părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului până la finalizarea studiilor.

(2) Părintele sau reprezentantul legal care nu asigură şcolarizarea elevului în perioada învăţământului obligatoriu este sancţionat, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei ori este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.

(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (2) se realizează de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

(4) Conform legislaţiei în vigoare, la înscrierea copilului/elevului în unitatea de învăţământ, părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a prezenta documentele medicale solicitate, în vederea menţinerii unui climat sănătos la nivel de grupă/formaţiune de studiu/pentru evitarea degradării stării de sănătate a celorlalţi elevi/preşcolari din colectivitate/unitatea de învăţământ.

(5) Părintele sau reprezentantul legal are obligaţia ca, minimum o dată pe lună, să ia legătura cu profesorul pentru învăţământul preşcolar/învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte pentru a cunoaşte evoluţia copilului/elevului, prin mijloace stabilite de comun acord. Prezenţa părintelui sau a reprezentantului legal va fi consemnată în caietul educatorului-puericultor/educatoarei/ învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământ preşcolar/primar, profesorului diriginte, cu nume, dată şi semnătură.

(6) Părintele sau reprezentantul legal răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul unităţii de învăţământ, cauzate de elev.

(7) Părintele sau reprezentantul legal al preşcolarului sau al elevului din învăţământul primar are obligaţia să îl însoţească până la intrarea în unitatea de învăţământ, iar la terminarea activităţilor educative/orelor de curs să îl preia. În cazul în care părintele sau reprezentantul legal nu poate să desfăşoare o astfel de activitate, împuterniceşte o altă persoană.

(8) Părintele sau reprezentantul legal al elevului din învăţământul primar, gimnazial şi ciclul inferior al liceului are obligaţia de a solicita, în scris, retragerea elevului în vederea înscrierii acestuia într-o unitate de învăţământ din străinătate.

(9) Dispoziţiile alin. (7) nu se aplică în situaţiile în care transportul copiilor la şi de la unitatea de învăţământ se realizează cu microbuzele şcolare. Asigurarea securităţii şi siguranţei în incinta unităţii de învăţământ la venirea şi părăsirea acesteia, în special pentru elevii din clasa pregătitoare, se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.

(10) Părintele sau reprezentantul legal al antepreşcolarului/ preşcolarului sau al elevului din învăţământul obligatoriu are obligaţia de a-l susţine pe acesta în activitatea de învăţare desfăşurată, inclusiv în activitatea de învăţare realizată prin intermediul tehnologiei şi al internetului, şi de a colabora cu personalul unităţii de învăţământ pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei activităţi.

Articolul 163

Se interzice oricăror persoane agresarea fizică, psihică, verbală etc. a copiilor/elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ.

Articolul 164

Respectarea prevederilor prezentului regulament şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ este obligatorie pentru părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor/elevilor.

Sursa: 

ORDINUL nr. 5.447 din 31 august 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 827 din 9 septembrie 2020, la data de 11 Decembrie 2021 (realizat prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: ORDINUL nr. 5.638 din 28 septembrie 2020; ORDINUL nr. 5.977 din 9 noiembrie 2020; ORDINUL nr. 3.108 din 12 ianuarie 2021; ORDINUL nr. 5.550 din 5 noiembrie 2021).

Procedura de cercetare disciplinară aplicabilă la nivelul unităţilor de învăţământ

 

Din punct de vedere al raporturilor juridice care reglementează relaţiile de muncă dintre personalul angajat în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi anagajatorii acestora, noua lege a educaţiei instituie următoarele reguli generale:
- Personalul din învăţământul preuniversitar este format din: personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal administrativ sau nedidactic. În învăţământul preuniversitar poate funcţiona şi personal didactic asociat;
- Angajatorul este unitatea de învăţământ/conexă;
- Hotărârile privind angajarea, motivarea, evaluarea, recompensarea, răspunderea disciplinară şi disponibilizarea personalului didactic se iau la nivelul unităţii de învăţământ de către consiliul de administraţie, cu votul secret a 2/3 din totalul membrilor;
- Directorul unităţii de învăţământ emite deciziile, conform hotărârilor consiliului de administraţie.

Ca urmare, atunci când personalul didactic şi/sau didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar săvârşeşte fapte, abateri, încălcări ale eticii profesionale, performanţe slabe în activitatea didactică, sau alte acte de natură să atragă răspunderea disciplinară, se declanşează procedura care, în final, se poate concretiza în sancţionarea acestor categorii de personal.

Este important să facem menţiunea că, deşi legea organică a educaţiei naţionale tratează problematica abaterilor disciplinare şi a sancţiunilor aplicabile personalului didactic / didactic auxiliar în Titlul IV – Statutul personalului didactic, Capitolul I - Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, Secţiunea a 11 –a - Răspunderea disciplinară şi patrimonială, totuşi, aceste aspecte se coroborează cu prevederile paralele ale Codului muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Propunerea de iniţiere a procedurii legale de sanţionare, în cazul cadrelor didactice / didactic auxiliare, cu performanţe slabe sau pentru încălcări ale eticii profesionale, aparţine consiliului profesoral, care o înaintează consiliului de administraţie. Consiliul de administraţie sancţionează abaterile disciplinare, etice sau profesionale ale cadrelor didactice / personalului didactic auxiliar, conform legii.

Important: Condiţia imperios necesară pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare, este derularea prealabilă a unei cercetări prealabile, care se desfăşoară asupra abaterilor disciplinare prezumate a fi fost săvârşite de către persoana / salariatul în cauză (art. 267 din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare).

Cercetarea disciplinară. Vinovăția salariatului

Pentru a se putea angaja răspunderea disciplinară a salariatului, este necesară examinarea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv:
- obiectul - relațiile sociale de muncă, ordine și disciplină la locul de muncă;
- latura obiectivă - fapta săvârșită ce poate consta într-o acțiune sau inacțiune;
- subiectul - persoana fizică angajată cu contract individual de muncă, deținând calitatea de salariat;
- latura subiectivă – vinovăția, sub orice formă a sa.

Doar existența cumulativă a acestor condiții declanșează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.

Potrivit art. 247 alin.(2) din Codul Muncii, “Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”

În acelaşi timp, în cuprinsul art. 250 din cadrul aceluiaşi act normativ, se precizează că “Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b) gradul de vinovăţie a salariatului;
c) consecinţele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”

Pentru a se stabili dacă se poate reține săvârșirea unei abateri disciplinare, angajatorul trebuie să identifice pe de o parte faptul că salariatul nu și-a exercitat atribuțiile ce îi revin, nu și-a exercitat întocmai atribuțiile sau a avut o atitudine improprie ce a lezat raporturile de muncă, demnitatea, onoarea, reputația unei persoane sau prin intermediul căreia a produs prejudicii angajatorului și pe de altă parte, că acesta le-a nesocotit cu vinovăție.

Legea permite angajatorului să impună o anumită conduită în rândul angajaților săi prin intermediul Regulamentului intern, calificând astfel faptele pe care le apreciază ca fiind vătămătoare în desfășurarea raporturilor de muncă, precum și sancțiunile corespunzătoare.

În cuprinsul acestui act unilateral, angajatorul poate stabili măsuri, reguli, sancțiuni, precum și proceduri pe care le consideră necesare în cadrul unității, salariații fiind obligați să le respecte.

Legislația prevede limitele în care angajatorul trebuie să acționeze în aplicarea sancțiunii disciplinare, fiind necesară respectarea proporționalității în raport cu gradul de vinovăție.

În acest sens, în doctrina de specialitate s-a reținut că latura subiectivă constă în atitudinea psihică a salariatului în încălcarea relațiilor sociale, iar în raport de aceasta, sancțiunile se aplică în mod gradual.
Pentru stabilirea sancțiunii disciplinare sunt fixate în Codul Muncii, anumite repere care trebuie respectate în mod obligatoriu, respectiv:
- împrejurările în care fapta a fost săvârșită - urmărindu-se clarificarea situației de fapt, cu precădere a modului în care salariatul a acționat pentru a se putea observa dacă acesta a fost de bună-credință sau de rea-credință. Fapta poate să fie săvârșită printr-o acțiune presupunând o atitudine activă (fapta săvârșită dintr-o dată sau într-o formă continuă), sau printr-o inacțiune în sensul că deși salariatul era obligat să îndeplinească anumite activități (ce decurg din lege, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, sau dispoziții/ordine ale superiorilor ierarhici), nu le îndeplinește.
- gradul de vinovăție a salariatului - în raport de modul în care a fost săvârșită fapta, urmează a se trece la stabilirea gradului de vinovăție ce are o înrâurire hotărâtoare cu privire la individualizarea sancțiunii disciplinare.
- consecințele abaterii disciplinare - deosebit de importante sunt consecințele pe care fapta ce urmează a fi calificată ca abatere disciplinară le produce. În funcție de acestea se apreciază dacă este suficient avertismentul sau este necesară aplicarea unor sancțiuni mai aspre. Există situații în care nu se pot percepe consecințele directe ale faptei săvârșite, însă și simpla lezare a raporturilor de muncă sau adoptarea unei conduite necorespunzătoare poate reprezenta temei al răspunderii disciplinare.
- comportarea generală în serviciu a salariatului - reprezintă un element pe care angajatorul îl va avea în vedere la momentul stabilirii sancțiunii, raportându-se la modalitatea în care acesta își desfășoară activitatea în general, urmărind-se și modul în care interacționează la locul de muncă.
- eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior - acestea prezintă relevanță, întrucât, în ipoteza unor abateri ce nu sunt grave, dar sunt repetate, se va respecta regula aplicării gradate a sancțiunilor. Însă, în situația săvârșirii unei abateri disciplinare grave ce atrage încetarea contractului de muncă pe motive disciplinare nu mai este necesară analizarea istoricului sancționator al salariatului.

Vinovăția are mai multe forme și grade:
- intenția:
*directă - atunci când salariatul prevede și dorește producerea consecințelor faptei sale;
*indirectă - atunci cand salariatul prevede consecințele, nu le dorește, însă acceptă totuși producerea acestora;
- culpa:
*usurință - când salariatul prevede consecințele, însă speră fără temei să le poată evita;
*nesocotință - când salariatul nu prevede consecințele, deși putea și trebuia să le prevadă.

Astfel cum am evidențiat, un element deosebit de important este reprezentat de gradul de vinovăție, în sensul de a evalua dacă fapta personală a acestuia a fost săvârșită cu intenție sau din culpă. Aceasta este și interpretarea pe care instanțele de judecată își întemeiază motivările:
„După ce angajatorul analizează împrejurările în care fapta a fost săvârșită, acesta va trece la stabilirea gradului de vinovăție a salariatului. Gradul de vinovăție atrage la rândul său individualizarea sacțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată.”

„Angajatorul pentru a stabili „neglijența în rezolvarea lucrărilor” trebuie să stabilească, pe de o parte, că salariatul nu și-a exercitat atribuțiile ce-i revin (a semnat fără să verifice) sau nu a exercitat întocmai atribuțiile (a apelat la alte proceduri de lucru sau le-a exercitat parțial) și, pe de altă parte, că acesta le-a nesocotind în mod conștient, neprevăzând rezultatul.”

„Instanța de fond a făcut o încadrare corectă a criteriilor de stabilire a sancțiunii așa cum sunt cuprinse în dispoz. art. 266 Codul muncii [devenit art. 250 după republicare].

Astfel, faptele enumerate în cuprinsul deciziei nu pot fi încadrate în deosebit de grave raportate și la forma de vinovăție, intenția directă sau indirectă sau culpa existentă la momentul săvârșirii acestora.

Acest element reprezintă un criteriu important de individualizare a sancțiunii disciplinare.”
„Pentru a putea fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții respectiv:
- la momentul faptei care a provocat prejudiciul, persoana respectivă să fi avut calitatea de salariat al angajatorului căruia i-a produs paguba;
- fapta ilicită (o acțiune sau inacțiune) și personală a salariatului să fi fost săvârșită în legatură cu munca sa. Caracterul ilicit al faptei se analizează în raport de obligațiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă în conținutul căruia sunt incluse, pe lângă obligațiile concrete, specifice naturii funcției, felului și locului muncii, toate celelalte îndatoriri prevăzute în legi și alte acte normative;
- să existe un prejudiciu cauzat în patrimoniul angajatorului;
- să existe un raport de cauzalitate între fapta respectivă și prejudiciul suferit de angajator.

Fapta salariatului trebuie să fi fost în legatură cu sarcinile și atribuțiile angajatului, iar urmarea acesteia să fi fost prejudiciul suferit de angajator în patrimoniu sau;
-vinovăția salariatului, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție sub orice formă, fie intenție, fie culpă.”

Culpa salariatului trebuie deci dovedită, iar nu prezumată pentru a putea fi îndeplinite condițiile angajării răspunderii disciplinare a salariatului.

Constatând, așadar, o formă ușoară a vinovăției contestatorului și pericolul social redus al faptei acestuia, în mod corect tribunalul a apreciat că sancțiunea desfacerii contractului de muncă este una excesivă, procedând la înlocuirea acesteia cu o sanctiune mai puțin severă.”

Astfel, numai săvârșirea cu vinovăție de către salariat a unei fapte ce întrunește caracteristicile abaterii disciplinare poate atrage răspunderea acestuia, forma vinovăției fiind relevantă numai în momentul individualizării sancțiunii.

În jurisprudență s-a opinat că „În lipsa vinovăției, nu există abatere disciplinară, iar angajarea răspunderii disciplinare este netemeinică.”

„ În privința gradului de vinovăție al angajatului, Curtea reține că fapta a fost săvârșită din culpă, o formă mai ușoară de vinovăție decât intenția, care nu a fost probată în speță.”

„Împrejurările în care fapta a fost săvârșită și gradul de vinovăție al salariatului conduc la concluzia că acesta a consumat alcool cu o zi înainte de prezentarea la serviciu, până în jurul orelor 19.30, neavând de unde să cunoască faptul că a doua zi mai era posibil să rămână o anumită cantitate de alcool în sânge, ceea ce l-a și determinat să solicite recoltarea de probe biologice la un laborator specializat, demers însă nefinalizat din motive obiective, prin urmare gradul de vinovăție al salariatului este redus la o culpă prin neprevederea rezultatului faptei sale.”

Surse: http://www.wolterskluwer.ro; http://www.jurio.ro; http://www.costelgilca.ro; http://www.idrept.ro.

Drepturi de autor: Copyright © 2022 
Toate drepturile rezervate, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completările ulterioare.
Intregul continut este proprietatea exclusiva a autorului și nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis în orice formã, incluzând dar nelimitandu-se la forma electronica, fără permisiunea scrisă a proprietarului.