Concediul de odihnă anual al salariaţilor din educație

Actul fundamental al țării-Constituţia României, la art. 41 corelează dreptul la muncă cu dreptul la măsuri de protecţie socială.

Potrivit Constituției, măsurile de protecţie socială privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţara, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege, durata normală a zilei de lucru, care este în medie, de cel mult 8 ore.

Concediul de odihnă anual al salariaţilor, potrivit Codului muncii republicat

Cu privire la măsurile de protecţie socială, Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 -Codul muncii republicat, la art. 6 precizeză:

Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare.

Tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale.

Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare.

Dreptul la concediu de odihnă anual, ca măsură de protecţie social este regăsit la art. 39, lit. c) din Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 Codul muncii republicat:

Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
  a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
  b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
  c) dreptul la concediu de odihnă anual;
  d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;
  e) dreptul la demnitate în muncă;
  f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
  g) dreptul la acces la formarea profesională;
  h) dreptul la informare şi consultare;
  i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;
  j) dreptul la protecţie în caz de concediere;
  k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;
  l) dreptul de a participa la acţiuni colective;
  m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;
  n) alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor.

Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.

Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.

Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective de muncă aplicabile.

Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată.

În situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.

Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical. Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale.

Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.

Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.

În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) şi (3) art. 148, din Codul Muncii, salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.

În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.

Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forţă majoră sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de muncă.

În acest caz angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.
  
Dreptul la concediul de odihnă al cadrelor didactice
  
Potrivit art. 17 din Hotărârea nr. 250 din 8 mai 1992, republicată privind concediul de odihna şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publica, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare,

Modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învăţământului, iar pentru personalul trimis în misiune permanenta în strainatate, de către Ministerul Afacerilor Externe.


Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare la art. 267 prevede:

Cadrele didactice beneficiază de concediu anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare; în cazuri bine justificate, conducerea unităţii de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă.

Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administraţie, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfăşurarea examenelor naţionale.

Neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanţele anului şcolar următor.

Cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă în conformitate cu Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, aprobate prin OMECTS nr. 5.559 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, CU modificările și completările ulterioare aduse de Ordinul nr. 5.411 din 23 august 2012 (denumite în continuare Norme).

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediul de odihnă anual cu plată, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, în perioada vacanţelor şcolare.

Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administraţie, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfăşurarea examenelor naţionale.

Cadrele didactice din învăţământul universitar beneficiază de concediul anual de odihnă cu plată, în perioada vacanţelor universitare, cu o durată de cel puţin 40 de zile lucrătoare.

Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către senatul universitar, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză.

În cazuri justificate, conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal de odihnă, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă.

Neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanţele anului şcolar următor.

Cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă cu durata integrală dacă au prestat activitatea în baza unui contract individual de muncă, cu durată nedeterminată ori determinată, în tot cursul anului şcolar sau universitar.

Cadrul didactic care a desfăşurat activitate la catedră o parte din anul şcolar/universitar are dreptul la un concediu de odihnă cu o durată calculată proporţional cu numărul lunilor lucrate în anul şcolar/universitar respectiv.

În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului şcolar sau universitar, durata concediului de odihnă este proporţională cu perioada lucrată.

Cadrelor didactice care au lucrat în diferite perioade ale anului şcolar/universitar un anumit număr de zile li se consideră luna integral lucrată în învăţământ dacă din însumarea zilelor respective rezultă 30 de zile calendaristice.

Personalul didactic încadrat pe fracţiuni de normă beneficiază de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat, calculat conform prevederilor alin. (2) şi (3) din Norme.

Cadrelor didactice care, pe parcursul unui an şcolar/universitar, îşi desfăşoară activitatea succesiv în mai multe unităţi/instituţii de învăţământ li se acordă concediul de odihnă de către unitatea/instituţia la care funcţionează în momentul începerii vacanţei. În aceste situaţii, indemnizaţia de concediu va fi suportată de toate unităţile/instituţiile de învăţământ la care au fost încadrate, proporţional cu perioada lucrată la fiecare dintre acestea în cursul anului şcolar/universitar respectiv.

Specialiştii din alte sectoare de activitate, care au fost angajaţi prin concurs în învăţământ ca personal didactic cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată sau determinată, beneficiază de concediul de odihnă prevăzut pentru cadrele didactice, proporţional cu perioada efectiv lucrată în învăţământ în anul şcolar/universitar respectiv.

Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază, pentru care s-a încheiat contractul de muncă.

Personalul didactic pensionat încadrat cu contract de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora, cu normă întreagă sau pe fracţiuni de normă, beneficiază de concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat, calculat în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (5) din Norme.

Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite cu consultarea reprezentantului/reprezentanţilor organizaţiei/organizaţiilor sindicale din unitatea/instituţia de învăţământ, afiliate la federaţiile sindicale reprezentative, sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale.

Programarea concediilor de odihnă se face în primele două luni ale anului şcolar ori universitar de către consiliul de administraţie sau de către senatul universităţii.

Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administraţie sau de senatul universităţii, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză.

La programarea concediilor de odihnă ale cadrelor didactice conducerea unităţii/instituţiei are în vedere, în măsura în care este posibil, şi specificul activităţii soţului/soţiei.

Programarea concediului de odihnă se dispune prin decizie a directorului/rectorului unităţii/instituţiei de învăţământ.

Pentru fiecare cadru didactic încadrat după aprobarea programării concediilor de odihnă conform alin. (1)-(3) din Norme, perioada de concediu se stabileşte, în scris, odată cu semnarea contractului individual de muncă.

Cadrul didactic care a fost în incapacitate temporară de muncă sau în concediu fără plată întregul an şcolar/universitar nu are dreptul la concediu de odihnă pentru anul şcolar/universitar respectiv.

În cazul în care perioadele de concedii pentru incapacitate temporară de muncă şi de concedii fără plată, însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au extins pe 2 ori mai mulţi ani şcolari/universitari consecutivi, cadrul didactic are dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat pentru anul şcolar/universitar în care a reînceput activitatea, proporţional cu lunile lucrate, în măsura în care acesta nu a fost efectuat în anul în care a absentat de la serviciu pentru motivele mai sus menţionate.

Orice convenţie prin care se renunţă, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este nulă de drept.

Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Pentru cadrele didactice încadrate cu fracţiuni de normă indemnizaţia de concediu se calculează avându-se în vedere drepturile salariale corespunzătoare, cuvenite pentru fracţiunea de normă sau fracţiunile de normă care se iau în calcul.

Efectuarea concediului de odihnă este întreruptă în următoarele situaţii:
  a) cadrul didactic se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
  b) cadrul didactic se află în concediu de maternitate;
  c) cadrul didactic este chemat să îndeplinească îndatoriri publice;
  d) cadrul didactic este rechemat, prin dispoziţie scrisă a conducerii unităţii, numai pentru interese de serviciu urgente sau neprevăzute care fac necesară prezenţa sa în unitate/instituţie.

În situaţia rechemării, unitatea/instituţia are obligaţia de a suporta toate cheltuielile cadrului didactic şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.

Cadrul didactic beneficiază, în acest caz, cel puţin de rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului de odihnă în altă localitate, echivalentă cu sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu au mai putut beneficia din cauza rechemării.

Pentru cazurile de întrerupere a concediului de odihnă prevăzute la alin. (1) din Norme, cadrele didactice au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, când aceasta nu este posibil, la o dată stabilită printr-o nouă programare.

În cazul în care concediul început la o anumită dată este întrerupt conform art. 11, se procedează la regularizarea plăţilor în raport cu indemnizaţia de concediu aferentă zilelor de concediu neefectuat şi cu salariul cuvenit cadrului didactic pentru perioada lucrată după întreruperea concediului sau cu drepturile cuvenite pentru această perioadă, după caz, potrivit legii.

La data reprogramată pentru efectuarea părţii restante a concediului de odihnă, cadrului didactic i se acordă indemnizaţia de concediu cuvenită pentru această perioadă.

În cazul în care, după ce personalul didactic a efectuat concediul de odihnă, contractul individual de muncă a încetat, acesta este obligat să restituie unităţii partea din indemnizaţia de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acel concediu.

Prezentele norme se aplică funcţiilor didactice de predare şi instruire practică din învăţământul preuniversitar şi funcţiilor didactice şi de cercetare din învăţământul universitar.
Contractul colectiv de muncă unic nr. 435 din 17 aprilie 2019 la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar completează cadrul specific de acordare a concediului de odihnă cu următoarele precizări :

Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege.

Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabileşte de către consiliul de administraţie al unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa nr. 3, împreună cu reprezentantul organizaţiei sindicale, afiliate la una dintre federaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă, al cărei membru este salariatul, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză, în primele două luni ale anului şcolar.

La programarea concediilor de odihnă ale salariaţilor, se va ţine seama şi de specificul activităţii celuilalt soţ.
Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare.

Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite nu se includ în durata concediului de odihnă anual.

La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată.

În situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.

Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.

Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap, tinerii sub vârsta de 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 6 zile lucrătoare, în condiţiile legii.

Personalul didactic care însoţeşte copiii în tabere sau la altfel de activităţi care se organizează în perioada vacanţelor şcolare se află în activitate, dar nu mai mult de 16 zile calendaristice.

Personalul de conducere, de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic

Personalul de conducere, de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă, conform Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată.

Temei legal: Articolul 1 alin. (7) din NORME METODOLOGICE din 7 octombrie 2011 privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, aprobate prin ORDINUL nr. 5.559 din 7 octombrie 2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 723 din 13 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

1. NOTIUNEA SI RATIUNEA (NECESITATEA) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE In procesul realizarii dreptului, interpretarea normei ce urmeaza a se aplica, in vederea solutionarii unei cauze printr-un act de aplicare, reprezinta un moment de cea mai mare importanta. Necesitatea interpretarii este justificata de faptul ca in procesul aplicarii dreptului organul de aplicare (judecatorul, organul ad­ministrativ etc.) trebuie sa clarifice cu toata precizia textul normei juridice, sa stabileasca compatibilitatea acesteia in raport de o anumita situatie de fapt (de o speta ce se deduce in fata sa).  Organul de aplicare (interpretul) este obligat sa constate sensul normei de drept, sa verifice cu ce inteles utilizeaza cuvintele legiuitorului, daca acesta a gandit ori s-a exprimat concret sau abstract daca a facut enumerari limitative, ori s-a mentinut in limitele unei reglementari-cadru etc[1]. In teoria clasica s-a afirmat ca interpretarea avea ca scop sa inlature ambiguitatea sau caracterul echivoc al unor reglementari. Savigny a respins aceasta idee, afirmand ca normele clare nu au nevoie de interpretare, iar cele obscure nu se pot interpreta. In realitate, orice norma juridica, ce urmeaza a fi aplicata pentru rezolvarea unui caz concret, este nevoie a fi interpretata, pentru ca hotararea care se va da sa se intemeieze in asa fel pe lege incat arbitrariul sa fie cat mai redus.   Organul de aplicare trebuie sa individualizeze norma. Coborarea de la generalul si abstractul normei la particularul si singularul cazului implica profesionalism si maiestrie, pregatire teoretica impecabila. Pe de alta parte, interpretarea reprezinta o mijlocire intre drept si realitatea vietii (intre drept si aeqitas, cum spuneau romanii). Pentru acest motiv, interpretul va trebui sa explice norma in contextul social in care ea actioneaza. 2. FELURILE (GENURILE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE                                      In teoria dreptului, interpretarea normelor juridice se clasifica in: interpretare oficiala si interpretare neoficiala. Interpretarea oficiala este obligatorie si ea mai poarta denumirea de interpretare cu forta juridica. Interpretarea neoficiala mai poarta denumirea de interpretare doctrinara; ea este facultativa, fara forta juridica. Interpretarea oficiala este realizata de catre organe de stat care au atributii fie in procesul elaborarii normelor juridice, fie in procesul aplicarii normelor juridice. Organele care emit acte normative (organele leguitoare sau organele administrative) procedeaza uneori la interpretarea acestora prin acte normative interpretative. Nimic nu se poate opune ca un organ emitent al unui act normativ sa-I si interpreteze, in baza principiului cine poate mai mult, poate si mai putin (a majori ad minus). Atunci cand organul emitent isi interpreteaza propriul act, aceasta interpretare poarta denumirea de interpretare autentica. Acest gen de interpretare constituie o interpretare legala sau generala, iar actul normativ interpretativ va face corp comun cu actul interpretat (aplicandu-se, deci, retroactiv). Inter­pretarea, in acest caz, constituie o premisa a bunei aplicari a normelor juridice, prin faptul ca da explicatie corecta intelesului, scopului si finalitatii unui act normativ emis anterior. In sensul cuprinderii interpretarii in chiar procesul aplicarii (ca faza distincta a acestui proces) se inscrie interpretarea cazuala, realizata de instantele judecatoresti (interpretarea judiciara) sau de organele administratiei. Acest gen de interpretare priveste in mod direct procesul de aplicare, el este o interpretare de caz. Organul de aplicare, avand de solutionat o cauza, dupa ce stabileste cu maxima atentie circumstantele cauzei, califica juridic cauza si, in vederea emiterii actului de aplicare (o hotarare judecatoreasca sau un act administrativ), procedeaza la interpretarea normei juridice selectionate, pentru a emite un act de aplicare legal. Interpretarea data are forta juridica (este obligatorie) pentru cauza respectiva si fata de participantii la aceasta cauza. Interpretarea neoficiala, poarta si denumirea de interpretare doctrinara intrucat ea este cuprinsa, de obicei, in operele stiintifice (in doctrina). Spre deosebire de interpretarea oficiala (in oricare din formele sale), interpretarea neoficiala nu are forta juridica, ea este facultativa. Opiniile formulate in doctrina, care sunt consecinta analizei (de lege lata sau de lege ferenda) efectuata in cadrul cercetarii teoretice a dreptului, pot fi evocate in procesul aplicarii dreptului, dar ele nu sunt obligatorii. Organul de aplicare nu este legat de interpretarea continuta intr-o lucrare stiintifica, iar solutia sa nu se poate intemeia pe o atare interpretare, ci pe norma juridica selectionata a se aplica in cazul respectiv. Interpretarea facultativa se regaseste si in pledoaria avocatului, analiza cauzei pe care o reprezinta putand fi luata in consideratie de catre organul de aplicare sau putand fi respinsa (atat acceptarea, cat si respingerea interpretarii aparatorului netrebuind a fi motivate de catre judeca­tor). Organul de aplicare da propria sa interpretare normei juridice, interpretare care constituie suportul intelectual al deciziei sale. 3. METODELE INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE In realizarea interpretarii, organul de aplicare intrebuinteaza o serie de metode, prin intermediul carora el reuseste sa stabileasca, in interesul solutionarii cauzei, sensul exact al normei, campul sau de aplicabilitate, efectele si scopul religiei. A. Metoda gramaticala Metoda gramaticala, are ca obiect stabilirea sensului coman­damentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice. lnterpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, daca legiuitorul le foloseste in acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptiune specific juridica. De multe ori legiuitorul defineste chiar in continutul actului normativ sensul unor cuvinte sau expresii, da definitii unor institutii, cazuri in care sarcina interpretului este sensibil usurata. Intrucat, in diverse ramuri ale dreptului, circula aceiasi termeni sau expresii cu sensuri diferite, organul de aplicare va trebui sa ia in consideratie intelesul specific al acestora pentru norma din ramura de drept la care se raporteaza in momentul in care rezolva cauza (penala, civila, administrativa etc.). Interpretarea gramaticala priveste deci textul legii, text care ridica interpretului problema mai larga a sistemului de semnificatii (sis­temul comun al limbajului). Interpretul normei juridice trebuie sa plece de la premisa ca legea (norma de drept) este scrisa intr-o limba omeneasca, cu toate imperfectiunile ei. Potrivit teoriei lingvistice, limba are trei functii: functia de exprimare, functia de apel catre cel/cei carora ne adresam si, in sfarsit, functia de reprezentare, concretizata in enunturi. Se mai vorbeste despre o functie metalinguala, prin efectul careia se explica intelesul cuvintelor si chiar despre o functie fatica, prin care se controleaza descifrarea mesajului. In procesul interpretarii gramaticale a normei juridice judecatorul sau organul administrativ care aplica norma trebuie sa ia in calcul aceste functii pentru a putea descifra mesajul legii. In interpretarea gramaticala, organul de aplicare urmareste si modul de imbinare a cuvintelor in propozitii si fraze, precum si sensul unor conjunctii. Spre exemplu, o anumita concluzie trage interpretul din faptul ca in textul normei juridice legiuitorul utilizeaza conjunctia 'si', o alta concluzie daca legea foloseste conjunctia 'sau'. Daca textul spune ca o fapta se pedepseste cu inchisoare de la...       la... si confiscarea averii, ori ca o fapta se pedepseste cu inchisoare sau amenda penala. Vom fi, intr-un asemenea caz, in fata unei pedepse cumulative sau a unei pedepse alternative. B. Metoda sistematica Metoda sistematica, priveste modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative. Norma juridica nu exista izolat, rupta de alte norme juridice. Ea este parte componenta a unui sistem – a unei institutii, a unei ramuri si, deci, a sistemului de drept. Caracteristica fundamentala a sis­temului de drept consta in faptul ca el exista prin fidelitate fata de propriile sale norme. O regula consacrata in teoria dreptului este aceea ca orice interpretare trebuie sa se faca subiectam mate­riam, adica in conformitate cu cadrul (sistemul) din care face parte norma interpretata[2]. C. Metoda istorica Metoda istorica, urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se cheama occasio legis imprejurarile social-juridice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii. In cazul interpretarii istorice se poate recurge, de asemenea, la compararea reglementarii actuale cu reglementarile anterioare in materie, la evocarea principiilor de drept si chiar la sentimentul de echitate prezumat in fiecare norma de drept. Utilizand aceasta metoda, interpretul va putea desprinde motivul practic care a inspirat o anumita reglementare, scopul reglementarii, mijloacele normative pentru atingerea scopului etc. D. Metoda logica Metoda logica, este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei juridice. Ea implica aprecieri rationale, realizate prin operatiuni de genera­lizare, de analiza logica a textului normei juridice, de analogie etc., prin aplicarea legilor logicii formale. Rationamentele logice, in procesul interpretarii, dau nastere unor reguli juridice ale interpretarii (ale rezultatului interpretarii), cum ar fi: exceptiile sunt de stricta interpretare – regula ce decurge din raportul intre general si particular; la fel, legile exceptionale trebuie interpretate restrictiv (sunt si ele de stricta interpretare), principiu ce rezulta din acelasi raport. In realizarea metodei logice de interpretare organul de aplicare se foloseste de o serie de argumente ale logicii formale, cum ar fi: ad absurdum, per a contrario, a majori ad minus, a fortiori etc. Interpretarea prin reducerea la absurd – ad absurdum ­inseamna stabilirea adevarului tezei de demonstrat prin infirmarea tezei care o contrazice. Aceasta este o demonstratie indirecta apagogica. In acest caz interpretul demonstreaza ca orice alta interpretare data textului normei juridice, in afara de cea oferita de el, conduce la concluzii contrare legii. Argumentul per a contrario (sau a contrario) se bazeaza pe legea logica a tertului exclus (tertium non datur). Acest argument pleaca de la premisa ca in cazul notiunilor contradictorii, care se neaga una pe alta, doar una poate fi adevarata, cealalta este falsa, o a treia posibilitate nu exista (qui dicit de uno negat de alte ro). Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult poate si mai putin) este o inferenta silogistica. In istoria dreptului nu gasim decat o singura exceptie de la acest principiu, cand se putea face mai mult, dar nu se putea face mai putin. Este vorba de drepturile pe care le avea femeia maritata asupra imobilului dotal, inainte de Justinian. Astfel, femeia putea vinde imobilul, dar nu-l putea ipoteca, ipotecarea fiind un act juridic civil cu efecte mai restranse decat vanzarea. Temeiul era urmatorul: femeile (infirmitas con­silium) isi puteau da seama, pana si ele, la vanzare daca era vorba de o deposedare brutala, apreciind gravitatea actului. La ipotecare, desi e un act mai usor, se spunea ca el poarta in sine aceleasi efecte ca si vanzarea, dar in acest caz actul deposedarii (in cazul neexecutarii obligatiei) nu se prezinta la vedere, este ascuns in formele juridice mai usoare ale ipotecii si femeia nu putea pricepe acest lucru. Argumentul a minori ad minus, care insoteste argumentul a majori ad minus, si care semnifica faptul ca daca legea interzice mai putin, ea interzice implicit si mai mult. Acest argument este, intr-un fel, opus primului, el presupunand pornirea de la o norma referitoare la un caz special (o prohibitie, de exemplu) la un caz general. Argumentul a fortiori consta in aceea ca ratiunea aplicarii unei norme este si mai puternica intr-o alta ipoteza decat aceea indicata expres in norma respectiva. Argumentul a pari se intemeiaza pe rationamentul ca pentru situatii identice sa se pronunte solutii identice (ubi eadem ratio, ibi idem jus). Aici avem de-a face cu deducerea unei reguli pe cale de analogie. Organul de aplicare (judecatorul sau organul administratiei) trebuie sa observe, in activitatea sa, textul legii, litera sa, dar si spiritul sau. Lui nu-i este ingaduit sa faca distinctii acolo unde legea nu distinge. O asemenea conduita este retinuta in principiul: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. E. Analogia Rezolvarea unei cauze pe baza de analogie. Atunci cand organul de aplicare, fiind sesizat cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma corespunzatoare, el face apel fie la o norma asemanatoare (analogia legis), fie la principiile de drept (analogia juris). In dreptul roman, situatia judecatorului era mai favorabila. Atunci cand el nu gasea solutia in norma, pronunta, sub juramant, o formula: rem sibi non liquere (afacerea nu e lamurita) si se retragea. In dreptul modem judecatorul nu mai poate proceda astfel. Art.3 din Codul civil roman obliga pe judecator sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau tace. Aceasta regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei. Atunci cand reglementarea este neclara sau lipseste, judecatorul va cauta in alte norme pentru a gasi o rezolvare a cazului (prin analogie cu o dispozitie asemanatoare). Mai compli­cata este situatia cand el nu gaseste o asemenea reglementare in nici o norma. El va solutiona pe baza principiilor de drept, care reprezinta acel ideal de ratiune si justitie, care sta la baza dreptului pozitiv. In acest caz, analogia se inalta la principiul general pe care-l implica, spre a-l putea aplica unei ipoteze pe care legea nu a prevazut-o. Aplicarea dreptului prin analogie are la baza constatarea unei lacune a legii, fapt ce obliga pe judecator, in dreptul privat, sa solutioneze cauza prin aplicarea fie a unei dis­pozitii asemanatoare, fie prin apelul la principiile dreptului. In dreptul penal o asemenea posibilitate nu este recunoscuta. Aici functioneaza principiul legalitatii incriminarii (nullum crimen sine lege) si principiul legalitatii pedepsei (nulla poena sine lege). Aceste principii nu-i permit judecatorului sa declare noi fapte ca infractiuni si nici sa stabileasca alte pedepse, decat cele prevazute expres de legea penala. 4. REZULTATELE (LIMITELE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE Din punctul de vedere al rezultatelor interpretarii normelor juridice, interpretarea poate fi: literala, extensiva sau restrictiva. Interpretarea literala ('ad litteram' sau 'interpretatio declara­tiva') se realizeaza atunci cand organul de aplicare constata ca textul normei juridice se muleaza, in mod corespunzator, continutului raporturilor sociale pe care le reglementeaza. In acest caz se spune ca legea este limpede, organul de aplicare neavand decat sarcina sa o aplice, intrucat textul corespunde continutului normei si vointei legiuitorului. In urma interpretarii normei juridice prin metodele amintite, organul de aplicare poate ajunge insa si la concluzia ca textul normei juridice este mai larg sau, dimpotriva, mai restrans, decat sfera relatiilor sociale ce cad sub incidenta de reglementare a acesteia. In aceste cazuri, se realizeaza o interpretare restrictiva (Interpretatio restrictiva) sau o interpretare extensiva (inter­pretatio extensiva). In ambele sale forme (extensiva si restrictiva) interpretarea va sesiza existenta unei relative nepotriviri intre textul normei juridice si continutul sau, prin referire la sfera relatiilor sociale pe care le vizeaza continutul reglementar al normei. [1] H. Dernburg, Pandekten, 1, 1902, p. 72 [2] M. Djuvara, op.cit., p. 475

Reguli antifraudă BAC 2020

Articolul 7

(1) Comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti asigură dotarea cu camere de supraveghere video şi audio funcţionale a sălilor în care se desfăşoară activităţi specifice examenului de bacalaureat: susţinerea probelor, descărcarea şi multiplicarea subiectelor, predarea şi preluarea lucrărilor scrise, amestecarea, numerotarea şi introducerea în plicuri a lucrărilor, evaluarea acestora, depozitarea bagajelor.

(2) Până la începerea probelor de examen, comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti iau/ia toate măsurile, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, pentru asigurarea dotării tuturor sălilor de examen cu camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

(3) Activitatea de monitorizare a desfăşurării examenului de bacalaureat prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfăşura în conformitate cu o procedură stabilită de Comisia Naţională de Bacalaureat.

(4)În vederea asigurării desfăşurării corecte a examenului de bacalaureat, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen şi comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti verifică, prin sondaj, înregistrările audiovideo din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen menţionate la alin. (1), din centrul respectiv.

(5)Dacă, în urma verificărilor menţionate la alin. (4), se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen. Comisia de bacalaureat din centrul de examen anunţă comisia de bacalaureat judeţeană/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti, care propune eventualele măsuri de sancţionare şi informează Comisia Naţională de Bacalaureat.

Articolul 13

(1) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

(2)Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiţi în examen.

(3) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

(5) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

(6)Candidaţii care încalcă regulile menţionate la alin. (3)-(5) sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

(7)Încălcarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen“, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

(8)Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice care vizează organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi prevederile alin. (1)-(7) şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

(9)După parcurgerea etapelor menţionate la alin. (8), candidaţii vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) şi menţiunea că au luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) are drept consecinţă măsurile menţionate la alin. (6) şi (7).

ORDIN nr. 4.950 din 27 august 2019

privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2020

EMITENT

·  MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 6 septembrie 2019

Notă CTCE Forma consolidată a ORDINULUI nr. 4.950 din 27 august 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 734 din 6 septembrie 2019, la data de 12 Iunie 2020 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: ORDINUL nr. 4.115 din 10 aprilie 2020; ORDINUL nr. 4.307 din 21 mai 2020; ORDINUL nr. 4.441 din 2 iunie 2020.

Evaluarea anuală a activităţii personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar

     1.     Aspecte teoretice privind  cadrul legal  care  asigură evaluarea anuală a activităţii

Legea care asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii este Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, lege cunoscută sub denumirea  generică Legea educaţiei naţionale. 

Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional și are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.

În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile Legii educaţiei naţionale prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile acestei legi.

Potrivit Legii educaţiei naţionale, personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic şi personal nedidactic.

Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control.

Legea prevede că în învăţământul preuniversitar poate funcţiona personal didactic de predare asociat, denumit în continuare personal didactic asociat.

Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar este reglementat în Titlul IV al Legii educaţiei naţionale.

Personalul nedidactic îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La nivelul fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar se realizează anual evaluarea activităţii personalului didactic de predare şi didactic auxiliar. 

Metodologia de evaluare  a activităţii personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei naţionale,  pe  categorii de personal.

Rezultatele evaluării stau la baza deciziei consiliului de administraţie privind acordarea calificativului anual şi a gradaţiei de merit.

2. Evaluarea anuală a activităţii inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi 

Evaluarea anuală a activităţii inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi din inspectoratele şcolare şi directorii caselor corpului didactic se efectuează în conformitate cu Metodologia privind evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari generali, inspectorii şcolari generali adjuncţi din inspectoratele şcolare şi directorii caselor corpului didactic, aprobată prin Ordinul M.E.N. nr. 4.315 din 11 august 2014.

3.  Evaluarea anuală a activităţii manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar 

Evaluarea anuală a activităţii manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar se efectuează conform Metodologiei privind evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin  Ordinul M.E.N. nr. 3.623/2017.

4.     Evaluarea anuală a activităţii inspectorilor şcolari 

Evaluarea anuală a activităţii inspectorilor şcolari se efectuează în conformitate cu Metodologia de evaluare a inspectorilor şcolari şi a fişei de evaluare-cadru a inspectorului şcolar, aprobată prin Ordinul M.E.C.S. nr. 4.716 din 11 august 2015. 

5.     Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar

Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar se efectuează  pe un an școlar  parcurs, în conformitate cu Metodologia din 01/11/2011 de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 6.143 din 01/11/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Graficul/calendarul activităţilor de evaluare  este  prevăzut în Anexa nr. 1 la Metodologia de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar

TERMENE	ACTIVITĂŢI
15 iunie-15 august	Depunerea fişei de autoevaluare/evaluare şi a rapor- tului justificativ la secretariatul unităţii
3-10 septembrie	Validarea de către consiliul profesoral a fişelor de autoevaluare/evaluare ale personalului didactic şi didactic auxiliar
	Evaluarea în comisii/compartimente
	Evaluarea în consiliul de administraţie
	Comunicarea, prin secretariatul unităţii de învăţământ, a hotărârii consiliului de administraţie către toate cadrele didactice/didactice auxiliare care nu au putut fi prezente pentru evaluarea finală
Până la data de 15 septembrie	Depunerea contestaţiilor
	Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea în scris a rezultatelor

6.     Evaluarea anuală a activităţii personalului nedidactic (contractual) din unităţile de învăţământ preuniversitar  și inspectoratele școlare

Evaluarea anuală a activităţii personalului nedidactic (angajați contractualI) din unităţile de învăţământ preuniversitar/inspectorate școlare se realizează după  parcurgerea unui  an  cendaristic,  conform prevederilor Metodologiei de evaluare a performanţelor profesionale individuale anuale ale personalului contractual aprobată prin  O.M.E.C.T.S. nr. 3.860/2011  (nepublicat în Monitorul Oficial).

În articolul care va urma, publicăm pentru cititorii fideli, fișele-cadru  de evaluare ale  posturi/funcții mai sus menționate: aici https://www.legistm.ro/blog

La cerere, vă putem furniza fișele de evaluare în format editabil cât și alte modele-cadru.