duminică, 3 decembrie 2023

Acte normative specifice învatamântului preuniversitar -part. 2

                                         


Acte normative specifice învatamântului preuniversitar -part. 2

Așa acum v-am informat în articolul Legea învăţământului preuniversitar (https://www.legistm.ro/blog/legea-invatamantului-preuniversitar), în Monitorul Oficial nr. 613 din 5 iulie 2023 a fost publicată Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar.

În termen de 8 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 198 din 4 iulie 2023 (03 septembrie 2023), Ministerul Educaţiei stabileşte, prin ordin al ministrului educaţiei, măsurile aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi elaborează metodologiile, regulamentele şi alte acte normative care decurg din aplicarea legii învăţământului preuniversitar.  

Completări la Legea învăţământului preuniversitar

Legea nr. 198 din 4 Iulie 2023 a fost completă de Ordonanţa de urgenţă nr. 72 din 31 august 2023 pentru modificarea unor acte normative în domeniul educaţiei, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Măsuri tranzitorii, până la  elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative care decurg din aplicarea legii învăţământului preuniversitar

Până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a LEGII nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023, potrivit ORDINULUI ME nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior.

Nu mai puțin de 16 acte normative care să pună în aplicare legile educației în învățământul preuniversitar ar fi trebuit să intre în vigoare  în 1 noiembrie, potrivit calendarului oficial de termene stabilit de Ministerul Educației.

Potrivit calendarului oficial de termene stabilit de Ministerul Educației, următoarele acte normative sunt ca  restanță, la  1 decembrie 2023:

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţilor de educaţie extraşcolară

04.09.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru depăşirea formaţiunilor de antepreşcolari, preşcolari sau de elevi cu cel mult 2 beneficiari

15.09.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea profilului de formare al absolventului

30.09.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice, precum şi funcţiile şi atribuţiile aparatului propriu al Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare

04.10.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice, precum şi funcţiile şi atribuţiile aparatului propriu ale IŞE

04.10.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional pentru Formare şi Dezvoltarea în Cariera Didactică

17.10.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea metodologiei-cadru privind acordarea serviciilor educaţionale şi de asistenţă oferite beneficiarilor primari cu cerinţe educaţionale speciale, de stabilire a nivelului de sprijin necesar, precum şi de implementare a planului individualizat de servicii

01.11.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului Naţional Integrat de Reducere a Abandonului Şcolar

01.11.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice şi regulamentul de funcţionare ale ARACIIP şi ale birourilor judeţene/biroului municipiului Bucureşti ale/al ARACIIP

01.11.2023

Hotărârea de Guvern de instituire a PNMS

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea componenţei Consiliului ARACIIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului privind ocuparea funcţiei de director al BJ-ARACIIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ARACIIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru asigurarea accesului copiilor din spectrul autist la educaţie de calitate şi servicii de asistenţă specifice

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea modelului Registrului declaraţiilor de interese şi procedura de declarare a intereselor

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a DJIP/DMBIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a centrelor pentru carieră didactică

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Inspecţie Şcolară

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului-cadru pentru funcţionarea consiliului de administraţie şi consiliului consultativ al DJIP/DMBIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Standardelor pentru realizarea camerelor resursă pentru suport educaţional şi psihopedagogic

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea structurii organizatorice a DJIP/DMBIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind înfiinţarea BJ-ARACIIP

01.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind organizarea claselor în regim simultan

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea procedurii de distribuţie aleatorie

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea criteriilor pentru includerea unităţilor de învăţământ în PNMS şi pentru aprobarea listei acestora

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea indicatorilor de eficienţă şi impact ai PNMS

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru reducerea normei didactice cadrelor didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învăţământ

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru înfiinţarea unităţilor de învăţământ unice la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pentru limbă de predare

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei-cadru pentru reîncadrarea în funcţia de personal didactic a personalului didactic pensionat

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar de stat cu personal încadrat în regim de plata cu ora, cu personal didactic de predare asociat sau pensionat

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru reorganizarea unităţilor de învăţământ

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru angajarea de personal în situaţii justificate de lipsa de personal titular

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru detaşarea în interesul învăţământului

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei-cadru de organizare a concursului naţional unic pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

15.11.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea procedurii de constituire a posturilor didactice la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar

15.11.2023

 

La 1 decembrie,  ar fi  trebuit publicate următoarele acte normative:

Hotărâre de Guvern privind standardele de calitate pentru unităţile de educaţie timpurie ori serviciile de educaţie timpurie complementare

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev, inclusiv factorul de multiplicare pentru UIP sub 300 de studenţi

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Integrat de Management al Şcolarităţii

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Învăţământ Tehnologic şi Tehnologic Dual

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind structura organizatorică şi regulamentul de funcţionare ale Centrului Naţional pentru Educaţie Incluzivă

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea Metodologiei pentru oferirea de facilităţi angajatorilor care înfiinţează unităţi de învăţământ preuniversitar pentru a oferi servicii de educaţie timpurie, destinate cu precădere copiilor propriilor angajaţi

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind stabilirea atribuţiilor, structurii, organizării şi funcţionarea Centrelor de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea metodologiei-cadru de evaluare instituţională în vederea autorizării privind funcţionarea provizorie, acreditării şi evaluării periodice a unităţilor de învăţământ din învăţământul preuniversitar

01.12.2023

Hotărâre de Guvern privind aprobarea standardelor de calitate pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru stabilirea normei didactice în învăţământul special, a consilierului şcolar şi profesorului logoped

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea listei bolilor profesionale dobândite ca urmare a desfăşurării activităţilor didactice

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea listei platformelor educaţionale digitale şi a metodologiilor privind gestionarea bazelor de date aferente

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei de evaluare a rezultatelor învăţării programelor de formare continuă şi procedura-cadru de finanţare

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru înfiinţarea consorţiilor şcolare

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţile implicate în fiecare consorţiu de învăţământ dual

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea normelor metodologice de finanţare a învăţământului preuniversitar

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Planului anual de cercetare - Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a CJRAE/CMBRAE

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Desegregare Şcolară

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea tarifelor pentru plata colaboratorilor CNCE şi IŞE

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind organizarea şi funcţionarea programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (este şi în LIS)

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind stabilirea unităţilor de învăţământ aflate în zone defavorizate sau izolate pentru acordarea primei de instalare

01.12.2023

Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind modificarea Ordinului nr. 1.832/856/2011 privind aprobarea Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), cu modificările şi completările ulterioare

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea programului Învăţare remedială

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei de evaluarea instituţională în vederea autorizării privind funcţionarea provizorie, a acreditării şi evaluării periodice a unităţilor de învăţământ special

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei pentru autorizarea privind funcţionarea provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de educaţie extraşcolară

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei privind evaluarea instituţională în vederea autorizării privind funcţionarea provizorie, a acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie timpurie

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei privind autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a alternativelor educaţionale

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea standardelor specifice de calitate privind educaţia specială

01.12.2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea standardelor specifice de calitate privind educaţia timpurie, educaţia extraşcolară, alternativele educaţionale şi serviciile complementare

01.12.2023

 

Enumerăm actele normative  subsecvente LIP, publicate de Ministerul Educației:

ORDIN nr. 6.223/2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar

04.09.2023

ORDIN nr. 6.238/2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor elevilor

04.09.2023

HOTĂRÂRE nr. 810 / 2023

Hotărâre de Guvern privind transportul elevilor

08.09.2023

ORDIN nr. 6.235 / 2023

Ordin al ministrului educaţiei pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi personalului şcolii, precum şi al altor situaţii corelate, în mediul şcolar, şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar

18.09.2023

ORDIN nr. 6.479 /2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului naţional „Şcoala altfel“

29.09.2023

ORDIN nr. 6.452/ 2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CNFÎP

01.10.2023

ORDIN nr. 6.451/ 2023

Ordin al ministrului educaţiei privind aprobarea structurii, organizării şi funcţionării Unităţii pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar

01.10.2023

 

Pentru cititorii și abonații LegisTM, punem la dispoziție:

1.      ORDIN nr. 6.223/2023 al ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar

2.      ORDIN nr. 6.238/2023 al ministrului educaţiei privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor elevilor

3.      HOTĂRÂRE  de Guvern nr. 810 / 2023 privind transportul elevilor

4.      ORDIN nr. 6.235 / 2023 al ministrului educaţiei pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi personalului şcolii, precum şi al altor situaţii corelate, în mediul şcolar, şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar

5.      ORDIN nr. 6.479 /2023 al ministrului educaţiei privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului naţional „Şcoala altfel“

6.      ORDIN nr. 6.452/ 2023 al ministrului educaţiei privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CNFÎP

7.      ORDIN nr. 6.451/ 2023 al ministrului educaţiei privind aprobarea structurii, organizării şi funcţionării Unităţii pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar

 

 


vineri, 17 noiembrie 2023

Conducerea unitătilor scolare

 


 


1. Noțiuni  introductive privind Legea învăţământului preuniversitar

 

În Monitorul Oficial nr. 613 din 5 iulie 2023 a fost publicată  LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar. Legea a intrat în vigoare la 03 septembrie 2023.


Așadar, LEGEA educației naționale nr. 1/2011 a fost înlocuită din luna septembrie cu două noi acte normative care au fost publicate în Monitorul Oficial și care fac parte din pachetul de legi ale educației „România Educată” (Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învățământului preuniversitar, și Legea nr. 199 din 4 iulie 2023 a învățământului superior).

 

Legea prevede:

 

·   în domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile LEGII nr. 198 din 4 iulie 2023 prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative.

·      în caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi,

·     orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar următor celui în care a fost adoptată prin lege, cu excepţia stării de alertă, urgenţă sau asediu,

·    în termen de 8 luni de la data intrării în vigoare, Ministerul Educaţiei stabileşte, prin ordin al ministrului educaţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, măsurile aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ şi elaborează metodologiile, regulamentele şi alte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi.

 

Totodată, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023, potrivit ORDINULUI ME nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior.

 

2. Organizarea şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar

În  MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 11 septembrie 2023  a fost publicat ORDINUL ME nr. 6.223 din 4 septembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar. Data intrării în vigoare: 11-09-2023.

ORDINUL ME nr. 6.223 din 4 septembrie 2023 are ca bază de emitere:

·     art. 36 alin. (9), art. 40, 41, art. 115 alin. (2), art. 128, art. 248 alin. (1), art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,

·       art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

ORDINUL ME nr. 6.223 din 4 septembrie 2023 aprobă Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, prevăzută în anexă, parte integrantă la ordin.

La data intrării în vigoare a ordinului  a fost abrogat Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.154/2021 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 15 septembrie 2021. 

Direcţia generală management resurse umane şi reţea şcolară, Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile ORDINULUI ME nr. 6.223 din 4 septembrie 2023.

Structura Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar este următoarea:

·       Capitolul I Dispoziţii generale

·      Capitolul II Constituirea consiliului de administraţie

·       Capitolul III Funcţionarea consiliului de administraţie

·       Capitolul IV Atribuţiile consiliului de administraţie

·       Capitolul V Dispoziţii finale

·       Anexa nr. 1 - NUMĂRUL MINIM necesar de membri şi voturi, după caz, pentru cvorumul de şedinţă, respectiv pentru adoptarea hotărârilor consiliului de administraţie

·       Anexa nr. 2-STRUCTURA consiliului de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar care organizează exclusiv învăţământ tehnologic

·       Anexa nr. 3- PROCEDURĂ privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar şi, după caz, a unui supleant 

La  Dispoziţii generale, ordinul prevede:

Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, denumite în continuare unităţi de învăţământ, cu excepţia celor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sunt conduse de consilii de administraţie, de directori şi, după caz, de directori adjuncţi.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii, Comisia pentru Formare şi Dezvoltare în Cariera Didactică şi alte comisii constituite la nivelul unităţii de învăţământ, consiliul şcolar al elevilor, consiliul reprezentativ al părinţilor şi asociaţia de părinţi, acolo unde există, cu autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.

3. Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat

Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, denumit în continuare, în cuprinsul prezentei metodologii-cadru, consiliu de administraţie, este organul deliberativ de conducere.

Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se constituie din 7, 9 sau 11 membri.

Inspectoratele şcolare judeţene (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), denumite în continuare inspectorate şcolare şi, ulterior, în urma reorganizării acestora, direcţiile judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţia Municipiului Bucureşti de Învăţământ Preuniversitar, denumite în continuare direcţii de învăţământ, în raport cu reţeaua şcolară, mărimea şi specificul fiecărei unităţi de învăţământ, stabilesc prin hotărâre a consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor prezentei metodologii-cadru, numărul de membri al consiliilor de administraţie pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat şi îl comunică unităţilor de învăţământ până la începutul fiecărui an şcolar.

4. Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar particular şi confesional

Pentru unităţile de învăţământ particular şi confesional, persoana juridică finanţatoare/fondatorul stabileşte, cu respectarea prevederilor prezentei metodologii-cadru, numărul membrilor consiliului de administraţie, pe care îl comunică inspectoratului şcolar/direcţiei de învăţământ, precum şi structura şi atribuţiile acestuia, până la începutul fiecărui an şcolar.

Sursa:

·       LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar, actualizată

·       ORDINUL ME nr. 6.072 din 31 august 2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior

·       ORDINUL ME nr. 6.223 din 4 septembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar

 

 

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html