vineri, 13 octombrie 2023

Asigurarea siguranţei în unităţile de învăţământ preuniversitar

 


Asigurarea siguranţei în unităţile de învăţământ preuniversitar

Articolul 63
(1) Siguranţa în unităţile de învăţământ se realizează sub coordonarea prefectului şi este în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a DJIP/DMBIP, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau a inspectoratelor judeţene de poliţie, a Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti ori a inspectoratelor judeţene de jandarmi, a centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog şi a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
(2) La nivelul fiecărui judeţ/municipiului Bucureşti, sub coordonarea prefectului, se elaborează sistemul-cadru de asigurare a protecţiei unităţilor de învăţământ preuniversitar, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic de către reprezentanţii autorităţilor prevăzute la alin. (1), care se aprobă de prefect.
(3) În fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, consiliul de administraţie, după consultarea consiliului profesoral, a consiliului şcolar al elevilor, a consiliului reprezentativ al părinţilor şi asociaţiei de părinţi, acolo unde există, aprobă un regulament de ordine interioară, cu precizarea condiţiilor de acces în şcoală al profesorilor, elevilor şi al vizitatorilor. Regulamentul este publicat pe site-ul unităţii de învăţământ şi comunicat autorităţilor prevăzute la alin. (1).
(4)Prin bugetul de stat, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului, se alocă bugetelor locale sumele necesare consiliilor judeţene/Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor locale pentru realizarea împrejmuirilor, securizarea clădirilor unităţilor de învăţământ, pentru iluminat şi pentru alte măsuri pentru creşterea siguranţei unităţilor de învăţământ, la solicitarea consiliului de administraţie al acestora, cu sprijinul de specialitate acordat de poliţie, conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Autorităţile prevăzute la alin. (1) analizează semestrial modul în care este asigurată protecţia unităţilor de învăţământ, elaborând şi derulând programe sau proiecte de prevenire a violenţei în mediul şcolar. Biroul de siguranţă şcolară din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie/Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Bucureşti întocmeşte un raport semestrial privind siguranţa în şcoli, care este adus la cunoştinţa consiliului de administraţie, a consiliului profesoral şi a instituţiilor prevăzute la alin. (1).
Articolul 65
(1) În vederea creşterii nivelului de siguranţă în şcoli se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Planul naţional de combatere a violenţei şcolare, denumit în continuare PNCVS.
(2) PNCVS vizează prevenirea şi reducerea activităţilor şi comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violenţă verbală, fizică, psihologică - bullying, emoţională, sexuală, socială, culturală, cibernetică, cât şi ca orice alte activităţi sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea beneficiarilor primari şi a personalului din învăţământ.
(3) În conformitate cu PNCVS, cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, pe baza unei evaluări a climatului şcolar, în colaborare cu reprezentanţii elevilor, reprezentanţii părinţilor şi cu instituţiile locale abilitate, precum serviciul siguranţă şcolară, serviciul public de asistenţă socială, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, unităţile de învăţământ adoptă planuri de prevenire şi reducere a violenţei în şcoli.
(4) Regulamentul de ordine interioară a unităţii de învăţământ trebuie să prevadă:
a)procedura de acces al persoanelor din afara unităţii de învăţământ;
b)procedura de sesizare a suspiciunilor şi faptelor de violenţă la nivelul unităţii de învăţământ;
c)metoda de sesizare confidenţială a suspiciunilor şi cazurilor de violenţă la nivelul unităţii de învăţământ.
(5) La nivelul unităţii de învăţământ, elevii şi părinţii/ reprezentanţii legali pot raporta suspiciunile şi cazurile de violenţă oricărui membru al personalului şcolii.
(6) Personalul şcolii, preşcolarul, elevul, părintele/ reprezentantul legal care are suspiciuni privind o situaţie de violenţă asupra beneficiarilor primari sau personalului şcolii este obligat să acţioneze în acord cu Procedura de management a cazurilor de violenţă, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.
Notă: A se vedea ORDINUL nr. 6.235 din 6 septembrie 2023, publicat în Monitorul Oficial nr. 856 din 22 septembrie 2023 pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar.
(7) Conducerea unităţilor de învăţământ are obligaţia să sesizeze cazurile de violenţă asupra copilului la numărul naţional 119 şi să colaboreze cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru managementul acestora, în interesul superior al copilului.
(8) Dacă există suspiciunea comiterii unei infracţiuni, conducerea unităţilor de învăţământ are obligaţia să sesizeze poliţia şi să colaboreze cu organele de anchetă.
(9) Unităţile de învăţământ sunt obligate să stabilească şi să pună în aplicare măsuri de sprijin pentru victimă/victime, respectiv măsuri de sprijin şi sancţiuni pentru autor/autori adecvate la gravitatea cazului de violenţă, la cauzele/efectele posibile ale situaţiei de violenţă şi la nevoile educaţionale/profesionale, relaţionale, sociale, psihologice şi fizice ale celor implicaţi, la nivelul unităţii de învăţământ.
(10) Personalul şcolii care a fost victima unei situaţii de violenţă din partea elevilor beneficiază de servicii de consiliere în vederea prevenirii stresului posttraumatic, respectiv, la cerere, de concediu medical, servicii decontate de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică, reîncadrarea la o altă clasă şi asistenţă în desfăşurarea activităţii profesionale, pe perioadă determinată.
(11) Elevii care au fost victima unei situaţii de violenţă beneficiază de servicii decontate de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică, în baza unei recomandări de la consilierul şcolar.
Articolul 66
(1) În urma consultării cadrelor didactice, a părinţilor sau elevilor majori, unitatea de învăţământ preuniversitar poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor.
(2) Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educaţional prevăzut la art. 14 alin. (4) acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinţilor/reprezentanţilor legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari.
(3)Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video îşi asumă răspunderea publică cu privire la respectarea şi punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, în special în ceea ce priveşte modul de stocare, prelucrare şi utilizare a datelor cu caracter personal obţinute din înregistrările camerelor de supraveghere audio-video instalate în incinta unităţilor de învăţământ.
(4) Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinţilor îşi exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educaţional.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în situaţia instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese şi săli de festivităţi.
(6) Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video:
a)asigură funcţionarea corespunzătoare şi continuă a sistemelor de supraveghere audio-video pe toată durata desfăşurării activităţilor cu beneficiarii primari;
b)asigură angajarea personalului autorizat în ceea ce priveşte modul de organizare şi funcţionare a sistemului de supraveghere audio-video;
c)asigură păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, după care aceste informaţii se şterg sau, după caz, se arhivează.
(7) Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video au obligaţia de a permite accesul la înregistrări următoarelor categorii de persoane:
a)părintelui, tutorelui legal sau elevului major, în baza unei cereri motivate scrise, cu aprobarea directorului unităţii de învăţământ;
b)directorului unităţii de învăţământ, reprezentaţilor DJIP/DMBIP şi reprezentanţilor Ministerului Educaţiei;
c)psihologului/consilierului şcolar din unitatea de învăţământ, cu acordul părintelui, al tutorelui legal sau al elevului major, cu aprobarea directorului unităţii de învăţământ;
d)personalului medical, dacă este cazul.
(8) Punerea înregistrărilor audio-video la dispoziţia persoanelor enumerate la alin. (7) lit. a) se face pe bază de cerere scrisă, justificată, adresată directorului unităţii de învăţământ. Cererea trebuie să cuprindă, pe lângă justificare, şi perioada de timp corespunzătoare înregistrărilor care se solicită.
(9) Punerea înregistrărilor audio-video la dispoziţia persoanelor enumerate la alin. (7) lit. a) se realizează în maximum 2 zile de la momentul înregistrării cererii.
(10) Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video garantează caracterul confidenţial şi privat al înregistrărilor audio-video.
(11) Înregistrările audio-video din incinta şi din sălile de clasă ale unităţilor de învăţământ nu pot fi comercializate şi nu pot fi făcute publice.
(12) Persoanele enumerate la alin. (7) care intră în posesia înregistrărilor audio-video din incinta sau din sălile de clasă nu pot publica aceste materiale şi nu le pot folosi ca mijloc pentru prejudicierea imaginii sau integrităţii fizice sau psihice a beneficiarilor primari, părinţilor, tutorilor legali sau personalului angajat în unităţile de învăţământ.
(13) Încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal se sancţionează conform legii.
(14) Ministerul Educaţiei elaborează norme specifice privind instalarea camerelor de supraveghere audio-video şi poate asigura achiziţionarea de sisteme de supraveghere audio-video.

Extras: LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023
învăţământului preuniversitar
EMITENT • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 5 iulie 2023
Data intrării în vigoare 03-09-2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html