sâmbătă, 29 mai 2021

Controlul la entităţile publice

 În România, controlul intern/ managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entităţile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public cu eficienţă, eficacitate şi economicitate se realizează în conformitate cu ORDONANŢA nr. 119 din 31 august 1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, forma republicată.


Potrivit actului normativ, control intern/managerial este ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanta cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile.

Control financiar preventiv este definit ca activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora.

1. Controlul intern/managerial

Controlul intern/managerial are următoarele obiective generale:
• realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice, stabilite în concordanta cu propria lor misiune, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienta;
• protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;
• respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii;
• dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare şi difuzare a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte periodice.

Controlul intern/managerial se exercită potrivit Ordinului S.G.G. nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice

Aici- Reguli privind exercitarea controlului intern managerial al entităţilor publice https://legistm.ro/blog/reguli-privind- ... managerial

2. Obiectul controlului financiar preventiv

Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează, în principal:
a) angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament, după caz;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
d) ordonanţarea cheltuielilor;
e) efectuarea de încasări în numerar;
f) constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de încasare;
g) reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
h) constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene, reprezentând contribuţia viitoare a României la acest organism;
i) recuperarea sumelor avansate şi care ulterior au devenit necuvenite;
j) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
k) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
l) alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
În funcţie de specificul entităţii publice, conducătorul acesteia poate decide exercitarea controlului financiar preventiv şi asupra altor tipuri de proiecte de operaţiuni decât cele prevăzute mai sus.

Organizarea controlului financiar preventiv

Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice.

Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercita de autorităţi competente, în mod unitar, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.

Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercita în următoarele forme:
a) controlul financiar preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra tuturor operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public;
b) controlul financiar preventiv delegat, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ai bugetului oricărui fond special, la Fondul naţional şi la agenţiile de implementare a fondurilor comunitare, precum şi la alte entităţi publice cu risc ridicat, prin controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Controlul financiar preventiv se va integra, în mod treptat, în sfera răspunderii manageriale pe măsură ce controlul managerial va asigura eliminarea riscurilor în administrarea fondurilor publice.

Atingerea acestui nivel va fi evaluată de misiuni de audit dispuse de ministrul economiei şi finanţelor, în condiţiile legii.

Controlul financiar preventiv se exercită potrivit Ordinului MFP nr. 923 din 11 iulie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu (*republicat*).

Pe viitor, voi detalia modul de exercitare a controlul financiar preventiv la entităţile publice.

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html