joi, 25 iunie 2020

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE




1. NOTIUNEA SI RATIUNEA (NECESITATEA) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE

In procesul realizarii dreptului, interpretarea normei ce urmeaza a se aplica, in vederea solutionarii unei cauze printr-un act de aplicare, reprezinta un moment de cea mai mare importanta.
Necesitatea interpretarii este justificata de faptul ca in procesul aplicarii dreptului organul de aplicare (judecatorul, organul ad­ministrativ etc.) trebuie sa clarifice cu toata precizia textul normei juridice, sa stabileasca compatibilitatea acesteia in raport de o anumita situatie de fapt (de o speta ce se deduce in fata sa). 
Organul de aplicare (interpretul) este obligat sa constate sensul normei de drept, sa verifice cu ce inteles utilizeaza cuvintele legiuitorului, daca acesta a gandit ori s-a exprimat concret sau abstract daca a facut enumerari limitative, ori s-a mentinut in limitele unei reglementari-cadru etc[1].
In teoria clasica s-a afirmat ca interpretarea avea ca scop sa inlature ambiguitatea sau caracterul echivoc al unor reglementari. Savigny a respins aceasta idee, afirmand ca normele clare nu au nevoie de interpretare, iar cele obscure nu se pot interpreta. In realitate, orice norma juridica, ce urmeaza a fi aplicata pentru rezolvarea unui caz concret, este nevoie a fi interpretata, pentru ca hotararea care se va da sa se intemeieze in asa fel pe lege incat arbitrariul sa fie cat mai redus. 
 Organul de aplicare trebuie sa individualizeze norma. Coborarea de la generalul si abstractul normei la particularul si singularul cazului implica profesionalism si maiestrie, pregatire teoretica impecabila.
Pe de alta parte, interpretarea reprezinta o mijlocire intre drept si realitatea vietii (intre drept si aeqitas, cum spuneau romanii). Pentru acest motiv, interpretul va trebui sa explice norma in contextul social in care ea actioneaza.

2. FELURILE (GENURILE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE                                     
In teoria dreptului, interpretarea normelor juridice se clasifica in: interpretare oficiala si interpretare neoficiala. Interpretarea oficiala este obligatorie si ea mai poarta denumirea de interpretare cu forta juridica. Interpretarea neoficiala mai poarta denumirea de interpretare doctrinara; ea este facultativa, fara forta juridica.
Interpretarea oficiala este realizata de catre organe de stat care au atributii fie in procesul elaborarii normelor juridice, fie in procesul aplicarii normelor juridice.
Organele care emit acte normative (organele leguitoare sau organele administrative) procedeaza uneori la interpretarea acestora prin acte normative interpretative. Nimic nu se poate opune ca un organ emitent al unui act normativ sa-I si interpreteze, in baza principiului cine poate mai mult, poate si mai putin (a majori ad minus). Atunci cand organul emitent isi interpreteaza propriul act, aceasta interpretare poarta denumirea de interpretare autentica. Acest gen de interpretare constituie o interpretare legala sau generala, iar actul normativ interpretativ va face corp comun cu actul interpretat (aplicandu-se, deci, retroactiv).
Inter­pretarea, in acest caz, constituie o premisa a bunei aplicari a normelor juridice, prin faptul ca da explicatie corecta intelesului, scopului si finalitatii unui act normativ emis anterior.
In sensul cuprinderii interpretarii in chiar procesul aplicarii (ca faza distincta a acestui proces) se inscrie interpretarea cazuala, realizata de instantele judecatoresti (interpretarea judiciara) sau de organele administratiei. Acest gen de interpretare priveste in mod direct procesul de aplicare, el este o interpretare de caz. Organul de aplicare, avand de solutionat o cauza, dupa ce stabileste cu maxima atentie circumstantele cauzei, califica juridic cauza si, in vederea emiterii actului de aplicare (o hotarare judecatoreasca sau un act administrativ), procedeaza la interpretarea normei juridice selectionate, pentru a emite un act de aplicare legal. Interpretarea data are forta juridica (este obligatorie) pentru cauza respectiva si fata de participantii la aceasta cauza.
Interpretarea neoficiala, poarta si denumirea de interpretare doctrinara intrucat ea este cuprinsa, de obicei, in operele stiintifice (in doctrina). Spre deosebire de interpretarea oficiala (in oricare din formele sale), interpretarea neoficiala nu are forta juridica, ea este facultativa. Opiniile formulate in doctrina, care sunt consecinta analizei (de lege lata sau de lege ferenda) efectuata in cadrul cercetarii teoretice a dreptului, pot fi evocate in procesul aplicarii dreptului, dar ele nu sunt obligatorii. Organul de aplicare nu este legat de interpretarea continuta intr-o lucrare stiintifica, iar solutia sa nu se poate intemeia pe o atare interpretare, ci pe norma juridica selectionata a se aplica in cazul respectiv. Interpretarea facultativa se regaseste si in pledoaria avocatului, analiza cauzei pe care o reprezinta putand fi luata in consideratie de catre organul de aplicare sau putand fi respinsa (atat acceptarea, cat si respingerea interpretarii aparatorului netrebuind a fi motivate de catre judeca­tor). Organul de aplicare da propria sa interpretare normei juridice, interpretare care constituie suportul intelectual al deciziei sale.

3. METODELE INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE
In realizarea interpretarii, organul de aplicare intrebuinteaza o serie de metode, prin intermediul carora el reuseste sa stabileasca, in interesul solutionarii cauzei, sensul exact al normei, campul sau de aplicabilitate, efectele si scopul religiei.
A. Metoda gramaticala
Metoda gramaticala, are ca obiect stabilirea sensului coman­damentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice. lnterpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, daca legiuitorul le foloseste in acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptiune specific juridica. De multe ori legiuitorul defineste chiar in continutul actului normativ sensul unor cuvinte sau expresii, da definitii unor institutii, cazuri in care sarcina interpretului este sensibil usurata.
Intrucat, in diverse ramuri ale dreptului, circula aceiasi termeni sau expresii cu sensuri diferite, organul de aplicare va trebui sa ia in consideratie intelesul specific al acestora pentru norma din ramura de drept la care se raporteaza in momentul in care rezolva cauza (penala, civila, administrativa etc.). Interpretarea gramaticala priveste deci textul legii, text care ridica interpretului problema mai larga a sistemului de semnificatii (sis­temul comun al limbajului).
Interpretul normei juridice trebuie sa plece de la premisa ca legea (norma de drept) este scrisa intr-o limba omeneasca, cu toate imperfectiunile ei. Potrivit teoriei lingvistice, limba are trei functii: functia de exprimare, functia de apel catre cel/cei carora ne adresam si, in sfarsit, functia de reprezentare, concretizata in enunturi. Se mai vorbeste despre o functie metalinguala, prin efectul careia se explica intelesul cuvintelor si chiar despre o functie fatica, prin care se controleaza descifrarea mesajului. In procesul interpretarii gramaticale a normei juridice judecatorul sau organul administrativ care aplica norma trebuie sa ia in calcul aceste functii pentru a putea descifra mesajul legii.
In interpretarea gramaticala, organul de aplicare urmareste si modul de imbinare a cuvintelor in propozitii si fraze, precum si sensul unor conjunctii. Spre exemplu, o anumita concluzie trage interpretul din faptul ca in textul normei juridice legiuitorul utilizeaza conjunctia 'si', o alta concluzie daca legea foloseste conjunctia 'sau'. Daca textul spune ca o fapta se pedepseste cu inchisoare de la...       la... si confiscarea averii, ori ca o fapta se pedepseste cu inchisoare sau amenda penala. Vom fi, intr-un asemenea caz, in fata unei pedepse cumulative sau a unei pedepse alternative.
B. Metoda sistematica
Metoda sistematica, priveste modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.
Norma juridica nu exista izolat, rupta de alte norme juridice. Ea este parte componenta a unui sistem – a unei institutii, a unei ramuri si, deci, a sistemului de drept. Caracteristica fundamentala a sis­temului de drept consta in faptul ca el exista prin fidelitate fata de propriile sale norme.
O regula consacrata in teoria dreptului este aceea ca orice interpretare trebuie sa se faca subiectam mate­riam, adica in conformitate cu cadrul (sistemul) din care face parte norma interpretata[2].
C. Metoda istorica
Metoda istorica, urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se cheama occasio legis imprejurarile social-juridice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii.
In cazul interpretarii istorice se poate recurge, de asemenea, la compararea reglementarii actuale cu reglementarile anterioare in materie, la evocarea principiilor de drept si chiar la sentimentul de echitate prezumat in fiecare norma de drept. Utilizand aceasta metoda, interpretul va putea desprinde motivul practic care a inspirat o anumita reglementare, scopul reglementarii, mijloacele normative pentru atingerea scopului etc.
D. Metoda logica
Metoda logica, este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei juridice.
Ea implica aprecieri rationale, realizate prin operatiuni de genera­lizare, de analiza logica a textului normei juridice, de analogie etc., prin aplicarea legilor logicii formale.
Rationamentele logice, in procesul interpretarii, dau nastere unor reguli juridice ale interpretarii (ale rezultatului interpretarii), cum ar fi: exceptiile sunt de stricta interpretare – regula ce decurge din raportul intre general si particular; la fel, legile exceptionale trebuie interpretate restrictiv (sunt si ele de stricta interpretare), principiu ce rezulta din acelasi raport.
In realizarea metodei logice de interpretare organul de aplicare se foloseste de o serie de argumente ale logicii formale, cum ar fi: ad absurdumper a contrarioa majori ad minusa fortiori etc.
Interpretarea prin reducerea la absurd – ad absurdum ­inseamna stabilirea adevarului tezei de demonstrat prin infirmarea tezei care o contrazice. Aceasta este o demonstratie indirecta apagogica. In acest caz interpretul demonstreaza ca orice alta interpretare data textului normei juridice, in afara de cea oferita de el, conduce la concluzii contrare legii.
Argumentul per a contrario (sau a contrario) se bazeaza pe legea logica a tertului exclus (tertium non datur). Acest argument pleaca de la premisa ca in cazul notiunilor contradictorii, care se neaga una pe alta, doar una poate fi adevarata, cealalta este falsa, o a treia posibilitate nu exista (qui dicit de uno negat de alte ro).
Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult poate si mai putin) este o inferenta silogistica. In istoria dreptului nu gasim decat o singura exceptie de la acest principiu, cand se putea face mai mult, dar nu se putea face mai putin. Este vorba de drepturile pe care le avea femeia maritata asupra imobilului dotal, inainte de Justinian. Astfel, femeia putea vinde imobilul, dar nu-l putea ipoteca, ipotecarea fiind un act juridic civil cu efecte mai restranse decat vanzarea. Temeiul era urmatorul: femeile (infirmitas con­silium) isi puteau da seama, pana si ele, la vanzare daca era vorba de o deposedare brutala, apreciind gravitatea actului. La ipotecare, desi e un act mai usor, se spunea ca el poarta in sine aceleasi efecte ca si vanzarea, dar in acest caz actul deposedarii (in cazul neexecutarii obligatiei) nu se prezinta la vedere, este ascuns in formele juridice mai usoare ale ipotecii si femeia nu putea pricepe acest lucru.
Argumentul a minori ad minuscare insoteste argumentul a majori ad minus, si care semnifica faptul ca daca legea interzice mai putin, ea interzice implicit si mai mult. Acest argument este, intr-un fel, opus primului, el presupunand pornirea de la o norma referitoare la un caz special (o prohibitie, de exemplu) la un caz general.
Argumentul a fortiori consta in aceea ca ratiunea aplicarii unei norme este si mai puternica intr-o alta ipoteza decat aceea indicata expres in norma respectiva.
Argumentul a pari se intemeiaza pe rationamentul ca pentru situatii identice sa se pronunte solutii identice (ubi eadem ratio, ibi idem jus). Aici avem de-a face cu deducerea unei reguli pe cale de analogie.
Organul de aplicare (judecatorul sau organul administratiei) trebuie sa observe, in activitatea sa, textul legii, litera sa, dar si spiritul sau. Lui nu-i este ingaduit sa faca distinctii acolo unde legea nu distinge. O asemenea conduita este retinuta in principiul: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
E. Analogia
Rezolvarea unei cauze pe baza de analogie. Atunci cand organul de aplicare, fiind sesizat cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma corespunzatoare, el face apel fie la o norma asemanatoare (analogia legis), fie la principiile de drept (analogia juris). In dreptul roman, situatia judecatorului era mai favorabila. Atunci cand el nu gasea solutia in norma, pronunta, sub juramant, o formula: rem sibi non liquere (afacerea nu e lamurita) si se retragea.
In dreptul modem judecatorul nu mai poate proceda astfel. Art.3 din Codul civil roman obliga pe judecator sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau tace. Aceasta regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei. Atunci cand reglementarea este neclara sau lipseste, judecatorul va cauta in alte norme pentru a gasi o rezolvare a cazului (prin analogie cu o dispozitie asemanatoare).
Mai compli­cata este situatia cand el nu gaseste o asemenea reglementare in nici o norma. El va solutiona pe baza principiilor de drept, care reprezinta acel ideal de ratiune si justitie, care sta la baza dreptului pozitiv. In acest caz, analogia se inalta la principiul general pe care-l implica, spre a-l putea aplica unei ipoteze pe care legea nu a prevazut-o.
Aplicarea dreptului prin analogie are la baza constatarea unei lacune a legii, fapt ce obliga pe judecator, in dreptul privat, sa solutioneze cauza prin aplicarea fie a unei dis­pozitii asemanatoare, fie prin apelul la principiile dreptului. In dreptul penal o asemenea posibilitate nu este recunoscuta.
Aici functioneaza principiul legalitatii incriminarii (nullum crimen sine lege) si principiul legalitatii pedepsei (nulla poena sine lege). Aceste principii nu-i permit judecatorului sa declare noi fapte ca infractiuni si nici sa stabileasca alte pedepse, decat cele prevazute expres de legea penala.

4. REZULTATELE (LIMITELE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE
Din punctul de vedere al rezultatelor interpretarii normelor juridice, interpretarea poate fi: literala, extensiva sau restrictiva.
Interpretarea literala ('ad litteram' sau 'interpretatio declara­tiva') se realizeaza atunci cand organul de aplicare constata ca textul normei juridice se muleaza, in mod corespunzator, continutului raporturilor sociale pe care le reglementeaza. In acest caz se spune ca legea este limpede, organul de aplicare neavand decat sarcina sa o aplice, intrucat textul corespunde continutului normei si vointei legiuitorului.
In urma interpretarii normei juridice prin metodele amintite, organul de aplicare poate ajunge insa si la concluzia ca textul normei juridice este mai larg sau, dimpotriva, mai restrans, decat sfera relatiilor sociale ce cad sub incidenta de reglementare a acesteia. In aceste cazuri, se realizeaza o interpretare restrictiva (Interpretatio restrictiva) sau o interpretare extensiva (inter­pretatio extensiva).
In ambele sale forme (extensiva si restrictiva) interpretarea va sesiza existenta unei relative nepotriviri intre textul normei juridice si continutul sau, prin referire la sfera relatiilor sociale pe care le vizeaza continutul reglementar al normei.




[1] H. DernburgPandekten, 1, 1902, p. 72
[2] M. Djuvaraop.cit., p. 475





luni, 22 iunie 2020

Reguli antifraudă BAC 2020


Articolul 7
(1) Comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti asigură dotarea cu camere de supraveghere video şi audio funcţionale a sălilor în care se desfăşoară activităţi specifice examenului de bacalaureat: susţinerea probelor, descărcarea şi multiplicarea subiectelor, predarea şi preluarea lucrărilor scrise, amestecarea, numerotarea şi introducerea în plicuri a lucrărilor, evaluarea acestora, depozitarea bagajelor.
(2) Până la începerea probelor de examen, comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti iau/ia toate măsurile, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, pentru asigurarea dotării tuturor sălilor de examen cu camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
(3) Activitatea de monitorizare a desfăşurării examenului de bacalaureat prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfăşura în conformitate cu o procedură stabilită de Comisia Naţională de Bacalaureat.
(4)În vederea asigurării desfăşurării corecte a examenului de bacalaureat, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen şi comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti verifică, prin sondaj, înregistrările audiovideo din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen menţionate la alin. (1), din centrul respectiv.
(5)Dacă, în urma verificărilor menţionate la alin. (4), se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen. Comisia de bacalaureat din centrul de examen anunţă comisia de bacalaureat judeţeană/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti, care propune eventualele măsuri de sancţionare şi informează Comisia Naţională de Bacalaureat.

Articolul 13
(1) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
(2)Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiţi în examen.
(3) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(4) Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
(5) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
(6)Candidaţii care încalcă regulile menţionate la alin. (3)-(5) sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
(7)Încălcarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen“, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
(8)Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice care vizează organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi prevederile alin. (1)-(7) şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.
(9)După parcurgerea etapelor menţionate la alin. (8), candidaţii vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) şi menţiunea că au luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) are drept consecinţă măsurile menţionate la alin. (6) şi (7).


ORDIN nr. 4.950 din 27 august 2019
privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2020
EMITENT
·  MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 6 septembrie 2019
Notă CTCE Forma consolidată a ORDINULUI nr. 4.950 din 27 august 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 734 din 6 septembrie 2019, la data de 12 Iunie 2020 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: ORDINUL nr. 4.115 din 10 aprilie 2020; ORDINUL nr. 4.307 din 21 mai 2020; ORDINUL nr. 4.441 din 2 iunie 2020.


sâmbătă, 13 iunie 2020

Evaluarea anuală a activităţii personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar


     1.     Aspecte teoretice privind  cadrul legal  care  asigură evaluarea anuală a activităţii

Legea care asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii este Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, lege cunoscută sub denumirea  generică Legea educaţiei naţionale
Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional și are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.
În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile Legii educaţiei naţionale prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile acestei legi.
Potrivit Legii educaţiei naţionale, personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic şi personal nedidactic.
Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control.
Legea prevede că în învăţământul preuniversitar poate funcţiona personal didactic de predare asociat, denumit în continuare personal didactic asociat.
Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar este reglementat în Titlul IV al Legii educaţiei naţionale.
Personalul nedidactic îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La nivelul fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar se realizează anual evaluarea activităţii personalului didactic de predare şi didactic auxiliar. 
Metodologia de evaluare  a activităţii personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei naţionale,  pe  categorii de personal.
Rezultatele evaluării stau la baza deciziei consiliului de administraţie privind acordarea calificativului anual şi a gradaţiei de merit.

2. Evaluarea anuală a activităţii inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi 
Evaluarea anuală a activităţii inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi din inspectoratele şcolare şi directorii caselor corpului didactic se efectuează în conformitate cu Metodologia privind evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi din inspectoratele şcolare şi directorii caselor corpului didactic, aprobată prin Ordinul M.E.N. nr. 4.315 din 11 august 2014.

3.  Evaluarea anuală a activităţii manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar 
Evaluarea anuală a activităţii manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar se efectuează conform Metodologiei privind evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin  Ordinul M.E.N. nr. 3.623/2017.

4.     Evaluarea anuală a activităţii inspectorilor şcolari 
Evaluarea anuală a activităţii inspectorilor şcolari se efectuează în conformitate cu Metodologia de evaluare a inspectorilor şcolari şi a fişei de evaluare-cadru a inspectorului şcolar, aprobată prin Ordinul M.E.C.S. nr. 4.716 din 11 august 2015

5.     Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar
Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar se efectuează  pe un an școlar  parcurs, în conformitate cu Metodologia din 01/11/2011 de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 6.143 din 01/11/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Graficul/calendarul activităţilor de evaluare  este  prevăzut în Anexa nr. 1 la Metodologia de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar

TERMENE
ACTIVITĂŢI
15 iunie-15 august
Depunerea fişei de autoevaluare/evaluare şi a rapor-
tului justificativ la secretariatul unităţii
3-10 septembrie
Validarea de către consiliul profesoral a fişelor de
autoevaluare/evaluare ale personalului didactic şi
didactic auxiliar
Evaluarea în comisii/compartimente
Evaluarea în consiliul de administraţie
Comunicarea, prin secretariatul unităţii de învăţământ,
a hotărârii consiliului de administraţie către toate
cadrele didactice/didactice auxiliare care nu au putut
fi prezente pentru evaluarea finală
Până la data de
15 septembrie
Depunerea contestaţiilor
Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea în scris a
rezultatelor

6.     Evaluarea anuală a activităţii personalului nedidactic (contractual) din unităţile de învăţământ preuniversitar  și inspectoratele școlare
Evaluarea anuală a activităţii personalului nedidactic (angajați contractualI) din unităţile de învăţământ preuniversitar/inspectorate școlare se realizează după  parcurgerea unui  an  cendaristic,  conform prevederilor Metodologiei de evaluare a performanţelor profesionale individuale anuale ale personalului contractual aprobată prin  O.M.E.C.T.S. nr. 3.860/2011  (nepublicat în Monitorul Oficial).

În articolul care va urma, publicăm pentru cititorii fideli, fișele-cadru  de evaluare ale  posturi/funcții mai sus menționate: aici https://www.legistm.ro/blog

La cerere, vă putem furniza fișele de evaluare în format editabil cât și alte modele-cadru.







sâmbătă, 6 iunie 2020

Fișa postului în învățământul preuniversitar




În România, Codul Muncii din 24 ianuarie 2003 (Legea nr. 53/2003 - (republicată) reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

Acest Cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.

Contractul individual de muncă

Potrivit Codului Muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Modelul - cadru al contractului individual de muncă a fost aprobat prin Ordinul nr. 64 din 28 februarie 2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 139 din 4 martie 2003, modificat  ulterior prin Ordinul nr. 76 din 11 martie 2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 159 din 12 martie 2003 și prin Ordinul nr. 1.616 din 2 iunie 2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 415 din 14 iunie 2011.

Obligațiile angajatului anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă.

Angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz.

Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puţin următoarele elemente:
a)identitatea părţilor;
b)locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;
c)sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
d)funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;
e)criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f)riscurile specifice postului;
g)data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;
h)în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;
i)durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
j)condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;
k)salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul;
l)durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;
m)indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului;
n)durata perioadei de probă.

Elementele din informarea prevăzută la mai sus trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.

Așadar,  un  element  de  bază  al raportului de muncă  care  apare  între  angajator și angajat  este fişa postului,  anexă și parte  integrantă la  contractul individul  de  muncă.

Fişa postului

Potrivit O.S.G.G. nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice,  fişa postului este un  document care defineşte locul şi contribuţia postului în atingerea obiectivelor individuale şi organizaţionale, caracteristic atât individului, cât şi entităţii şi care precizează sarcinile şi responsabilităţile care îi revin titularului unui post.

In general, fişa postului cuprinde:
  •  informaţii generale privind postul (denumirea postului, nivelul postului, scopul principal al postului),
  •  condiţiile specifice pentru ocuparea postului (studiile de specialitate, perfecţionări, cunoştinţe de operare/programare pe calculator, limbi străine,  abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare, cerinţe specifice, competenţă managerială),
  •  sarcinile/atribuţiile postului,
  •  sfera relaţională.
Fişa postului trebuie să fie:
  • în deplină conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor Personale (GDPR) – abaterile de la masurile legislative legate de GDPR se pedepsesc cu amenzi de pana la 4% din cifra de afaceri anuala sau 20.000.000 de euro,
  •  corect completată, în deplină conformitate cu noile denumiri COR – neconcordanța se pedepsește cu amenzi cuprinse intre 1.500 si 2.500 lei,
  • completă-existenta tuturor condițiilor in care se desfășoară activitatea angajatului pe postul respectiv fiind vitală pentru evitarea ulterioara a unor neînțelegeri/conflicte/procese.
Conducătorii compartimentelor entităţii publice au obligaţia de a întocmi şi de a actualiza, ori de câte ori este cazul, fişele posturilor pentru personalul din subordine.

Sarcinile/atribuţiile postului trebuie să fie clar formulate şi strâns relaţionate cu obiectivele specifice şi atribuţiile compartimentului.

Conducătorii compartimentelor entităţii publice trebuie să identifice sarcinile noi şi/sau cu un grad de complexitate ridicat ce revin salariaţilor şi să le acorde sprijin în realizarea acestora, oferindu-le o viziune concretă de lucru.

Fișa postului în  educația preuniversitară

În educația preuniversitară, contractul individual de muncă cuprinde cel puţin clauzele prevăzute în Anexa nr. 1 la Contractul colectiv de muncă unic nr. 435 din 17 aprilie 2019 la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 2 din 14 mai 2019, în condiţiile legii.

Contractul individual de muncă se încheie în scris, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte (angajator şi salariat), angajatorul fiind obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
Anterior începerii activităţii, angajatorul este obligat să înregistreze contractul individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Fişa postului pentru fiecare salariat este anexă la contractul individual de muncă.
Orice modificare a acesteia se negociază de salariat cu angajatorul, în prezenţa liderului de sindicat, la solicitarea membrului de sindicat.
Fișa postului în  educație a făcut obiectul   următoarelor  reglementări:


  • METODOLOGIA din 2 aprilie 2020 de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin ORDINUL nr. 3.992 din 2 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 353 din 4 mai 2020,
  • METODOLOGIA din 2 aprilie 2020 de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar din inspectoratele şcolare, aprobată prin ORDINUL nr. 3.993 din 2 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 6 mai 2020,
  • METODOLOGIA din 30 mai 2017 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobată prin ORDINUL nr. 3.969 din 30 mai 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 428 din 9 iunie 2017,  cu modificările și completările  aduse  de ORDINUL nr. 4.068 din 15 iunie 2017; ORDINUL nr. 3.738 din 22 martie 2019,
  • METODOLOGIA din 1 noiembrie 2011 de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin ORDINUL nr. 6.143 din din 1 noiembrie 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie2011, cu   modificările și completările aduse de: ORDINUL nr. 4.613 din 28 iunie2012; ORDINUL nr. 3.597 din 18 iunie 2014; RECTIFICAREA nr. 3.597 din 18 iunie 2014; ORDINUL nr. 4.247 din 13 mai 2020.

În articolul  care va urma, publicăm pentru  cititorii fideli, fișele-cadru  ale următoarelor posturi/funcții:

1.     inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct, inspector școlar din inspectoratele şcolare;
2.     director al casei corpului didactic;
3.     director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar;
4.     director şi director adjunct  la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti;
5.     cadru didactic în învăţământul preuniversitar;
6.     bibliotecar, documentarist, redactor;
7.     informatician;
8.     laborant;
9.     tehnician;
10.  pedagog şcolar;
11.   instructor de educaţie extraşcolară;
12.  asistent social;
13.  corepetitor;
14.  mediator şcolar;
15.  secretar;
16.  administrator financiar (contabil);
17.  instructor-animator;
18.  administrator de patrimoniu;
19.  profesor documentarist.

La cerere, vă  putem  furniza  și  alte modele-cadru  ale  fișelor de  post, în format editabil.




 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html