miercuri, 24 august 2022

Noutăți ROFUIP 2022

 


În MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 6 iulie 2022 a fost publicat ORDINUL nr. 4.183 din 4 iulie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar

Prevederile noului ROFUIP vor intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.  

Comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la data de 31 august 2022), elementele de noutate incluse în noul act normativ constau în:

1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.

2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.

3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

4. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.

5. Includerea unor reglementări privind nivelul antepreșcolar (creșe).

6. Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.

7. Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.

8. Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.

9. Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.

10. Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.

Altele:

1.     Modificarea/corelarea tuturor prevederilor care stabileau condiționalități funcție de semestru la nivelul unui an școlar; 

2.     Eliminarea avizului direcției de sănătate publică în situația organizării de activități educative în vacanțele școlare și condiționarea organizării acestora în concordanță cu programarea concediilor de odihnă ale salariaților – art. 10;

3.     Dispariția prevederii care stabilea posibilitatea organizării formațiunilor de studiu sub efectivul minim – art. 13, alin. (2);

4.     Eliminarea posibilității ca în cadrul unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică care școlarizează exclusiv în învățământ profesional și tehnic cu o pondere majoritară a învățământului dual  președintele consiliului de administrație să fie ales dintre membrii acestuia cu majoritate simplă a voturilor – vechiul art. 18, alin. (3);

5.     Introducerea condiționării ca în situațiile în care pe ordinea de zi figurează și activitatea directorului, ședința consiliului de administrație să fie condusă de un alt membru – art. 18, alin. (3);

6.     Introducerea unor noi reglementări în ceea ce privește participarea reprezentantului elevilor la ședințele consiliului de administrație – art. 19, alin. (3);

7.     Eliminarea prevederii care condiționa posibilitatea ocupării prin concurs a funcției de director de către cadrele didactice titulare doar în măsura în care erau membre ale corpului național de experți în management educațional – art. 20, alin (2);

8.     Introducerea unui nou instrument de diagnoză în cadrul documentelor manageriale: raportul anual asupra calității educației din unitatea de învățământ (care nu este de confundat cu raportul anual de evaluare internă a calității), realizarea sa fiind reglementată specific – art. 29, alin. (1) și art. 30-31;

9.     Obligativitatea numirii de către directorul unității de învățământ a componenței consiliului profesoral – art. 54, alin (6);

10. Reglementarea modalității de realizare a proceselor verbale ale ședințelor consiliului profesoral – art. 54, alin (8);

11. Introducerea unei noi comisii permanente: comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică – art. 71, alin. (2), atribuțiile sale fiind specificate în cadrul art. 72, alin (4); 

12. Introducerea unei limitări a motivării absențelor care pot fi motivate în baza cererilor scrise ale părintelui, în sensul că nu se poate depăși 20% din numărul orelor la o disciplină – art. 94, alin (5);

13. Introducerea prevederii ca fiecare elev să beneficieze pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare – art. 106, alin (5);

14. Eliminarea prevederilor relative la teze – vechiul art. 107, alin. (7)-(8), respectiv art. 109, alin. (4);

15. Introducerea obligației de a motiva în scris refuzul de aprobare a cererii de transfer a copilului/elevului – art. 138.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html