vineri, 26 februarie 2021

Anomalii juridice 1

 


Pensionarea personalului didactic de predare in timpul anului scolar! 

Potrivit art. 284 din Legea educatiei nationale, modificata si completata,

“(2)Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat parţial, la data încheierii anului şcolar în care împlineşte vârsta standard de pensionare sau, după caz, în situaţia pensiei anticipate şi anticipate parţială, vârsta standard redusă cu cel mult 5 ani.(21)Prin derogare de la art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului didactic care se pensionează în condiţiile alin. (2), contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de admitere a cererii de pensionare.(3)Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control se poate face şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea consiliului de administraţie alunităţii de învăţământ, respectiv al inspectoratului şcolar.”

Ce este de retinut:

1. Pensionarea personalului didactic de predare se poate face NUMAI la data incheierii anului scolar, respectiv la data de 31 august;

2. Pensionarea personalului de conducere, de indrumare si control se poate face si in timpul anului scolar, cu aprobarea consiliului de adminiatratie al unitatii, respectiv al inspectoratului scolar;

In mod diferit, problematica pensionarii in timpul anului scolar este “reglementată” in Metodologia de mobilitate a personalului didactic:

“Art. 29(1) Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare şi cadrele didactice pentru care nu s-a aprobat menţinerea în funcţie ca titular, peste vârsta de pensionare, se pensionează la data încheierii anului şcolar. Personalul didactic de conducere din unităţile de învăţământ, precum şi personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare şi care nu solicită pensionarea pe parcursul anului şcolar, poate rămâne în funcţie până la data încheierii anului şcolar, cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, respectiv al inspectoratului şcolar. Pentru motive temeinice,pensionarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control se poate face şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar.”

Ca urmare, constatam ca metodologia in speta vine sa adauge la lege, lucru care nu poate fi acceptat, aceasta fiind un act administrativ cu caracter normativ cu evidenta putere juridica inferioara unei legi.

 Practic, nu putem decat constata nelegalitatea prevederii din metodologie potrivit careia pensionarea personalului didactic de predare in timpul anului scolar se poate face, cu aprobarea consiliului de administratie a inspectoratului scolar.

 

 


 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html