Conflictul de interese – Viza de legalitate între uz și abuz
Am
sesizat în numeroase cazuri, o supradimensionare în volum a
solicitărilor privind ”avizul de legalitate” pentru acte, fapte sau
documente ce nu necesită o viză de control legal preventiv.
Acest fapt
este cauzat de o exagerată percepție că existența vizei de legalitate, transferă răspunderea actului de dispoziție administrativă, ca atribut al organelor de
conducere și reprezentare, către actul de dispoziție profesională,
ca atribut al unui subordonat tehnic, în cazul nostru, consilier juridic.
Această
dilatare a uzului vizei de legalitate,
către abuzul folosirii acestei proceduri de control
legal preventiv, a generat fenomene scăpate de sub control, cum este și cercetarea emoțională privind conflictul de
interese.
Sesizăm
așadar două aspecte esențiale, pe care le vom comenta pe scurt astfel:
1.Suprapunerea confuzivă, subiectivă, între interesul personal și interesul de serviciu;
2.Actul
de dispoziție administrativă, ca act ce în pondere nu necesita nici măcar
minimal, viză de legalitate conformă.
Interes
personal versus interes de serviciu. Abuzul de
viză de legalitate ca sursă a conflictului de interese.
Cazuistica deloc modestă a cercetării unor fapte privind conflictul de interese
ce privesc (exemplificativ): angajări, majorări de salarii, deplasări interne
sau internaționale, numiri în anumite consilii de administrație sau comisii de
control, participări la cursuri de pregătire profesională etc., au deseori ca
numitor comun viza de legalitate pentru sine, pentru rude, afini sau chiar
concubini.
Viza de legalitate s-a banalizat ca
procedură. A devenit un ”must have” birocratic,
fără să se țină cont că aceasta este o procedură extraordinară,
accesată în contexte potrivite, nu ”un cod de bare” pe
fiecare document.
Excesul de birocratizare este
dublat de necunoașterea diferențelor esențiale dintre dintre viza
consultativă, viza conformă și viza verbală (la
o comandă verbală).
Susținem această ipoteză, a lipsei de necesitate privind viza de
legalitate conformă pe aceste numeroase
subiecte, pentru că în oglindă, o viză de legalitate, fie ea și consultativă, cu raport negativ, ar fi și aceasta, în
contradictoriu cu ipoteza unui organ de cercetare penală sau a unuia de
integritate (de regulă A.N.I.), tot un conflict de interese,
de astă dată prin ne-avizare, respectiv prin lipsa operaționalizării ordinului
unui organ de conducere, eventual cu plata unor daune interese pentru nepunerea
în practică a unui ordin direct.
Cu alte
cuvinte, dacă nu ar fi solicitată o viză de legalitate, ca
demers inutil-necesar, conflictul de interese ar fi fără obiect, deci inexistent.
Apreciem în context art.1 din Legea
514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic:
”Consilierul juridic apără drepturile
și interesele legitime ale…”
Licitând contextualizarea, prevederea
legală – ”interes legitim” – ca o capacitate de exercițiu
legală a consilierului juridic și alegerea instinctiv instituțională a
organelor de conducere, de a solicita ca opționalitate pozitivă aparentă, viză de legalitate, o apreciem ca o reacție
natural-instituțională, chiar defensivă, putem sesiza, dar care nu fluidizează
decizia ci o blochează în cele mai diverse stadii de implementare.
Observăm așadar, că demersul organelor de cercetare și urmărire penală sau
inspectorii Agenției Naționale de Integritate, au în vedere doar un algoritm
normativ-aritmetic simplu, de tipul ”greșești-plătești”, dar care are însă, ca
resursă, complicația de a solicita viză de legalitate și atunci când nu trebuie.
Secretar
General CCJB– Florescu Lucian
”Lucrurile
merg mai prost sub presiunea preocupării de a merge mai bine”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu