Articolul
249
Sarcina probei
Cel care face o
susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile
anume prevăzute de lege.
Articolul
250
Obiectul probei şi
mijloacele de probă
Dovada unui act juridic
sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea
uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la
interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin
cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Articolul
258
Încuviinţarea probelor
(1)Probele se
pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255,
în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.
(2)Încheierea
prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite,
mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în
legătură cu administrarea acestora.
(3)Instanţa va
putea limita numărul martorilor propuşi.
Articolul
260
Administrarea probelor
(1)Administrarea
probelor se va face în ordinea stabilită de instanţă.
(2)Probele se
vor administra, când este posibil, chiar în şedinţa în care au fost
încuviinţate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen,
luându-se totodată măsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor,
efectuarea expertizelor, aducerea înscrisurilor şi a oricăror alte mijloace de
probă.
(3)Probele vor
fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacă legea
nu prevede altfel.
(4)Dovada şi
dovada contrară vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeaşi
şedinţă.
(5)Dacă s-a
dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai
înainte de administrarea celorlalte probe.
(6)Când proba
cu martori a fost încuviinţată în condiţiile prevăzute la art. 254 alin. (2),
dovada contrară va fi cerută, sub sancţiunea decăderii, în aceeaşi şedinţă,
dacă amândouă părţile sunt de faţă.
(7)Partea care
a lipsit la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară proba contrară la
şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se
înfăţişează.
Articolul
261
Locul administrării
probelor
(1)
Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată sesizate, în
şedinţă publică, dacă legea nu dispune altfel.
II. Administrarea probei cu martori
Articolul 311
Ascultarea şi înlocuirea martorilor
(1)Când instanţa a încuviinţat dovada cu
martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora.
(2)Înlocuirea martorilor nu se va
încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, caz
în care lista se va depune sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la
încuviinţare.
(3)Fiecare parte va putea să se
împotrivească la ascultarea unui martor care nu este înscris în listă sau nu
este identificat în mod lămurit.
(4)Decăderea din dreptul de a administra
dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 262
se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Articolul 312
Ascultarea martorilor necitaţi
(1)Martorii pot fi ascultaţi chiar la
termenul la care proba a fost încuviinţată.
(2)La termenul fixat pentru
administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviinţaţi chiar fără a
fi citaţi.
(3)Dacă partea se obligă să prezinte
martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile
aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţia, instanţa va dispune citarea martorului
pentru un nou termen. Dispoziţiile art. 313 sunt aplicabile.
Articolul 313
Refuzul martorului de a se prezenta
(1)Împotriva martorului care lipseşte la
prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere.
(2)În pricinile urgente, se poate
dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
(3)Dacă, după emiterea mandatului de
aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa va putea
proceda la judecată.
Articolul 314
Imposibilitatea de prezentare
Martorul care, din cauză de boală sau
altă împiedicare gravă, nu poate veni în instanţă va putea fi ascultat la locul
unde se află, cu citarea părţilor.
Articolul 315
Persoanele care nu pot fi ascultate
ca martori
(1)Nu pot fi martori:
1. rudele şi afinii până la gradul al
treilea inclusiv;
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori
concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în
legături de interese cu vreuna dintre părţi;
4. persoanele puse sub interdicţie
judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie
mincinoasă.
(2)Părţile pot conveni, expres sau
tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct.
1-3.
Articolul 316
Ascultarea rudelor şi afinilor
În procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte
raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi afinii prevăzuţi la art.
315, în afară de descendenţi.
Articolul 317
Persoanele scutite de a depune
mărturie
(1)Sunt scutiţi de a fi martori:
1. slujitorii cultelor, medicii,
farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii,
moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le
impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la
faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea
profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii lor;
2. judecătorii, procurorii şi
funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra
împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
3. cei care prin răspunsurile lor s-ar
expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate la art.
315 alin. (1)pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul
public.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1)
pct. 1, cu excepţia slujitorilor cultelor, vor putea totuşi depune
mărturie, dacă au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de
partea interesată la păstrarea secretului, în afară de cazul în care prin lege
se dispune altfel.
(3)Vor putea, de asemenea, depune
mărturie şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 2, dacă autoritatea
sau instituţia pe lângă care funcţionează ori au funcţionat, după caz, le dă
încuviinţarea.
Articolul 318
Identificarea martorului
(1)Preşedintele, înainte de a lua
declaraţia, va cere martorului să arate:
a)numele, prenumele, profesia,
domiciliul şi vârsta;
b)dacă este rudă sau afin cu una dintre
părţi şi în ce grad;
c)dacă se află în serviciul uneia
dintre părţi.
(2)Preşedintele va pune apoi în vedere
martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurământului.
Articolul 319
Depunerea jurământului
(1)Înainte de a fi ascultat, martorul
depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde
nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
(2)În timpul depunerii jurământului,
martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie.
(3)Referirea la divinitate din formula
jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4)Martorului de altă religie decât cea
creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2).
(5)Martorul fără confesiune va depune
următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi
că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."
(6)Martorii care din motive de
conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei
următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde
nimic din ceea ce ştiu."
(7)Persoanele mute şi surdo-mute
ştiutoare de carte vor depune jurământul transcriind formula acestuia şi
semnând-o; persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul, iar cele care nu ştiu
să scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.
(8)Situaţiile la care se referă alin.
(3)-(7) se reţin de către instanţă pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
(9)După depunerea jurământului,
preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul,
săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
(10)Despre toate
acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
Articolul 320
Scutirea de jurământ
Copiii care nu au împlinit vârsta de
14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernământ în momentul audierii, fără a fi
puşi sub interdicţie, pot fi ascultaţi, fără jurământ, însă instanţa le va
atrage atenţia să spună adevărul şi va ţine seama, la aprecierea depoziţiei
lor, de situaţia lor specială.
Articolul 321
Ascultarea martorului
(1)Fiecare martor va fi ascultat
separat, cei neascultaţi încă neputând fi de faţă.
(2)Ordinea ascultării martorilor va fi
fixată de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.
(3)Martorul va răspunde mai întâi la
întrebările puse de preşedinte, iar apoi şi la întrebările puse, cu
încuviinţarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum şi de către
partea adversă.
(4)După ascultare, martorul rămâne în
sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa
hotărăşte altfel.
(5)Cu ocazia audierii, martorul va fi
lăsat să-şi facă liber depoziţia, fără să aibă voie să citească un răspuns
scris de mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviinţarea
preşedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.
(6) Dacă instanţa găseşte că întrebarea
pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau
tinde a proba un fapt a cărui dovedire este oprită de lege, nu o va încuviinţa.
În această situaţie, instanţa va trece în încheierea de şedinţă atât numele
părţii şi întrebarea formulată, cât şi motivul pentru care nu a fost
încuviinţată.
(7) Dacă întrebarea este încuviinţată,
întrebarea, împreună cu numele părţii care a formulat-o, urmată de răspunsul
martorului, se vor consemna literal în declaraţia martorului conform
dispoziţiilor art. 323 alin. (1).
Articolul 322
Reascultarea şi confruntarea
martorilor
(1)Martorii pot fi din nou întrebaţi,
dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
(2)Martorii ale căror declaraţii nu se
potrivesc pot fi confruntaţi.
(3)Abrogat.
Articolul 323
Consemnarea declaraţiei martorului
(1) Mărturia se va scrie de grefier,
care va consemna întocmai şi literal declaraţia martorului, şi va fi semnată pe
fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce
acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să
semneze, se va face menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă.
(2)Orice adăugiri, ştersături sau
schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător,
de grefier şi martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare.
(3)Locurile nescrise din declaraţie
trebuie barate cu linii, astfel încât să nu se poată face adăugiri.
(4)Dispoziţiile art. 231 alin. (2)
se aplică în mod corespunzător.
Articolul 324
Aprecierea probei cu martori
În aprecierea declaraţiilor
martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările
în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective.
Articolul 325
Bănuiala de mărturie mincinoasă
Dacă, din cercetare, reies bănuieli
de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanţa va încheia un
proces-verbal şi va sesiza organul de urmărire penală competent.
Articolul 326
Drepturi băneşti ale martorului
(1)Martorul are dreptul la rambursarea
cheltuielilor de transport, cazare şi masă dacă este din altă localitate,
precum şi dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi
obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă,
prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport
cu starea sau profesia pe care o exercită, precum şi cu timpul efectiv pierdut.
(2)Drepturile băneşti se asigură de
partea care a propus martorul şi se stabilesc, la cerere, de către instanţă,
prin încheiere executorie.
