Calendar Bacalaureat 2019

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 - 6 iunie).

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 - 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură:

15 - 19 iulie: înscrierea candidaților

26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

21 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă

22 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă

23 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă

26 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă

27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale - proba D

2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională - proba C

3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)

3 - 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor

7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Sursa https://www.edu.ro/calendarul-examenului-național-de-bacalaureat-2019

Reguli pentru organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale

ORDIN nr. 4.801 din 31 august 2010
privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010-2011
IX. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ
ART. 25
(1) Respectarea întocmai a metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate.
(2) Încălcarea, de către cadrele didactice, a normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară. Personalul didactic de predare-învăţare, didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ, implicat în desfăşurarea Evaluării Naţionale răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.
(3) Dacă, într-o unitate de învăţământ, se constată nereguli grave în organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale, Comisia Naţională sau comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti pot decide suspendarea pentru 1-5 ani a organizării de examene naţionale în acea unitate de învăţământ.
ART. 26
(1) Cadrele didactice care comit fapte cu caracter infracţional, legate de organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale, cum ar fi furnizarea soluţiilor subiectelor către candidaţi, înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări, care permit sau favorizează fraudarea probei sau care au manifestări care atestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, sunt sancţionate în conformitate cu prevederile legale. După caz, Comisia Naţională sau comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti sesizează în scris organele de cercetare penală.
(2) Prevederile alineatului (1) se aplică şi persoanelor care au contribuit la elaborarea sau transmiterea subiectelor/baremelor de evaluare şi de notare pentru Evaluarea Naţională şi au întreprins acţiuni care au constat în divulgarea parţială sau integrală a subiectelor/baremelor de evaluare şi de notare.
(3) În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între notele acordate iniţial şi notele obţinute la contestaţii sau la reevaluările stabilite prin prezenta metodologie, inspectoratele şcolare analizează situaţia, pentru a stabili cauzele şi eventualii vinovaţi pentru aceste situaţii. În cazuri justificate, se va declanşa procedura de cercetare disciplinară, pentru sancţionarea vinovaţilor.
(4) Sancţiunile aplicate în urma abaterilor săvârşite de cadrele didactice în timpul participării la comisiile prevăzute în prezenta metodologie sunt luate în considerare la acordarea calificativului anual.
(5) Comisia naţională, respectiv comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti pot decide ca persoanelor care încalcă prevederile prezentei metodologii să li se interzică dreptul de a participa, în sesiunile ulterioare, la comisiile organizate pentru evaluările naţionale sau la alte examene naţionale.
ART. 27
În vederea respectării prevederilor din prezenta metodologie şi pentru asigurarea corectitudinii desfăşurării Evaluării Naţionale, preşedinţii comisiilor vor solicita declaraţii scrise de la fiecare membru al comisiei. În declaraţia-tip, cadrul didactic precizează că îşi asumă responsabilitatea pentru respectarea întocmai a prevederilor legale şi că, în cazul constatării unor nereguli în activitatea sa din cadrul comisiei, ştie că se vor lua măsuri de sancţionare, care pot merge până la excluderea din învăţământ, în funcţie de gravitatea abaterii, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic şi ale art. 292, din Codul penal.

Aspecte privind disciplinarea elevilor

Întrebări frecvente privind sanctionarea elevilor

1.     Cine, la nivelul școli,  are competența în a hotărî tipul de sancțiune disciplinară aplicată elevilor care săvârșesc abateri”:

Art. 18-20 din Statutul Elevului stabilesc o conduită specifică pentru fiecare dintre sancțiunile pe care le definesc, astfel:

-        Dacă sanctiunea este Mustrarea, dispusă de art. 18 din Statut, conduita Consiliului Clasei va fi în sensul hotărârii asupa propunerii înaintate de diriginte iar conduita Consiliului Profesoral va fi una de luare la cunoștință, printr-un raport, la sfărșitul semestrului.

-        Dacă sancțiunea este „Retragerea bursei”, dispusă la art. 19 din Statut, conduita Consiliului Clasei se schimbă și este în sensul de propunere iar conduita Consiliului Profesoral este în sensul aprobării.

-        Dacă sancțiunea este „Mutarea disciplinară”, dispusă de art. 20 din Statut, conduita Consiliului Clasei este, de asemenea în sensul de propunere iar conduita Consiliului Profesoral este în sensul validării.

Dacă în prima ipoteză, cea a aplicării sancțiunii mustrării, Consiliul Profesoral joacă un rol pasiv, de luare la cunoștință,  în cazul retragerii bursei și a mutării disciplinare, acesta joacă un rol activ, fiind factorul determinant care, prin conduita sa, (fie de validare fie de aprobare) stabilește sancțiunea la propunerea Consiliului Clasei.

Deci, tipul de sancțiune dispusă de școală atrage conduita diferită a organismelor ei.

a)     De asemenea art. 18-20 din Statut nu trebuie analizat în contradicție cu art. 58 lit. (f) și art. 62 lit. (f) din R.O.F.U.I.P.

Așa cum am menționat și mai sus, art. 18 – 20 din Statutul elevului tratează pe rând, împreună cu stabilirea unei conduite specifice a organismelor unității, o parte din sancțiunile enumerate la art. 16 alin. 4.

Art. 58 și 62 din R.O.F.U.I.P. stabilesc sarcinile celor două organism (C.C. respective C.P.)

Deci, cele două prevederi legale sunt complementare, putând spune că cele două consilii îndeplinesc atribuțiile stabilite prin art. 58 și 62 din ROFUIP, în conformitate cu procedurile stabilite de art. 18-20.

La o simplă lecturare a art. 18 alin 1 și a art. 20 alin. (1) se poate observa că legiuitorul a nominalizat și persoanele responsabile pentru aplicarea sancțiunilor respective.

„Art. 18 (1) Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, de către profesorul pentru învăţământul primar sau profesorul diriginte, cu menţionarea faptelor care au determinat sancţiune”.

„Art. 20 (1)Mutarea disciplinară la o clasă paralelă, în aceeaşi unitate de învăţământ, se consemnează într-un document care se înmânează de către învăţător/ institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte/director, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului minor şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.

2.                Când anume hotărăște consiliul profesoral asupra tipului de sancțiune disciplinară a elevilor care săvârșesc abateri disciplinare, după ce a fost săvârșită fapta sau la sfârșitul semestrului? 

Sancțiunea se hotărăște în conformitate cu prevederile statului elevului, de către unul din organismele școli (în funcție de sancțiune) într-un timp rezonabil după săvârșirea abaterii disciplinare, doar după parcurgerea procedurii stabilite în statutul elevului.

Astfel, Consiliul Profesoral se va întruni ori de câte ori consiliul clasei va propune sancționarea unui elev cu Mustrare urmată de scăderea notei la purtare sub 7 sau una dintre sancțiunile prevăzute la art. 16 alin. 4 lit. c-f.

3.     Consiliul Clasei poate hotărî tipul de sancțiune însoțită și de scăderea notei la purtare?

Scăderea notei la purtare este o pedeapsă complementară ce însoțește o sancțiune principală dintre cele stabilite la art. 16 alin. 4 din statutul elevului.

Deci, în practică, în afară de cazul prevăzut la  art. 27 alin. 1 din Statut, nu are de ce să apară ipoteza stabilirii doar a notei la purtare mai mici decât 10, în absența unei pedepse principale din rândul celor prevăzute la art. 16 alin. 4 din Statut, sau, dacă apare, ea este cauzată de nerespectarea prevederilor din statutul elevului care, stabilește conduita fiecărui organism al școlii, în raport cu fiecare sancțiune în parte.

În practică pot apărea doar patru cazuri:

I.                Sancționarea cu Observaţie individuală, prevăzută la art. 16 alin. 4 lit. (a) din Statutul Elevului.

Conform art. 17 din Statut, aplicarea acestei sancțiuni se realizează de către profesorul diriginte, învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar sau de către directorul unităţii de învăţământ.

Deci una dintre persoanele enumerate la art. 17 alin. 2 paragraf. 2, poate constata existența unei abateri și poate aplica sancțiunea prin efectuarea unei observații individuale urmate de o consiliere a elevului în vederea remedierii comportamentului.

II.              Mustrare și scăderea notei la purtare în intervalul 9-7;

Potrivit art. 18 din Statut, Consiliul Clasei este cel care hotărâște aplicarea măsurii disciplinare „Mustrare” la propunerea dirigintelui iar prin scăderea notei la purtare în intervalul 9-7, aceasta nu necesită validarea Consiliului Profesoral care, va lua la cunoștință la sfârșitul semestrului că un anume elev dintr-o anume clasă a fost sancționat cu mustrare și scăderea notei la purtare la 9-7 inclusiv.

III.            Mustrare cu scăderea notei la purtare la 6 sau mai puțin.

Potrivit art. 18 din Statut, Consiliul Clasei este cel care hotărâște aplicarea măsurii disciplinare „Mustrare” la propunerea dirigintelui dar, prin scăderea notei la purtare sub 7, aceasta necesită validarea Consiliului Profesoral care, va hotărî asupra propunerii înaintate de consiliul clasei.

IV.            Aplicarea uneia dintre celelalte sancțiuni prevazute la art. 16 alin. 4 lit. c-f (la lit. f-doar ipotezele detaliate la art. 23 și 24) din Statut.

Pentru aceste sancțiuni nu mai trebuie făcută o comparație similară deoarece, însăși decizia de sancționare, indiferent de câte puncte din nota la purtare sunt scăzute, ca sancțiune complementară, aparține direct Consiliului Profesoral, la propunerea Consiliului Clasei.

4.     Care este interpretarea corectă a textului de la art. 26 din Statutul Elevului?

1)După opt săptămâni sau la încheierea semestrului sau a anului şcolar, consiliul se reîntruneşte. Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune menţionată la art. 16 alin. (4) lit. a)-e) dă dovadă de un comportament fără abateri pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală, până la încheierea semestrului sau a anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancţiunii, poate fi anulată.

(2)Anularea, în condiţiile stabilite la alin. (1), a scăderii notei la purtare se aprobă de către entitatea care a aplicat sancţiunea.

Teza I a art. 26 alin. 1 din Statutul Elevului „După opt săptămâni sau la încheierea semestrului sau a anului şcolar, consiliul se reîntruneşte” stabilește frecvența cu care consiliul clasei, sau, după caz, consiliul profesoral se reîntrunește, evident, după întrunirea care a dus la sancțiunea propriu zisă.

Se poate observa că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze în care se produce această reîntrunire:

a)     După 8 săptămâni (de la data sancționării);

b)     La sfărșitul semestrului sau a anului școalar.

Dacă reîntrunirea de la sfărșitul semestrului sau a anului școlar are loc în mod obligatoriu pentru stabilirea notelor la purtare, reîntrunirea după scurgerea celor 8 săptămâni de la data sancționării elevului reprezintă un caz special și are ca principal motiv, evaluarea comportamentului acelui elev, în vederea stabilirii oportunității anulării sancțiunii complementare, evident, dacă acesta a avut un comportament fără abateri, așa cum este detaliat în teza a II-a a art. 26 alin. 1 din Statutul Elevului. „Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune menţionată la art. 16 alin. (4) lit. a)-e) dă dovadă de un comportament fără abateri pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală, până la încheierea semestrului sau a anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancţiunii, poate fi anulată”.

Prin folosirea sintagmei  „comportament fără abateri pe o perioadă de cel puțin 8 săptămâni” legiuitorul a avut în vedere o perioadă minimă de probă în care un elev sancționat să-și poată „răscumpăra greșeala”.

Mai mult decât atât, trecerea celor 8 săptămâni și dovada unui comportament fără abateri nu garantează anularea sancțiunii, aspect subliniat de sintagma „poate fi anulată”, anularea fiind, deci, la latitudinea consiliului care a dispus măsura.

Dacă legiuitorul ar fi considerat că elevul își poate răscumpăra greșeala printr-un comportament exemplar într-o perioada mai scurtă de 8 săptămâni, nu ar fi folosit sintagma „cel puțin 8 săptămâni” ci sintagma „8 săptămâni sau pănă la sfârșitul semestrului” introducând prin „sau” posibilitatea optării pentru una dintre cele doua ipoteze…cele 8 săptămâni sau sfărșitul semestrului (care termen se implinește primul).

Dar, în lipsa acestei formulări care să creeze posibilitatea unei opțiuni, folosirea sintagmei „minimum 8 săptămâni” și raportarea la doar posibilitatea (fără garanția) de anulare a sancțiunii, ne duc la concluzia că intenția legiuitorului a fost clară și în sensul introducerii  doar a unei posibilități teoretice de recompensare (prin anularea sancțiunii complementare)  a unui comportament lipsit de greșeli pe o perioadă de minimum 8 săptămâni.

În acest context, sintagma „până la încheierea semestrului sau a anului școlar” poartă rolul de dată limită dincolo de care nu mai pot fi socotite cele 8 săpămâni, nu de termen la care să se analizeze perioada scursă de la aplicarea abaterii, oricare ar fi ea.

O interpretare contrarie ar duce la concluzia că: fie se analizează orice perioadă scursă de la aplicarea sancțiunii până la sfârșitul semestrului, aspect care, în mod evident nu îndeplinește condiția de „minimum 8 săptămâni”, fie se analizează minimum 8 săptămâni prin depășirea sfârșitului semestrului sau a anului școlar, aspect care încalcă prevederile din ROFUIP și din Statutul Elevului care stipulează că media la purtare se încheie la sfârșitul semestrului.

Deci singura interpretare care îndeplinește cumulativ condițiile de minimum 8 săptămâni și sfârșitul semestrului sau a anului școlar, este cea detaliată mai sus.

În concluzie, parcurgerea celor 8 săptămâni fără greșeală, este o condiție obligatorie în lipsa căreia nici nu se poate lua în discuție eventualitatea anulării sancțiunii complementare.

5.   Ce se întâmplă cu elevii care săvârșesc abateri în perioade mai mici de opt săptămâni de școală până la sfârșitul semestrului sau al anului școlar, aceștia nu mai beneficiază de dreptul unei analize a situației lor? Aceasta poate fi interpretată și ca o discriminare a lor.

Elevii care nu fac dovada unui comportament fără greșeli pentru cel puțin opt săptămâni, socotite de la data aplicării sancțiunii, nu pot face obiectul analizei Consiliului Clasei sau a Consiliului Profesoral în vederea anulări măsurii disciplinare complementare (scăderea notei la purtare).

6. Referitor la posibilitatea de acceptare a unei contestații asupra unei note la purtare:

Lipsa unei prevederi în ROFUIP și în Statutul Elevului referitoare la posibilitatea de a contesta doar nota la purtare se explică prin faptul că, scăderea notei la purtare reprezintă o pedeapsă complementară la una dintre sancțiunile prevăzute la art. 16 alin. 4 lit. (a-d) din Statutul Elevului sau o consecință a aplicării prevederilor  art. 27 alin. 1 din Statut și nu o sancțiune de sine stătătoare.

Acest aspect este confirmat și din faptul că la art. 17-25 din același Statut, unde sunt definite pe larg toate sancțiunile prevăzute la art. 16 alin. 4, scăderea notei la purtare apare fie ca o sancțiune complementară ce poate însoți sancțiunea principală (vezi art. 17 alin. 5) fie ca o sancțiune complementară ce însoțește în mod obligatoriu sancțiunea principală (vezi art. 18-20).

Art. 17 alin (5)Sancţiunea poate fi însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar.

Art. 19 alin. (2)Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv de diminuarea calificativului, în învăţământul primar, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Având în vedere că, potrivit art. 62 lit. (c) din ROFUIP, consiliul clasei stabilește notele la purtare ale elevilor în funcţie de frecvenţa şi comportamentul acestora în activitatea şcolară şi extraşcolar, aplicarea unei măsuri constând doar în scăderea notei la purtare, ca urmare a analizei comportamentului elevului, este, în fapt, aplicarea unei sancțiuni, deși, conf. art. 16 alin. 4 din Statut, scăderea notei la purtare nu se regăsește decât asociată (prin decizia consiliului clasei-art 17 sau de drept – art. 18-20) la una dintre sancțiunile prevăzute la lit. a-d.

În lipsa unei astfel de sancțiuni principale, unitatea de învățământ trebuie să analizeze în ce măsură a respectat prevederile art. 62 lit. (c) referitoare la analizarea comportamentul elevilor;  în ce măsură poate fi invocată o faptă a unui elev, ca temei de scăderea notei la purtare, deci de aplicare a unei măsuri complementare, în lipsa sancționării acelei fapte cu una dintre măsurile disciplinare prevăzute la art. 16 alin. 4 lit. a-d din Statut.

Pe cale de consecință, se naște întrebarea cu privire la normele legale pe care s-a întemeiat aplicarea măsurii constând doar în scăderea notei la purtare (pedeapsa complementară) în lipsa sancțiunii principale (una din măsurile prevăzute la art. 16 alin. 4 lit. a-d) din Statut, mai ales că din adresa nr. 670/04.03.2018,  școala face dovada înțelegerii faptului că stabilirea altei note la purtare decât 10 (zece)  nu se regasește precizată ca sancțiune la art. 16 lit a-d.

În mod evident scăderea notei la purtare reprezintă o formă mai aspră de sancționare a elevului, pe lângă sancțiunea principală și nu poate fi disociată de aceasta (fac excepție cazurile unde scăderea notei este cauzată de absențe nemotivate, pentru care legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune principală).

Dacă prin analizarea comportamentului elevului, conform art. 62 lit. (c) din ROFUIP, consiliul clasei a identificat o faptă suficient de gravă încât să simtă nevoia sancționării elevului cu scăderea notei la purtare, fapta trebuie să facă obiectul unei cercetări și, după caz, să se aplice una dintre sancțiunile principale prevăzute la art. 16 alin. 4 lit. a-d din Statut.

7. Referitor la cine are atribuții de soluționare a contestației:

Cazul de contestare doar a unei note la purtare nu ar trebui să apară în practică dacă s-ar respecta principiile detaliate la pct. Anterior.

Cu siguranță legiuitorul nu a dorit să lase o portiță legislativă prin care cineva stabileste sancțiuni fără a exista posibilitatea de a fi contestate.

Reamintesc faptul că scăderea notei la purtare nu se regăsește printre sancțiunile prevăzute de legiuitor la art. 16 alin. 4 lit. a-d.

Deci, plecând de la premisa că nota la purtare este o sancțiune complementară care însoțește sancțiunea principală, aceasta poate fi contestată odată cu sancțiunea disciplinară, iar soluționarea ei este prevăzută la art. 29 și cade în sarcina Consiliului de Administrație stabilit la nivelul școlii.

8. Ce anume pot hotărî Consiliile de Administrație?

Având în vedere că legiuitorul a stabilit în sarcina Consiliul de Administrație soluționarea contestațiilor depuse împotrivă măsurilor disciplinare acesta poate hotărî:

a)     Respingerea contestației și pe cale de consecință păstrarea sancțiunii dispuse în consiliul clasei și după caz, aprobate în consiliul profesoral.

b)     Admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea sau  modificarea în parte a hotărârii contestate sau anularea acesteia.

Potrivit art. 29 alin. 2, teza finală, din Statutul Elevului „Hotărârea consiliului de administraţie nu este definitivă şi poate fi atacată ulterior la instanţa de contencios administrativ din circumscripţia unităţii de învăţământ, conform legii”.

Dat fiind faptul că cererea de modificare/anulare a unui act administrative, în instanță, este admisibilă doar dacă partea presupus vătămată în interesele sale legitime a parcurs procedura prealabilă, rolul contestației este de a implini procedura de plângere prealabilă anterioară unei acțiuni în instanță, așa cum prevede art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Autor: jr. Ciprian Mandreanu

STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPŢIE (SNA)

STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPŢIE (SNA)

România, ca stat democratic european, promoveazã o politicã publicã integratã în materia consolidãrii integritãţii instituţionale, bazatã pe o atitudine proactivã orientatã spre reducerea costurilor corupţiei, dezvoltarea mediului de afaceri bazat pe concurenţã, creşterea încrederii publicului în justiţie şi administraţie, precum şi implicarea societãţii civile în procesele decizionale.

La nivel guvernamental, a fost adoptată Hotărârea nr. 583 din 10 august 2016 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016 - 2020, a seturilor de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, a indicatorilor de evaluare, precum şi a standardelor de publicare a informaţiilor de interes public. Strategia Naţională Anticorupţie (SNA), a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 23 august 2016.

Hotărârea nr. 583 din 10 august 2016 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ratificată prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.

Hotărârea nr. 583 din 2016 aprobă:

1. Strategia naţională anticorupţie pe perioada 2016-2020, prevăzută în anexa nr. 1;
2. Seturile de indicatori de performanţă, riscurile asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi sursele de verificare, prevăzute în anexa nr. 2;
3. Inventarul măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, precum şi indicatorii de evaluare, prevăzuţi în anexa nr. 3;
4. Standardul general de publicare a informaţiilor de interes public, prevăzut în anexa nr. 4;
5. Standardul de publicare a informaţiilor de interes public privind întreprinderile publice, prevăzut în anexa nr. 5.

În arhitectura politicilor publice naţionale, SNA ocupă un loc important, la intersecţia mai multor politici publice, reprezentând la rândul său o politică sectorială prin raportare la Strategia Naţională de Apărare a Ţării (SNApT) 2015-2019.

De altfel, SNApT identifică în mod direct corupţia ca pe un risc şi o vulnerabilitate importantă:

- "nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României poate fi generată de persistenţa dificultăţilor economice, proliferarea economiei subterane şi a corupţiei, evaziunea fiscală, precaritatea infrastructurii, dar şi de factori externi precum perpetuarea decalajelor de dezvoltare la nivelul UE şi gradul scăzut de rezistenţă faţă de turbulenţele majore de pe pieţele externe, mai ales pe zona financiar-bancară";
- "corupţia vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a ţării, buna guvernanţă, decizia în folosul cetăţenilor şi comunităţilor, precum şi încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului. În plan extern, persistenţa corupţiei are impact negativ asupra credibilităţii şi imaginii ţării noastre".

SNApT confirmă evaluarea internă a SNA legată de capacitatea redusă a administraţiei centrale şi locale de a implementa politicile publice naţionale şi europene, asumat, de asemenea, ca vulnerabilitate.

Deşi este o strategie cu caracter orizontal, aptă de a produce efecte la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, SNA nu este un remediu universal şi nu poate soluţiona singură cauzele profunde ale corupţiei din România. Prin acest document strategic nu se poate realiza reforma administrativă sau descentralizarea serviciilor publice, după cum nu se pot soluţiona problemele de salarizare ale diferitelor categorii profesionale.

Pentru a atinge efectele scontate, SNA se completează şi corelează cu strategii sectoriale precum Strategia de reformă a funcţiei publice, Strategia pentru consolidarea administraţiei publice, Strategia pentru dezvoltarea justiţiei ca serviciu public, Strategia naţională pentru achiziţii publice sau Strategia naţională pentru competitivitate, Strategia naţională privind agenda digitală pentru România 2020.

Ce este corupţia?

Cuvântul corupţie provine din latinescul corrumpere care înseamnă a rupe, a distruge. În sens larg, corupția este abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Ca expresie a relației dintre autorități și cetățeni, corupția reprezintă folosirea discreționară a poziției sau a funcției, prin recurgerea la mijloace ilicite sau ilegale, în scopul obținerii unor interese personale sau de grup.

Definiţia din dicţionare

În DEX, definiţia corupţiei are o dimensiune socio-morală, căci ea reprezintă abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie; desfrânare, depravare.

Reglementări internaţionale

Cea mai răspândită definiţie a corupţiei aparţine Băncii Mondiale: "corupţia este întrebuinţarea ilegală a resurselor publice în scopul unui câştig personal".

Într-un mod asemănător defineşte corupţia şi Asociaţia Transparency International: "corupţia este folosirea abuzivă a puterii încredinţate, pentru obţinerea de beneficii personale".

În "Programului global împotriva corupţiei" (1999), ONU declară că "esenţa fenomenului corupţiei constă în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat".

Pentru Fondul Monetar Internaţional "corupţia este abuzul de putere publică sau încredere pentru beneficiu privat".

Grupul de experţi pentru corupţie al Interpol defineşte corupţia ca fiind "îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act de către indivizi sau organizaţii publice sau private, prin încălcarea legii şi încrederii pentru profit sau beneficiu".

În Expunerea de motive cuprinsă în Raportul care a stat la baza adoptării de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a Rezoluţiei 1214 (2000) privind Rolul parlamentelor în lupta anticorupţie, corupţia este definită ca "utilizarea şi abuzul de putere publică în interes privat".

Grupul Multidisciplinar privind Corupţia înfiinţat în anul 1994 de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a adoptat provizoriu următoarea definiţie: "corupţia cuprinde comisioanele oculte şi orice alte comportamente care implică persoane învestite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau din orice altă relaţie de acest gen, în vederea obţinerii de avantaje ilicite de orice natură, pentru ele însele sau pentru alţii".

Ulterior, în "Convenţia civilă privind corupţia" se arăta că prin corupţie se înţelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exerciţiul normal al unei funcţiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit.

În "Convenţia penală privind corupţia" se arată modalităţile de săvârşire: "corupţia activă a agenţilor publici 21, corupţia pasivă a agenţilor publici (inclusiv necesitatea incriminării acestor fapte dacă ele se referă la o persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale a cărei competenţă este acceptată de către parte sau la un funcţionar de la grefa unei asemenea curţi), traficul de influenţă".

Uniunea Europeană, în "Comunicarea finală" 317 din 2003 a Comisiei către Consiliul European, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social cu privire la strategia comprehensivă a UE împotriva corupţiei, adoptă definiţia corupţiei folosită de Programul Global al Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, ca fiind "abuzul de putere pentru câştig privat".

Reglementări interne

Strategia Naţională Anticorupţie pentru anii 2005-2007 defineşte actele de corupţie ca fiind acele demersuri care lezează distribuţia universală şi echitabilă de bunuri cu scopul de a aduce profit unor persoane sau grupuri.

O definiţie cu aplicabilitate imediată este cea din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările și completările ulterioare: utilizarea funcţiei, atribuţiilor ori însărcinărilor primite pentru dobândirea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, pentru sine sau pentru altul.

În Codul Penal nu există o definiţie a corupţiei, ci sunt incriminate unele infracţiuni din această sferă: luarea/darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă.

Pentru ca o faptă de corupție să constituie infracțiune și, prin urmare sa fie supusă sancțiunilor penale, trebuie să întrunească elementele prevăzute de legea penală.

Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că Legea nr. 286/2009 (Noul Cod Penal) extinde faptele săvărșite de funcționarul public catalogate drept Infracţiuni de corupţie şi de serviciu și la alte persoane:

Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Care sunt faptele prevăzute la Infracţiuni de corupţie şi de serviciu în Legea nr. 286/2009 (Noul Cod Penal)?

1. Luarea de mită

Art. 289 (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Art. 289 (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Art. 289 (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

2. Darea de mită

Art. 290 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 290 (2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Art. 290 (3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Art. 290 (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
Art. 290 (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

3. Traficul de influenţă

Art. 291 (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 291 (2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

4. Cumpărarea de influenţă

Art. 292 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 292 (2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Art. 292 (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2).
Art. 292 (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

5. Delapidarea
 
Art. 295 (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 295 (2) Tentativa se pedepseşte.

6. Abuzul în serviciu

Art. 297 (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 297 (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

7. Neglijenţa în serviciu

Art. 298 Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

8. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
 
Art. 299 (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Art. 299 (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

9. Uzurparea funcţiei 
 
Art. 300 Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

10. Conflictul de interese

Art. 301 (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 301 (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

11. Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
 
Art. 304 (1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 304 (2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Art. 304 (3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

12. Infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție

Legea penală prevede și alte infracțiuni considerate a fi asimilate sau în legătură directă cu cele de corupție. Conform Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, pedepsele și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție sunt:

Art. 10 Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

a) stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară;
b) acordarea de subvenții cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinațiilor subvențiilor;
c) utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Art. 11 (1) Fapta persoanei care, în virtutea funcției, a atribuției ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 11 (2) Dacă fapta prevăzuta la alin. (1) a fost săvârșită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcției, atribuției ori însărcinării, aceasta se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Art. 12 Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoana ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Art. 13 Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 13 (1) Infracțiunea de șantaj, prevăzuta la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani.

Art. 13 (2) Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Art. 17 Următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene:

a) tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a si a 3-a, precum și favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracțiune;
b) asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a si a 3-a sau la lit. a) din prezentul articol;
c) falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a si a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;
d) abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârșite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracțiune prevăzuta în secțiunile a 2-a si a 3-a;
e) infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a si a 3-a;
f) contrabanda cu bunuri provenite din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;
g) infracțiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;
h) infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;
i) traficul de droguri, traficul de substanțe toxice și nerespectarea regimului armelor de foc și al munițiilor, săvârșite în legătură cu o infracțiune prevăzuta în secțiunile a 2-a și a 3-a;
j) infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, săvârșite în legătură cu o infracțiune prevăzuta în secțiunile a 2-a și a 3-a;
k) infracțiunea prevăzuta în Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, săvârșită în legătură cu o infracțiune prevăzuta în secțiunile a 2-a și a 3-a.

Direcția Națională Anticorupție (DNA)

Direcția Națională Anticorupție (http://www.pna.ro ) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene.

DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.

DNA este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.

Orice cetățean are posibilitatea să contribuie la semnalarea unor fapte de corupție despre care are cunoștință pentru tragerea la răspundere a persoanelor suspectate de comiterea lor.

La adresa http://www.pna.ro/sesizare.xhtml sunt oferite informații privind sesizarea unei o fapte de corupție:
• adresă de e-mail anticoruptie@pna.ro
• telefonul anticorupției (004) 021.312.73.99, care funcționează permanent.
• formular on-line pentru comunicare de date despre acte de corupție (http://www.pna.ro/sesizare.xhtml).

Aceste date pot fi folosite de procurori în activitatea de urmărire penală, conform dispozițiilor legale, în măsura în care vor fi considerate utile și concludente.

Direcţia Generală Anticorupţie

Direcţia Generală Anticorupţie (http://www.mai-dga.ro) a fost înfiinţată prin Legea nr. 161 din 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Semnalarea unor fapte de corupție se pot face la Linia verde anticorupţie – 0800.806.806 care a fost lansată odată cu operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie, respectiv la data de 31 octombrie 2005 şi s-a dovedit un instrument de lucru foarte util în relaţia cu cetăţenii.

Linia verde anticorupţie a M.A.I. are două componente:
• un telefon direct – 0800.806.806
• o căsuţă vocală care preia solicitarea venită din Telverde


Nota: Legea penală prevede și alte infracțiuni considerate a fi asimilate sau în legătură directă cu cele de corupție. Conform Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, pedepsele și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție sunt prevăzute la: Art. 10 lit. a)-c), Art. 11 (1),(2), Art. 12 lit. a), b), Art. 13, Art. 13 (1), Art. 13 (2), Art. 17 lit. a)-k).


Strategia anticoruptie în cadrul MEN: https://edu.ro/strategia-anticoruptie

• Strategia națională anticorupție
• Strategia Anticoruptie în Educatie 2013-2015
• Metodologia privind managementul riscurilor de corupție in cadrul Ministerului Educației

Strategia anticoruptie în cadrul MJ: http://sna.just.ro/Default.aspx

Bibliografie:

1. Hotărârea nr. 583 din 2016 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016 - 2020, a seturilor de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, a indicatorilor de evaluare, precum şi a standardelor de publicare a informaţiilor de interes public;
2. Hotărârea nr. 215 din 2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015;
3. Hotărârea nr. 231 din 2005 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007;
4. Legea nr. 161 din 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor;
5. Codul Penal al României (Legea nr. 286/2009), cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24/07/2009;
6. Legea nr. 161 din 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările și completările ulterioare;
7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43 din 2002, privind Parchetul National Anticorupţie, cu modificările și completările ulterioare;
8. Legea nr. 78 din 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările și completările ulterioare;
9. OM_5144_2013_Strategia Anticoruptie în Educatie 2013-2015.pdf ;
10. OM_5113_2015_Metodogie_riscuri_coruptie_MEN.pdf ;
11. Cristian Danileț, Corupţia şi anticorupţia în sistemul Juridic, Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2009 (https://cristidanilet.files.wordpress.c ... a-text.pdf ) ;
12. Site oficial Direcția Națională Anticorupție- http://www.pna.ro/index.xhtml ;
13. Site oficial Direcția Generală Anticorupție- http://www.mai-dga.ro ;
14. Sursa: https://legistm.ro/blog/strategia-natio ... FZukkSFnbs

Actele normative din cuprinsul informării pot fi urmărite cu ajutorul platformei informatice Legis a ISJ Hunedoara, la adresa https://www.legisplus.ro sau http://legistm.ro.