duminică, 11 martie 2018

Punct de vedere




Punct de vedere privind  reprezentarea  de către consilierul juridic al inspectoratului școlar județean a intereselor interesele legitime ale   unităților școlare în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel





            Cadrul general care reglementează raporturile de muncă  ale  consilierului  juridic ca angajat  este reprezentat de Codul muncii, republicat - Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, care precizează:

Art. 10  Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

În detaliu, activitatea   consilierului juridic este stabilită prin fişa postului, anexă la Contractul individual de muncă.

Conform art. 2 alin. (1), Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar[1],  termenul angajator desemnează:
a)      Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, reprezentat prin ministru;
b)      Inspectoratele şcolare, reprezentate prin inspectori şcolari generali;
c)      Unităţile de învăţământ preuniversitar, reprezentate prin directori;
d)      Alte instituţii şi unităţi conexe învăţământului preuniversitar, subordonate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sau inspectoratelor şcolare, reprezentate prin directori.

Prin urmare, angajatorul  consilierului juridic este inspectoratul școlar județean.

 Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003  privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare, prevede:

Art. 1 Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile tării.
Art. 2 Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.

În consecință,  Consilierul juridic, ca angajat în muncă în  baza unui contract individual de muncă  asigură reprezentarea,  apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale instituției publice  în slujba căreia  se află, adică  ale angajatorului  său, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

În sprijinul acestei  afirmații  vin următoarele prevederi  din Statutul profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, astfel:

Art. 8  În activitatea sa, consilierul juridic asigură:

- consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;  

- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii.  
Art. 40 Îndatoririle consilierului juridic
(1) Consilierul juridic apără drepturile şi interesele legitime aleinstituţiei, persoanei
juridice, autorităţii sau entităţii pentru care exercită profesia, asigură consultanţă şi
reprezentare juridică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic emise de acestea.

Mai mult decât atât, nerespectarea  prevederilor legale  mai sus menționate  poate intra sub incidența  Codului Penal  care  incriminează  fapta exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi la art. 348:

Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 Activităţile specifice  ale consilierului juridic din cadrul inspectoratului şcolar sunt prevăzute la art. 17 din Ordinul MEN nr. 5.530/2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.  În  acest sens, la lit b),  ordinul menționat  prevede: 

Consilierul juridic reprezintă interesele legitime ale inspectoratului şcolar în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel.

Se observă  clar că  este  reglementat astfel  și NU în acest mod: Consilierul juridic ...reprezintă interesele legitime ale inspectoratului şcolar și ale unităților școlare în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel.

M.E.N.  nu putea să  reglementeze nici  în acest mod: Consilierul juridic ...reprezintă interesele legitime ale Ministerului Educației Naționale în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel,  deoarece  consilierul juridic  nu este  angajat al Ministerului Educației Naționale .

M.E.N.   stabilit  această obligație  corect,  de a reprezenta numai  interesele legitime ale inspectoratului şcolar în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel .

În consecință,
Nu  există  temei legal  pentru  reprezentarea  de către consilierul juridic al inspectoratului școlar județean a intereselor interesele legitime ale   unităților școlare în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel.



[1] Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar înregistrat la M.M.J.S. - D.D.S. sub nr. 78 din data de 22.02.2017 


marți, 27 februarie 2018

Structura anului școlar 2018-2019



Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). 
Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).


Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: 
vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019),
 vacanţă intersemestrială (2 - 10 februarie 2019), 
vacanţa de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) şi 
vacanţa de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019). 
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. 
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Sancţionarea elevilor





Sancţionarea elevilor din sistemul de învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat

Elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.
Pentru a putea fi sancţionaţi  elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat, faptele acestora trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ sau în cadrul activităţilor extraşcolare.

Pentru faptele petrecute în afara perimetrului unităţii de învăţământ sau în afara activităţilor extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, elevii răspund conform legislaţiei în vigoare.

Violenţa fizică sub orice formă se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare.

Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:

  a) observaţie individuală;
  b) mustrare scrisă;
  c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, " Bani de liceu", a bursei profesionale;
  d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;
  e) preavizul de exmatriculare;
  f) exmatriculare.

Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.

Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context.

Sancţiunile mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ și preavizul de exmatriculare nu se pot aplica în învăţământul primar.

Sancţiunile preavizul de exmatriculare  și exmatricularea nu se pot aplica în învăţământul obligatoriu.

Elevii nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective.
Observaţia individuală constă în atenţionarea elevului cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare ori a normelor de comportament acceptate. Aceasta trebuie însoţită de consilierea elevului, care să urmărească remedierea comportamentului. Sancţiunea se aplică de către profesorul diriginte, învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar sau de către directorul unităţii de învăţământ.
  
Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, de către profesorul pentru învăţământul primar sau profesorul diriginte, cu menţionarea faptelor care au determinat sancţiunea.

Sancţiunea este propusă consiliului clasei de către cadrul didactic la ora căruia s-au petrecut faptele susceptibile de sancţiune, spre validare.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului clasei şi într-un raport care va fi prezentat consiliului profesoral de către învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar sau profesorul diriginte, la sfârşitul semestrului.

Documentul conţinând mustrarea scrisă va fi înmânat elevului sau părintelui/tutorelui/susţinătorului legal, pentru elevii minori, personal sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin poştă, cu confirmare de primire.

Sancţiunea se înregistrează în catalogul clasei, precizându-se numărul documentului.

Sancţiunea poate fi însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar.
  
Retragerea temporară sau definitivă a bursei se aplică de către director, la propunerea consiliului clasei, aprobată prin hotărârea consiliului profesoral.

Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.
  
Mutarea disciplinară la o clasă paralelă, în aceeaşi unitate de învăţământ, se consemnează într-un document care se înmânează de către învăţător/institutor/ profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte/ director, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului minor şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.

Sancţiunea se consemnează în catalogul clasei şi în registrul matricol.

Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.

Preavizul de exmatriculare se întocmeşte de către profesorul diriginte, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină/modul, cumulate pe un an şcolar, se semnează de către acesta şi de director. Acesta se înmânează elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.

Sancţiunea se consemnează în registrul de evidenţă a elevilor şi în catalogul clasei şi se menţionează în raportul consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an şcolar.

Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.

Exmatricularea constă în eliminarea elevului din unitatea de învăţământ preuniversitar în care acesta a fost înscris, până la sfârşitul anului şcolar.

Exmatricularea poate fi:
  a) exmatriculare cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;
  b) exmatriculare fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ;
  c) exmatriculare din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere, pentru o perioadă de timp.

Elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ - liceal şi postliceal - din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor prezentului act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice.

Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ ori de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate ca atare de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar.

Potrivit art. 98 alin. (1)  lit. g) din Legea nr. 1/2011- a educației nașionale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul profesoral al unităţii de învăţământ este format din totalitatea cadrelor didactice din unitatea şcolară cu personalitate juridică, este prezidat de către director şi se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea directorului sau la solicitarea a minimum o treime dintre membrii personalului didactic. Printre atribuţiile consiliului profesoral există  și  prevederea de a aproba sancţionarea abaterilor disciplinare ale elevilor.

Dacă abaterea constă în absenţe nemotivate, sancţiunea exmatriculării se poate aplica numai dacă, anterior, a fost aplicată sancţiunea preavizului de exmatriculare.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.

Sancţiunea se comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris, elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.

Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.

Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.

Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.

Sancţiunea se comunică de către directorul unităţii de învăţământ, în scris, elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
  
Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.

Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în scris, elevului şi, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.
Anularea sancţiunii
După opt săptămâni sau la încheierea semestrului sau a anului şcolar, consiliul se reîntruneşte.
Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune menţionată la art. 16 alin. (4) lit. a)-e) din Ordinul MENCS nr. 4.742/2016  dă dovadă de un comportament fără abateri pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală, până la încheierea semestrului sau a anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancţiunii, poate fi anulată.
Anularea măsurii scăderii notei la purtare  dispuse în condiţiile mai sus menționate, se aprobă de către entitatea care a aplicat sancţiunea.
Sancţiuni privind nefrecventarea orelor de curs

Pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină sau modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.

Elevii care au media la purtare mai mică decât 9 în anul şcolar anterior nu pot fi admişi în unităţile de învăţământ cu profil militar, confesional şi pedagogic.
  
Pagube patrimoniale
Elevii care se fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unităţii de învăţământ sunt obligaţi să acopere, în conformitate cu prevederile art. 1357-1374 din Codul civil, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparaţiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.

În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor şcolare primite gratuit, elevii vinovaţi înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu şi tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare.
Contestarea sancţiunilor
Elevii au dreptul la apărare, conform legii.

Contestarea sancţiunilor ce pot fi aplicate elevilor, prevăzute la art. 16 din Ordinul MENCS nr. 4.742/2016 se adresează, de către elev sau, după caz, de către părintele/tutorele/susţinătorul legal al elevului, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, în termen de 5 zile lucrătoare de la aplicarea sancţiunii.
Contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de învăţământ. Hotărârea consiliului de administraţie nu este definitivă şi poate fi atacată ulterior la instanţa de contencios administrativ din circumscripţia unităţii de învăţământ, conform Legii nr. 554 din 2 decembrie 2004  contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ poate fi contestată, în scris, la Ministerul Educaţiei Naţionale în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea sancţiunii.
Temei legal: Ordinul MENCS nr. 4.742 din 10 august 2016 pentru aprobarea Statutului elevului






joi, 22 februarie 2018

Punct de vedere


PUNCT DE VEDERE JURIDIC CU PRIVIRE LA  ASPECTELE DE NELEGALITATE CUPRINSE ÎN  PROIECTUL DE METODOLOGIE DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR PENTRU ANUL ȘCOLAR 2018-2019




Proiectul de Metodologie de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019 cuprinde:

Art. 11. - (1) Criteriile specifice de departajare menționate la art. 10 alin. (5) sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinților.
    (2) Criteriile specifice de departajare menționate la art.10 alin. (5) sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ, după acordarea avizului de legalitate de către consilierul juridic.[1]

Având  în vedere că  pe raza  unui  județ există  un consilier  juridic  angajat  la Inspectoratul Școlar județean,  se  trage  concluzia  că   proiectul  face  referire la  consilierul juridic al Inspectoratului Școlar județean.

Potrivit art. 17 alin. (6) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificarile si completarile ulterioare, consilierul juridic din ISJ are următoarele atribuţii:

a)      reprezintă drepturile şi interesele legitime ale inspectoratului şcolar în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică;
b)      reprezintă interesele legitime ale inspectoratului şcolar în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel;
c)      asigură asistenţă şi consultanţă de specialitate inspectorului şcolar general, inspectorilor şcolari generali adjuncţi, compartimentelor din cadrul inspectoratului şcolar, precum şi unităţilor de învăţământ, la solicitarea acestora;
d)     asigură păstrarea evidenţei lucrărilor realizate şi a dosarelor de instanţă;
e)      rezolvă alte lucrări cu caracter juridic, în funcţie de specificul activităţii, care îi sunt repartizate de către inspectorul şcolar general;
f)       participă la comisiile constituite la nivelul inspectoratului şcolar;
g)      acordă avizul de legalitate pentru actele cu caracter juridic ale inspectoratului şcolar;
h)      obţine titlurile executorii şi le transmite compartimentului financiar-contabil în vederea executării;
i)        întocmeşte, actualizează şi gestionează procedurile activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului;
j)        informează conducerea şi membrii compartimentelor inspectoratului şcolar cu privire la dispoziţiile cu caracter normativ de interes general şi specifice învăţământului;
k)      îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legale.
           
            Profesia de consilier juridic face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform prevederilor:

•Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
•Codului muncii- Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicată
•Statutului profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare,
•Codului deontologic al consilierului juridic,
•Ordinului nr. 5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, acestea  prevăd:

  1.     Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003  privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (actualizata până la data de 30 iunie 2006*)

 ART. 1 Consilierul juridic asigura apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constitutia şi legile tarii.
ART. 2 Consilierul juridic poate să fie numit în functie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.
ART. 3 (1) Consilierul juridic numit în functie are statutul functionarului, potrivit functiei şi categoriei acesteia.
 (2) Consilierul juridic angajat în munca are statut de salariat.
ART. 4 Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura, precum şi cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină, în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizeaza şi contrasemnează actele cu caracter juridic.

2.     Codul muncii Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (**republicată**)(*actualizată*)

ART. 10 Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
ART. 11 Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.

3.     Statutul profesiei de consilier juridic din 6 martie 2004

Art. 8 În activitatea sa, consilierul juridic asigură:
- consultanţa, asistenţa şi reprezentarea autorităţii sau a instituţiei publice ori a persoanei juridice în favoarea căreia exercită profesia, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română ori străină;
  
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic în condiţiile legii.
  
Art.. 40 Îndatoririle consilierului juridic

  (1) Consilierul juridic apără drepturile şi interesele legitime ale instituţiei, persoanei juridice, autorităţii sau entităţii pentru care exercită profesia, asigură consultanţă şi reprezentare juridică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic emise de acestea.
  (2) Consilierul juridic acordă consultanţă, opinia sa fiind consultativă.
  Consilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a crezului său profesional.
  Consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia; punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o persoană, consilierul juridic menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări.
   În exercitarea profesiei, consilierul juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice unde îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept public ori privat.

        Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.

 Propunerea  este  netemeinică  și   nelegală  deoarece   consilierul juridic  are  un  statut  și  un  rol  stabilit  prin   lege.

 A  aviza  actele altei  persoane juridice  cu  care  consilierul juridic  nu are  încheiat un contract individual de muncă  presupune  din partea acestuia   profesarea  unei meserii fără  drept. Adică  infracțiune, conform Art. 348 Noul Cod Penal.

            Prin urmare,    acesta    va  trebui să  se  abtină,  aplicând  următoarea prevedere:

Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii profesionale.


marți, 20 februarie 2018

Rezolvarea litigiilor prevăzute în cadrul contractelor de management din MEN, nivel preuniversitar

TIPUL DE CONTRACT
BAZA LEGALĂ
LITIGII
1
CONTRACT DE MANAGEMENT
HOTĂRÂREA nr. 527 din 6 mai 2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management

ART. 10
  Litigii
  Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

2
CONTRACT DE MANAGEMENT INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL

Anexa 8 la Ordinul nr. 5.557 din 7 octombrie 2011 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic
  ART. 10
  Litigii
  Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

3
CONTRACT DE MANAGEMENT
INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL
ADJUNCT

Anexa 9 la Ordinul nr. 5.557 din 7 octombrie 2011 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic
  ART. 10
  Litigii
  Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

4

CONTRACT DE MANAGEMENT DIRECTOR AL CASEI CORPULUI DIDACTIC
Anexa 10 la  Ordinul nr. 5.557 din 7 octombrie 2011 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic

ART. 10
  Litigii
  Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

5
CONTRACT DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL
INSPECTOR ȘCOLAR

Ordinul nr. 5.558 din 7 octombrie 2011 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar din inspectoratele şcolare
X. Litigii
Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea sau încetarea prezentului contract, nerezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.

6
CONTRACT DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL  DIRECTOR

Ordinul nr. 5.080 din 31 august 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar

X: Litigii

Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea prezentului contract, nerezolvate pe cale amiabilă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti competente să soluţioneze litigii de muncă.

7
CONTRACT DE MANAGEMENT
(DIRECTOR UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT)

Ordinul nr. 3.969 din 30 mai 2017, pentru aprobarea Metodologiei din 30 mai 2017
privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar

X. Litigii
   Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea prezentului contract, nerezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti competente să soluţioneze litigii de muncă.

8
CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR

Ordinul nr. 5.080 din 31 august 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar
X: Litigii

Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea prezentului contract, nerezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ.

9
CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR

Ordinul nr. 3.969 din 30 mai 2017,  privind aprobarea Metodologiei din 30 mai 2017 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar


X. Litigii
   Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea prezentului contract, nerezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ.


luni, 19 februarie 2018

OMECTS nr. 5.549 din 6 octombrie 2011

ORDINUL nr. 5.549 din 6 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 21 octombrie 2011

Data Intrarii in vigoare: 21 Octombrie 2011


Fisiere atasate:
 ORDIN 5549 06-10-2011.doc [164 KB] 

sâmbătă, 17 februarie 2018

Modele de contracte cadru de management educational

In atasare: modele de contracte cadru de management educational

1CONTRACT DE MANAGEMENT INSPECTOR SCOLAR GENERAL.doc
2CONTRACT DE MANAGEMENT INSPECTOR SCOLAR GENERAL ADJUNCT.doc
3CONTRACT DE MANAGEMENT DIRECTOR AL CASEI CORPULUI DIDACTIC.doc
4CONTRACT DE MANAGEMENT INSPECTOR SCOLAR.doc
5CONTRACT DE MANAGEMENT EDUCATIONAL DIRECTOR 2016.docx
6CONTRACT DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL DIRECTOR 2017.doc
7CONTRACT DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL DIRECTOR ADJUNCT 2016.docx
8CONTRACT DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL DIRECTOR ADJUNCT 2017.doc
9CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR DIRECTOR 2016.docx
10CONTRACT DE MANAGEMENT ADMINISTRATIV-FINANCIAR DIRECTOR 2017.doc


Fisiere atasate:
 Contracte cadru manageriale.rar [144.35 KB] 

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html