luni, 1 martie 2021

Rolul juridicului și protecția juridică a managerului din educație

 

Analizând cu mare atenție ordinele care reglementează activitatea juridică din  ME,  anume prevederile  care precizează rolul și atribuțiile Direcției Juridice  regăsite în  Ordinul MEC nr. 3390/2020,  cu  modificările  și  completările  ulterioare, văzând și atribuțiile consilierului juridic  din inspectoratul școlar județean precizate la  art. 17 alin. (6) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare,  se observă  foarte clar că organizarea juridicului  este una anacronică,  depășită, nespecifică provocărilor acestui  deceniu.

Lipsa de colaborare  juridică și de coordonare pe orizontală cât și pe verticala ierarhiei produce disfuncții resimțite  la  niveluri ierarhice inferioare.

Spre exemplu, numai  la  nivelul procesual, nu  se are   în vedere  o practică  unitară   pe  județe/minister  datorită  lipsei de  cooperare/coordonare procesuală.

Un ordin de ministru pentru aprobarea Instrucţiunilor privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în ME   care să  reglementeze ca  un tot unitar activitatea Direcției Juridice și a consilierilor juridici din învățământul universitar/preuniversitar   ar  putea  fi  soluția de  început. 

A  se vedea în   MApN  (ORDIN nr. M.75 din 14 iulie 2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale - http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/110183 ) precum și în  MAI ( ORDIN nr. 107 din 1 septembrie 2017 privind asistența juridică în Ministerul Afacerilor Interne și în unitățile, instituțiile și structurile din subordinea acestuia- http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/192915)

În prezent, managerul  școlar are dreptul să solicite  consultanță juridică și asistență de la  Inspectoratul Școlar județean.  În  practică, acest  aspect este imposibil de realizat.

Soluționarea situațiilor conflictuale  specifice unităților școlare   se pot  realiza în cadrul instituției, însă nu de puține ori conflictele nesoluționate la aceste niveluri se rezolvă de instanțele judecătorești, uneori cu repercusiuni grave asupra managerului.

Pe viitor, în funcție de  mărimea unității școlare și complexitatea   problemelor juridice cu care se confruntă managerul, acesta ar trebui să aibă posibilitatea ca în statul de personal/organigramă să cuprindă   și postul de consilier juridic.

Astfel,  managerul,  cum atribuie  contabilului activitatea specifică  unui  contabil,  va  putea  atribui   activitatea  juridică unui  specialist- consilierul  juridic,   care  poate  reprezenta   în  fața instanțelor de orice  rang  unitatea școlară angajatoare.

---

Ordinul MEC nr. 3390/2020,  cu  modificările  și  completările  ulterioare poate  fi  descarcat de aici 

https://www.research.gov.ro/ro/articol/4479/minister-organigrama 

https://www.research.gov.ro/uploads/minister/rof-mec

https://www.research.gov.ro/uploads/minister/ordinul-mec-4734-20-07-2020.pdf 

 https://www.research.gov.ro/uploads/minister/ordin-5546.pdf

Articolul  întră  sub  incidența  LEGII nr. 571 din 14 decembrie 2004


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html