miercuri, 20 mai 2020

PUNCT DE VEDERE JURIDIC



PUNCT DE VEDERE JURIDIC CU PRIVIRE LA    SOLICITAREA AVIZĂRII DE CĂTRE CONSILIERUL JURIDIC A CRITERIILOR  SPECIFICE DE DEPARTAJARE  PRIVIND REÎNSCRIEREA/ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR PENTRU ANUL ȘCOLAR 2020-2021


 Consilierul juridic al inspectoratului școlar nu are atribuții legale privind avizarea (controlul de legalitate)  actelor emise de un alt  angajator

Potrivit art. 17 alin. (6) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificarile si completarile ulterioare, consilierul juridic din ISJ are următoarele atribuţii:
(...)
g)    acordă avizul de legalitate pentru actele cu caracter juridic ale inspectoratului şcolar;
(...)

Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor:

a) Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
b) Codului muncii- Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicată
c) Statutului profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare,
d) Codului deontologic al consilierului juridic,
e) Ordinului nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, acestea  prevăd:

 1.     Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003  privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (actualizata până la data de 30 iunie 2006*)

ART. 1 Consilierul juridic asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constitutia şi legile tarii.
ART. 2 Consilierul juridic poate să fie numit în functie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.
ART. 3 (1) Consilierul juridic numit în functie are statutul functionarului, potrivit functiei şi categoriei acesteia.
  (2) Consilierul juridic angajat în munca are statut de salariat.
ART. 4 Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura, precum şi cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină, în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizeaza şi contrasemnează actele cu caracter juridic.

2.     Codul muncii Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (republicată)(actualizată)

ART. 10 Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.


3.     Statutul profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004

Art. 8 În activitatea sa, consilierul juridic asigură:
- consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;
  
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii.
  
  
ART. 40 Îndatoririle consilierului juridic
  (1) Consilierul juridic apără drepturile şi interesele legitime ale instituţiei, persoanei juridice, autorităţii sau entităţii pentru care exercită profesia, asigură consultanţă şi reprezentare juridică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic emise de acestea.
  (2) Consilierul juridic acordă consultanţă, opinia sa fiind consultativă.
  Consilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional.
  Consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.
  În exercitarea profesiei, consilierul juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice unde îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat.

A  aviza  actele altei  persoane juridice  cu  care  consilierul juridic  nu are  încheiat un contract individual de muncă  presupune  din partea acestuia   profesarea  unei meserii fără  drept. Adică  infracțiune, conform art. 348 Noul Cod Penal.

2.    Consilierul juridic nu poate aviza un act dezbătut și aprobat în cadrul Consiliului de Administrație al unei unități școlare.

Potrivit art. 2 din OMEN nr. 4.619 din 22 septembrie 2014   pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,  ,,Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar, (…) este organul de conducere al unităţii de învăţământ.

Conform art. 14  alin.  (4) din MEN nr. 4.619 din 22 septembrie 2014   ,,Hotărârile consiliului de administraţie pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea procedurii prealabile reglementate prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

,, Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri.”, se precizează în Nota MEC nr. 791/04.052020.

Vâzând  contradicțiile juridice dintre mai  multe acte  juridice,  aplicabile sunt prevederile legilor și al  ordinelor de ministru mai sus enunțate ca  fiind  cu forță juridică  superioară unei note  informative.

Prin urmare,    consilierul juridic nu poate aplica  viza  juridică în aceste condiții și     va  trebui să  se  abtină,  aplicând  următoarea prevedere: Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.

Punct de vedere




Punct de vedere privind  avizarea  de către consilierul juridic al inspectoratului școlar județean a   unor documente  ale altei  persoane juridice  cu  care  consilierul juridic  nu are  încheiat un contract individual de muncă

Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor:

•Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
•Codului muncii- Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicată
•Statutului profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare,
•Codului deontologic al consilierului juridic,
•Ordinului nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, aceste  acte normative  prevăd:

 1.     Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003  privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările  și completările ulterioare

Art. 1 Consilierul juridic asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constitutia şi legile tarii.
Art. 2 Consilierul juridic poate să fie numit în functie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.
Art. 3 (1) Consilierul juridic numit în functie are statutul functionarului, potrivit functiei şi categoriei acesteia.
  (2) Consilierul juridic angajat în munca are statut de salariat.
Art. 4 Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau institutiei publice în serviciul căreia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apăra drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura, precum şi cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină, în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizeaza şi contrasemnează actele cu caracter juridic.

2.     Codul muncii -Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicat

Art. 10 Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

3.     Statutul profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004

Art. 8  În activitatea sa, consilierul juridic asigură:
- consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;  
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii. 
  
Art. 40 Îndatoririle consilierului juridic
  (1) Consilierul juridic apără drepturile şi interesele legitime ale instituţiei, persoanei juridice, autorităţii sau entităţii pentru care exercită profesia, asigură consultanţă şi reprezentare juridică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic emise de acestea.
  (2) Consilierul juridic acordă consultanţă, opinia sa fiind consultativă.
  Consilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional.
  Consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.
   În exercitarea profesiei, consilierul juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice unde îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat.
  Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.

4. Ordinul  nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 17 alin. (6) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificarile si completarile ulterioare, consilierul juridic din ISJ are următoarele atribuţii:

a)      reprezintă drepturile şi interesele legitime ale inspectoratului şcolar în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică;
b)      reprezintă interesele legitime ale inspectoratului şcolar în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel;
c)      asigură asistenţă şi consultanţă de specialitate inspectorului şcolar general, inspectorilor şcolari generali adjuncţi, compartimentelor din cadrul inspectoratului şcolar, precum şi unităţilor de învăţământ, la solicitarea acestora;
d)     asigură păstrarea evidenţei lucrărilor realizate şi a dosarelor de instanţă;
e)      rezolvă alte lucrări cu caracter juridic, în funcţie de specificul activităţii, care îi sunt repartizate de către inspectorul şcolar general;
f)       participă la comisiile constituite la nivelul inspectoratului şcolar;
g)      acordă avizul de legalitate pentru actele cu caracter juridic ale inspectoratului şcolar;
h)      obţine titlurile executorii şi le transmite compartimentului financiar-contabil în vederea executării;
i)        întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului;
j)        informează conducerea şi membrii compartimentelor inspectoratului şcolar cu privire la dispoziţiile cu caracter normativ de interes general şi specifice învăţământului;
k)      îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legale.


          A  aviza  actele altei  persoane juridice  cu  care  consilierul juridic  nu are  încheiat un contract individual de muncă  presupune  din partea acestuia   profesarea  unei meserii fără  drept. Adică  infracțiune, conform art. 348 Noul Cod Penal.

         Așadar, consilierul juridic   trebuie să  se  abțină de la avizarea actelor altei  persoane juridice  cu  care  consilierul juridic  nu are  încheiat un contract individual de muncă,  aplicând  următoarele prevederi: Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.

         Consilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional.

  Consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.

  În exercitarea profesiei, consilierul juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice unde îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat.
  


duminică, 17 mai 2020

Atribuțiile inspectoratelor școlare















1.      LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011

Articolul 95
(1)Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu personalitate juridică, având în principal următoarele atribuţii:
a)aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b)controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară;
c)controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ;
d)asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului obligatoriu;
e)coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti;
f)monitorizează implementarea programelor naţionale iniţiate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe aria judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a proiectelor derulate de unităţile şcolare şi cele conexe în cadrul programelor Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi tineretului;
g)mediază conflictele şi litigiile survenite între autoritatea administraţiei publice locale şi unităţile de învăţământ;
h)coordonează şi controlează activităţile unităţilor conexe ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării din aria judeţului/municipiului Bucureşti;
i)prezintă un raport anual privind starea învăţământului pe teritoriul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Acest raport se face public;
j)abrogată.
k)aplică politicile educaţionale naţionale la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
l)acordă consiliere şi asistenţă unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în gestionarea resurselor umane şi a posturilor didactice la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
m)monitorizează activităţile de constituire şi de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, organizează concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar de stat şi monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar particular.
n)gestionează baza de date privind cadrele didactice calificate angajate în unităţile de învăţământ, precum şi întreaga bază de date a educaţiei;
o)înaintează Ministerului Educaţiei şi Cercetării reţeaua şcolară din raza lor teritorială în vederea publicării reţelei naţionale a învăţământului preuniversitar;
p)realizează auditarea periodică a resursei umane din învăţământul preuniversitar;
q)asigură colectarea datelor statistice pentru sistemul naţional de indicatori privind educaţia.
(2)Structura inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti se stabileşte prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(3)Inspectoratul şcolar are un consiliu de administraţie şi un consiliu consultativ. Funcţionarea acestora se realizează în baza unui regulament propriu, elaborat şi aprobat de consiliul de administraţie, conform regulamentului-cadru aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(4)În structura inspectoratelor şcolare din judeţele cu învăţământ şi în limbile minorităţilor naţionale sunt cuprinşi şi inspectori şcolari pentru acest tip de învăţământ. Aceşti inspectori şcolari sunt numiţi respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
(5)În structura inspectoratelor şcolare sunt cuprinşi şi inspectori şcolari pentru problemele copiilor şi tinerilor proveniţi din medii socioeconomice dezavantajate.


2.    LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004 (**republicată**) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Articolul 52
(1)Ministerul Educaţiei Naţionale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:
a)facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;
b)dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie;
c)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii;
d)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;
e)respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;
f)prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea;
g)facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate al tuturor elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar.
(2)În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.
(3)Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii.
(4)Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceste cazuri.


3.    LEGEA nr. 263 din 19 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor

Articolul 20   
(1)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti. Inspecţia Socială şi direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti monitorizează activitatea desfăşurată de creşe.
(2)Activităţile supuse monitorizării şi atribuţiile specifice instituţiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


4.    HOTĂRÂREA nr. 1.252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară

Articolul 6
(1)Unităţile publice care oferă servicii de educaţie antepreşcolară se organizează cu avizul conform al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
(2)Unităţile private care oferă servicii de educaţie antepreşcolară, altele decât grădiniţele care înfiinţează grupe de educaţie antepreşcolară, se organizează cu avizul conform al autorităţii administraţiei publice locale a municipiului, oraşului, comunei sau, după caz, sectorului municipiului Bucureşti din raza administrativ-teritorială în care urmează să se înfiinţeze şi cu avizul conform al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.

Articolul 64
Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:
a)asigură încadrarea cu personal didactic a unităţilor în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară, pe baza unei metodologii specifice elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
b)asigură perfecţionarea profesională a educatorilor-puericultori;
c)realizează îndrumarea metodologică a educatorilor-puericultori cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor de educaţie antepreşcolară a copiilor;
d)asigură servicii specializate pentru copiii cu cerinţe educative speciale;
e)monitorizează activitatea desfăşurată de personalul didactic din unităţile în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară;
f)monitorizează aplicarea standardelor specifice de calitate, de referinţă, pentru nivelul antepreşcolar;
g)monitorizează aplicarea curriculumului naţional specific şi a standardelor privind progresul copilului, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului ca Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea copilului de la naştere la 7 ani.

Articolul 75
Autorităţile administraţiei publice locale, în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, cu participarea părinţilor, a operatorilor economici, a societăţilor umanitare, a organizaţiilor neguvernamentale şi a altor persoane fizice sau juridice asigură condiţiile necesare organizării şi funcţionării unităţilor care oferă servicii de educaţie antepreşcolară, inclusiv hrana, odihna, transportul, protecţia vieţii şi sănătăţii antepreşcolarilor, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a drepturilor copilului.

5.    HOTĂRÂREA nr. 24 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Articolul 12

(1) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti sunt organizate, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectorate şcolare, cu structură aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
(2) Inspectorii şcolari generali au calitatea de ordonator secundar de credite.
(3) Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti au în subordine unităţi conexe ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, unităţi pentru activitatea extraşcolară şi cluburi sportive şcolare.

Articolul 26
(1) Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti asigură activitatea de distribuire a manualelor şcolare către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Activitatea de distribuire a manualelor şcolare este organizată în cadrul inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, cu finanţare din bugetul de stat.

Anexa nr. 7, NOTE:
a)Inspectoratele şcolare aprobă statele de funcţii ale caselor corpului didactic, cluburilor sportive şcolare, palatelor şi cluburilor copiilor, precum şi ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv învăţământ special, centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.

b)Inspectoratele şcolare verifică, controlează, auditează, după caz, modul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor/instituţiilor din subordine, unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv învăţământ special, centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, precum şi pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar particular acreditate, pentru care se asigură finanţarea de bază din sume defalcate din TVA.

6.    ORDINUL nr. 5.530 din 5 octombrie 2011  privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare

Articolul 1 
Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspectorat şcolar, sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care se organizează la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti şi care acţionează pentru realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ, prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în domeniul învăţământului preuniversitar.

Articolul 2
Inspectoratul şcolar îşi desfăşoară întreaga activitate pe baza prevederilor Legii nr. 1/2011 şi a actelor administrative cu caracter normativ ce decurg din executarea prevederilor legii sus-menţionate, a ordinelor şi instrucţiunilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Articolul 3
Inspectoratul şcolar are următoarele atribuţii:
a)aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b)controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară;
c)controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ;
d)asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului obligatoriu;
e)coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti;
f)monitorizează implementarea programelor naţionale iniţiate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pe aria judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a proiectelor derulate de unităţile şcolare şi cele conexe în cadrul programelor Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi tineretului;
g)mediază conflictele şi litigiile survenite între autoritatea administraţiei publice locale şi unităţile de învăţământ;
h)coordonează şi controlează activităţile unităţilor conexe ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din aria judeţului/municipiului Bucureşti;
i)prezintă un raport anual privind starea învăţământului pe teritoriul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Acest raport se face public;
j)aprobă, la propunerea consiliului local sau a consiliilor judeţene, înfiinţarea unităţilor pentru educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial;
k)aplică politicile educaţionale naţionale la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
l)acordă consiliere şi asistenţă unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în gestionarea resurselor umane şi a posturilor didactice la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
m)monitorizează activităţile de constituire şi de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, organizează concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante şi rezervate din învăţământul preuniversitar de stat şi monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/rezervate organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar particular;
n)gestionează baza de date privind cadrele didactice calificate angajate în unităţile de învăţământ, precum şi întreaga bază de date a educaţiei;
o)înaintează spre avizare Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice reţeaua şcolară din raza lor teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu politica educaţională, a documentelor strategice privind dezvoltarea economică şi socială la nivel regional, judeţean şi local, după consultarea unităţilor de învăţământ, a operatorilor economici şi a partenerilor sociali interesaţi;
p)realizează auditarea periodică a resursei umane din învăţământul preuniversitar; rezultatele auditului se aduc la cunoştinţa celor în cauză, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;
q)asigură colectarea datelor statistice pentru sistemul naţional de indicatori privind educaţia;
r)pentru asigurarea accesului egal la educaţie şi formare profesională, eliberează avizul conform al instituţiei autorităţilor administraţiei publice locale, în baza căruia acestea aprobă organizarea, funcţionarea şi, după caz, dizolvarea unor structuri de învăţământ, fără personalitate juridică - ca părţi ale unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică - şi subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite, în condiţiile legii;
s)asigură personalul didactic necesar desfăşurării educaţiei antepreşcolare împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, cu respectarea standardelor de calitate şi a legislaţiei în vigoare;
ş)asigură condiţiile pentru generalizarea treptată a învăţământului preşcolar alături de autorităţile administraţiei publice locale;
t)poate organiza în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale programe educaţionale de tip «A doua şansă», în vederea promovării învăţământului obligatoriu pentru persoane care depăşesc cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu au absolvit învăţământul secundar inferior, gimnazial;
ţ)stabileşte, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ în care se poate organiza şi poate funcţiona învăţământul liceal cu frecvenţă redusă;
u)stabileşte, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ în care se organizează filiera tehnologică sau vocaţională a liceului, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi locale elaborate şi monitorizate de structurile parteneriale consultative (consorţii regionale şi comitete locale de dezvoltare a parteneriatului social);
v)stabileşte, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ profesional, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi locale privind învăţământul profesional şi tehnic;
w)organizează concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar;
x)emite avizul conform, potrivit legislaţiei în vigoare, pentru organizarea reţelei şcolare de către autorităţile publice locale. În baza avizului conform al inspectoratului şcolar, autorităţile publice locale stabilesc unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământul de artă şi învăţământul sportiv de stat;
y)pentru activitatea sportivă şi artistică de performanţă propune, alături de autorităţile administraţiei publice locale, de Ministerul Culturii şi/sau instituţiile publice de cultură împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizarea de cluburi şcolare şi unităţi de învăţământ preuniversitar de stat cu program sportiv sau de artă, integrat ori suplimentar;
z)propune cifra de şcolarizare pentru învăţământul de stat, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Prin excepţie, cifra de şcolarizare pentru învăţământul postliceal de stat finanţat integral de către solicitanţi, persoane fizice sau juridice, se aprobă, prin decizii, de inspectoratele şcolare şi se comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;
aa) aprobă şcolarizarea la domiciliu, respectiv aprobă înfiinţarea de clase sau grupe în spitale, la propunerea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE)/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE), conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;
bb) gestionează resursa umană necesară şcolarizării minorilor şi a adulţilor din centrele de reeducare, din penitenciarele pentru minori şi tineri şi din penitenciarele pentru adulţi, asigurată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin intermediul inspectoratului şcolar;
cc) poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ridicarea acreditării/autorizării unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau a unei structuri a acesteia, în conformitate cu prevederile legale, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale sau din propria iniţiativă, pentru a asigura calitatea învăţământului;
dd) îndeplineşte atribuţiile care îi revin, prevăzute în metodologiile de organizare şi desfăşurare a examenelor şi evaluărilor naţionale;
ee) sancţionează nerespectarea prevederilor contractului educaţional-tip de către unitatea de învăţământ pe care aceasta îl încheie cu părinţii în momentul înscrierii antepreşcolarilor, respectiv a preşcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol;
ff) vacantează, în condiţiile legii, posturile corespunzătoare funcţiilor de îndrumare şi de control cuprinse în organigramele proprii şi asigură publicarea acestora în presa centrală/locală şi la sediul propriu, cu cel puţin 30 de zile înainte de organizarea concursului;
gg) validează concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar;
hh) validează concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar particular, organizat în baza art. 89 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
ii) realizează evaluarea anuală a activităţii manageriale desfăşurate de directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a inspectorilor şcolari, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;
jj) transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice recomandările studiilor de prognoză, centralizate, avizate de către consorţiile regionale şi comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social, în baza cărora unităţile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice locale, operatorii economici au elaborat propunerile privind cifrele de şcolarizare;
kk) acordă asistenţă tehnică de specialitate direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea repartizării de către acestea pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti a finanţării de bază aprobate anual prin legea bugetului de stat;
ll) acordă asistenţa tehnică de specialitate direcţiilor regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea efectuării de redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti sau repartizări ale sumelor rămase nerepartizate, în cazuri excepţionale, atunci când sumele repartizate în baza standardelor de cost nu asigură plata drepturilor prevăzute la art. 104 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la unele unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate judeţului/municipiului Bucureşti prin legea bugetului de stat;
mm) eliberează avizul conform al instituţiei, în vederea aprobării de către consiliul local, la propunerea primarului, a redistribuirii sumelor între unităţi de învăţământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale; redistribuirea sumelor între unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alineatelor anterioare, conduce implicit la modificarea bugetelor iniţiale aprobate, calculate pe baza costurilor standard per elev/preşcolar;
nn) asigură asistenţa tehnică direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti necesară repartizării pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti a finanţării complementare aprobate anual prin legea bugetului de stat;
oo) încheie acorduri-cadru cu unităţile/instituţiile de învăţământ care asigură formarea iniţială, în baza cărora se realizează pregătirea practică din cadrul masterului didactic sau al programelor de formare psihopedagogică;
pp) realizează etapele specifice, din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice;
qq) coordonează repartizarea pe posturi/catedre vacante;
rr) organizează şedinţa publică de repartizare a cadrelor didactice, în condiţiile legii;
ss) analizează, corectează în colaborare cu unităţile de învăţământ şi avizează oferta de posturi didactice/catedre vacante/rezervate;
şş) face publică, prin afişare, lista de posturi didactice/catedre la sediul şi pe site-ul instituţiei cu cel puţin 30 de zile înaintea declanşării procedurilor de selecţie şi angajare pe aceste posturi didactice/catedre, asemenea unităţilor de învăţământ respective;
tt) desemnează un reprezentant al instituţiei, cadru didactic, care să facă parte din comisia de concurs de ocupare a posturilor didactice organizat de unităţi de învăţământ particular;
ţţ) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ordine şi metodologii ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

7.     Site oficial MEC

Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, se organizează la nivel județean și acționează pentru realizarea obiectivelor educaționale prevăzute de Legea Educației în domeniul învățământului preuniversitar.
Își desfășoară întreaga activitate pe baza Legii Educației, a Statutului personalului didactic, a hotărârilor și ordonanțelor emise de Guvernul României, a tuturor actelor normative ce decurg din conținutul Legii Educației, precum și a ordinelor/precizărilor elaborate de Ministerul Educației.
Aplică politicile şi strategiile, controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară, controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului obligatoriu, coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti.

8.    Site oficial ISJ  Hunedoara

Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, ca reprezentant în teritoriu al Ministerului Educaţiei Naţionale, este o instituţie descentralizată, cu rol de îndrumare, coordonare şi control a serviciilor educaționale oferite de unitățile de învăţământ din județul Hunedoara, în scopul asigurării calității formării și dezvoltării personale a tinerilor.
Este partenerul autentic al comunităţii locale, al părinţilor, elevilor, al tuturor factorilor implicaţi în educaţie, prin asigurarea unei comunicări eficiente între toți actorii educaționali, pentru atragerea și menținerea tuturor copiilor de vârstă școlară într-o formă de învățământ adecvată vârstei și capacității lor. Extinde oferta de formare atât pentru cei care nu și-au finalizat școlar până la vârsta de 18 ani, iar prin învățământul profesional, învățământul dual, învățământul postliceal și școala de maiștri asigură o formare profesională de calitate.
Învățământul preuniversitar hunedorean îşi propune menţinerea standardelor de exigenţă educaţională, probate prin rezultate bune la toate evaluările și examenele naţionale, prin consilierea și orientarea absolvenţilor învățământului preuniversitar care să conducă la creșterea inserției socio-profesionale.


 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html