București,
CCIR Business Center, Amfiteatrul Albastru, Mezanin
Luni, 25
mai 2015, ora 20:00
Invitați
Moderator
Tematica
– Presiunea exercitată de șef asupra
consilierului juridic pentru a îndeplini sau a nu îndeplini o anumită acțiune,
poate fi interpretată ca o constrângere morală în înțelesul art. 25 Cod penal?
(art. 25: “Nu
este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei
constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru
persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.“)
– Care este sfera de aplicare a art. 254 alin. (2) din Codul muncii?
(art. 254 alin. (2): “Salariaţii
nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute
şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în
riscul normal al serviciului.“)
– Care este răspunderea consilierului juridic în cazul unui act complex, emanat
de la o persoană juridică, purtând semnătura reprezentantului legal, dar și ai
șefilor departamentelor/direcțiilor de specialitate (contabilitate, economic
etc.), inclusiv a consilierului juridic atunci când se descoperă că actul
conține o neregularitate care nu este însă, de natură juridică?
– Poate conducătorul instituției să semneze un contract fără semnătura
consilierului juridic? Recomandarea semnării contractului cu obiecțiuni este o
soluție pe care consilierul juridic o poate recomanda conducătorului unității?
– Este oportun/necesar ca refuzul consilierului juridic de a contrasemna să fie
motivat în scris/să fie rezultatul unei corespondențe scrise?
– Consilierul juridic între dispozițiile instanței și dispozițiile șefului
– Răspunderea consilierului juridic față de hotărârea pronunțată de instanță.