luni, 12 august 2019

Organizarea si funcționarea Colegiilor de disciplină din educație



Înainte de a se adresa  instanței de judecată, personalul didactic din Ministerul Educației Naționale  se  va  adresa Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educatiei Naționale, respectiv Colegiului de disciplină  care funcționează  pe lângă fiecare inspectorat şcolar. Aceasta  este  o procedură  prealabilă, introdusă de legiuitor.
Personalul de conducere, de îndrumare si de control din inspectoratele şcolare si din Ministerul Educației Naționale care a fost sancţionat conform cu prevederile art. 280 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectiva la Colegiul Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale, în conformitate cu prevederile art. 280 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare.
Personalul didactic de predare si de pregătire/instruire practică, personalul didactic auxiliar, precum si cel de conducere, de îndrumare si control încadrat în unitătile de învătământ, sancţionat in conformitate cu prevederile art. 280 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completările ulterioare, are dreptul de a contesta decizia de sancţionare, in termen de 15 zile de la comunicare, la colegiile de disciplina de pe lângă inspectoratele şcolare, conform art. 280 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare. 
Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educatiei Naționale si colegiile de disciplina de pe lângă inspectoratele şcolare sunt organe administrativ-jurisdictionale. 
Activitatea Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educatiei Naționale si a colegiile de disciplina de pe lângă inspectoratele şcolare se bazează  pe următoarele  acte normative:
  1. Legea nr.1/2011 -Legea Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
  2. Ordinul nr. 3866/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare judeţene,
  3. Regulamentul propriu,
  4. Decizii interne.
Membrii Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale sunt numiti pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de înnoire a mandatului. 
Componenta Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale este urmatoarea: 

                a) 4 reprezentanti si un secretar al Colegiului, desemnati de Ministerul Educatiei Naționale;
                b) cate un reprezentant desemnat de fiecare federeatie sindicala din invatamantul preuniversitar, reprezentativa la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar. 

          Pentru fiecare membru al Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale se propune un membru supleant. 

             Componenta Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale– membrii titulari si supleanti – se aproba prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului. 
In prima sedinta a Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale se aleg prin vot secret presedintele si vicepresedintele. 

            Sedinta Colegiului Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale este statutara in prezenta a cel putin jumatate plus unu din totalul membrilor sai. 

            Membrii colegiilor de disciplina de pe langa inspectoratele scolare sunt numiti pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de înnoire a mandatului. 

       Componenta colegiilor de disciplina de pe langa inspectoratele scolare este urmatoarea:
            a) un inspector scolar general adjunct;
             b) 2 inspectori scolari;
             c) un consilier juridic al inspectoratului şcolar – secretar al colegiului de disciplina;
            d) câteun reprezentant desemnat de fiecare federaţie sindicală din invatamantul preuniversitar, reprezentativa la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar si care exista in judetul respectiv. 
Pentru fiecare membru al colegiului de disciplina se propune un membru supleant. 
Componenta colegiului de disciplina de la nivelul inspectoratului şcolar – membrii titulari si supleanti – se aproba prin decizie a inspectorului şcolar general. 
In prima ședință a colegiului de disciplina de la nivelul inspectoratului şcolar se aleg prin vot secret presedintele si vicepresedintele. 
Sedinta colegiului de disciplina de la nivelul inspectoratului scolar este statutara in prezenta a cel putin jumatate plus unu din totalul membrilor sai. 
Ca organe administrativ-jurisdictionale, Colegiul Central de Disciplina al Ministerului Educatiei Naționale si colegiile de disciplina de pe langa inspectoratele scolare judetene  (denumite în continuare Colegiul), solutioneaza contestatia adresata de persoana sanctionata in temeiul Legii nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare. 
Colegiul, prin hotarare motivata, pe baza probelor administrate si a sustinerilor partilor orale sau in scris, poate dispune urmatoarele:
          a) admiterea contestatiei;
          b) respingerea contestatiei. 
Prin hotararea pronuntata, Colegiul poate mentine sanctiunea aplicata, o poate diminua sau înlocui cu alta sancţiune mai usoara sau o poate anula in totalitate. 
Daca prin hotarare se admite contestatia si se dispune reintegrarea in functie a contestatarului, Colegiul se pronunta si asupra drepturilor salariale cuvenite retroactiv. 
Secretarul Colegiului primeste si inregistreaza contestatia in registrul special de intrari-iesiri al Colegiului, intocmeste un dosar pentru fiecare cerere si elaboreaza referatul cauzei. 
Referatul cauzei cuprinde urmatoarele elemente obligatorii: "partile", "obiectul", "actul contestat", "sustineri in aparare", "acte la dosar", "constatari" si "aspecte de elucidat". 
Secretarul convoaca membrii acestuia si citeaza partile cu cel putin 15 zile inainte de sedinta. Intimatul este citat cu copie de pe contestatia depusa. 
Presedintele/Vicepresedintele Colegiului constata indeplinirea conditiilor de cvorum necesare pentru desfasurarea statutara a sedintei acestuia si conduce lucrarile acestuia. 
La solicitarea partilor, Colegiul poate acorda un singur termen pentru lipsa de aparare, temeinic motivata. 
In situatia in care, desi au fost legal citate, partile nu se prezinta, Colegiul procedeaza la judecarea cauzei in lipsa, daca aceasta a fost solicitata de una dintre parti. 
Membrii Colegiului sunt obligati sa staruie in aflarea adevarului in vederea solutionarii contestatiei si pentru a pronunta o hotarare temeinica si legala. 
Cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept invocate de parti in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, Colegiul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in contestatie sau in intampinare. 
Colegiul, din oficiu poate pune in discutia partilor exceptii de procedura sau de fond, precum si administrarea de probe. 
Membrii Colegiului au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. 
Membrii Colegiului au obligatia de a se abtine de la orice actiune prin care ar putea influenta declaratiile martorilor sau ale partilor aflate in litigiu. De asemenea, este interzis membrilor Colegiului sa se antepronunte. 
Membrii colegiilor de disciplina pot beneficia pentru activitatea desfasurata in cadrul acestora de drepturi salariale suplimentare, in conditiile legii.
Dezbaterile se consemneaza intr-un proces-verbal de sedinta semnat de membrii Colegiului. 
Dupa incheierea dezbaterilor, membrii Colegiului de hotarasc motivat asupra contestatiei, pe baza probelor administrate si a sustinerilor partilor.  Hotararea se ia cu majoritatea simpla a membrilor prezenti. 
Hotararea Colegiului se redacteaza, se motiveaza atat in fapt, cat si in drept, se semneaza de catre secretarul si presedintele/vicepresedintele Colegiului si se comunica partilor. 
Colegiul de Disciplina poate amana pronuntarea cel mult 7 zile, in vederea depunerii de concluzii scrise. Motivul amanarii se consemneaza in cuprinsul hotararii. 
Procesul-verbal si inscrisurile care fac obiectul dosarului, precum si dovada comunicarii hotararii se pastreaza in arhivă, potrivit prevederilor legale in vigoare. 
In cazul in care contestatarul este un membru al colegiului de disciplina de la nivelul inspectoratului scolar, se respecta procedura prevazută, cu menţiunea ca acesta nu participă la dezbateri si nu are drept de vot. 
Procesul-verbal si inscrisurile care fac obiectul dosarului, precum si dovada comunicarii hotararii se pastreaza in arhiva inspectoratului scolar, potrivit prevederilor legale in vigoare. 
Dreptul persoanei sanctionate de a se adresa instantei judecatoresti este garantat. 
Prevederile   Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012 se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civilă. 
Dreptul persoanei sanctionate de a se adresa instantei judecatoresti este garantat. Impotriva hotararii Colegiului partea nemulţumită se poate adresa cu actiune in instanta competenta – sectia specializata in solutionarea conflictelor de munca, in termen de 30 de zile de la comunicare (http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx).
Pentru detalii privind organizarea și funcționarea colegiilor de disciplină,  puteți contacta Asociația Academia Cetățeanului la adresa academiacetateanului@gmail.comAsociația Academia Cetățeanului vă poate pune la dispoziție documente specifice privind organizarea și funcționarea colegiilor de disciplină.

Pentru mai multe informatii ne gasiti si pe Facebook.

sâmbătă, 27 iulie 2019

Reguli privind gestionarea financiară a fondurilor europene

 Testeaza iLegis

Reguli privind gestionarea financiară a fondurilor europene


În Monitorul Oficial nr. 746 din 6 octombrie 2015 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 40 din 23 septembrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Ulterior, în Monitorul Oficial nr. 133 din 19 februarie 2016 au fost publicate de către Guvern Hotărârea nr. 93 din 18 februarie 2016 -Norme Metodologice din 18 februarie 2016 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.
 
În anul 2019 Ordonanţa de Urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 34 din 16 ianuarie 2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

Ordonanţa de urgenţă nr. 40 din 23 septembrie 2015 stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane în perioada de programare 2014-2020, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al acestor fonduri.
  
Ordonanţa de urgenţă conține 9 capitole, structurate asfel:
  
CAP. I Obiectul reglementat. Definiţii
CAP. II Managementul financiar al fondurilor europene
CAP. III Contribuţia publică naţională
CAP. IV Prefinanţarea
CAP. V Rambursarea cheltuielilor eligibile/ Mecanismul decontării cererilor de plată
CAP. VI Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor
CAP. VII Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
CAP. VIII Proiecte implementate în parteneriat
CAP. IX Dispoziţii finale


 Reguli privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020

Hotărârea Guvernului nr. 399 din 27 mai 2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, prevede:

Art. 2 (1) Fără a încălca prevederile art. 3 şi 4, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general:

 a) să respecte prevederile art. 65 alin. (2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi perioada de implementare stabilită de către autoritatea de management prin contractul/decizia/ordinul de finanţare;b) să fie însoţită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligaţia de plată şi de documente justificative privind efectuarea plăţii şi realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate, cu respectarea prevederilor art. 131 alin. (2) şi (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013;c) să fie în conformitate cu prevederile programului;
d) să fie în conformitate cu contractul/decizia/ordinul de finanţare, încheiat între autoritatea de management sau organismul intermediar şi beneficiar, cu respectarea art. 65 alin. (11)art. 70art. 71art. 125 alin. (1) şi art. 140 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013;e) să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii;
f) să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile;
g) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

Reguli privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale

Hotărârea Guvernului nr. 759 din 11 iulie 2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările și completările ulterioare, prevede:

ART. 2 (1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):

 a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Explicații privind obligația de respectare a prevederilor legislaţiei Uniunii Europene (comunitară) şi naţională, aplicabilă.

Contractul de Finanțare încheiat între Autoritatea de Management-AM și Organismul Intermediar (după caz)-OI și Persoana juridică - Beneficiar al finanțării prevede:

Articolul 4 - Eligibilitatea cheltuielilor

(1) Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu:

(a) Legislația națională și europeană aplicabila,
(c) Prezentul Contract de Finanțare.

(2) Cheltuielile aferente prezentului Proiect sunt eligibile cu condiţia ca acestea să fie cuprinse în Cererea de Finanțare.

(…)

Articolul 11 - Conflictul de interese

(1) Părțile se obligă să ia toate măsurile pentru respectarea regulilor pentru evitarea conflictului de interese, conform capitolului 2, secțiunea 2, din O.U.G. nr. 66/2011.

(2) Părțile din categoria subiecților de drept public au obligația de a urmări respectarea prevederilor Legii nr. 161/2003, în materia conflictului de interese.

(3) Beneficiarii care au calitatea de autoritate contractantă au obligația de a respecta aplicarea prevederilor referitoare la conflictele de interese prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice.


Articolul 12 - Nereguli

(1) Părțile se obligă să ia toate măsurile pentru prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor în conformitate cu O.U.G. nr. 66/2011.

(2) Dacă în procesul de verificare a cererilor de rambursare/plată, AM/OI identifică abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale şi europene (în domeniul achiziţiilor publice aferente contractelor de lucrări/servicii/furnizare), înainte de efectuarea plăţii, AM/OI aplică reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către Beneficiar, în condiţiile legii care reglementează sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

(3) Pentru recuperarea sumelor virate în baza cererilor de plată și nejustificate prin cereri de rambursare/cheltuieli neeligibile, Beneficiarul/partenerii vor fi notificaț i de către AM/OI cu privire la obligația restituirii acestora în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării. În situația nerestituirii respectivelor sume în termenul anterior menționat, recuperarea sumelor se realizează în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Principalele instituții cu atribuții de control privind gestionarea financiară a fondurilor europene

  • Autoritățile de Management - au structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora sau pot delega activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare organismelor intermediare care funcționează în cadrul unei instituții publice.
  • Autoritatea de Certificare și Plată - Ministerul Finanțelor Publice - are obligația aplicării corecțiilor financiare, pe baza titlurilor de creanță emise de autoritățile competente.
  • Autoritatea de Audit – realizează acțiuni de audit de sistem și audit de operațiuni. Comisia Europeană este informată cu privire la rezultatele acestor acțiuni prin intermediul raportului anual de control, care este însoțit de opinia de audit formulată la nivel de program operațional și vizează atât funcționarea efectivă a sistemului de management și control cât și legalitatea, realitatea și regularitatea cheltuielolor efectuate în cadrul programului de către beneficiari și declarate Comisiei Europene.
  • Departamentul pentru Luptă Antifraudă
    • a) asigură şi facilitează cooperarea între instituţiile naţionale implicate în protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, între acestea şi Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF şi autorităţile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din state beneficiare de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene;
    • b) efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi altor activităţi ilicite în legătură cu gestionarea, obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente, precum şi a oricăror altor fonduri ce intră în sfera intereselor financiare ale Uniunii Europene, inclusiv a împrumuturilor şi a garanţiilor acordate de Banca Europeană de Investiţii;
    • c) efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi altor activităţi ilicite ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România prin diminuarea ilegală a resurselor proprii;
    • d) culege, analizează şi prelucrează date şi efectuează cercetări statistice în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;
    • e) iniţiază sau avizează proiecte de acte normative privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;
    • f) elaborează şi coordonează programe de perfecţionare profesională şi instruire în domeniul luptei antifraudă;
    • g) soluţionează cererile de asistenţă administrativă, în calitate de unitate centrală, conform acordurilor de cooperare internaţională, având ca obiect protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene la care România este parte;
  • Direcția Națională Anticorupție - investighează și trimite în judecată cauzele cu fraude din fonduri europene în baza sesizărilor primite de la Departamentul pentru Lupta Antifraudă sau la sesizare din oficiu.
  • DG OLAFOficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF poate să realizeze:

  1. investigaţii interne: investigaţii administrative în cadrul instituţiilor şi organismelor Uniunii Europene în scopul detectării fraudei, a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale care afectează interesele financiare ale UE, inclusiv a abaterilor grave legate de îndeplinirea îndatoririlor profesionale
  2. investigaţii externe: investigaţii administrative în afara instituţiilor şi organismelor Uniunii Europene, în scopul detectării fraudei sau a altor abateri comise de persoane fizice sau juridice. Cazurile sunt clasificate drept investigaţii externe în cadrul cărora OLAF furnizează majoritatea materialelor aferente.
  3. coordonare: OLAF contribuie la anchetele desfăşurate de către autorităţile naţionale sau alte organisme ale UE, prin facilitarea colectării şi schimbului de informaţii şi stabilirea de contacte
  4. asistență juridică: autoritățile competente ale unui stat membru sau ale unei ţări terţe desfăşoară o anchetă penală beneficiind de asistenţă din partea OLAF.

În articolul care urmează vom trata Conflictul de interese din cadrul gestionării fondurilor europene

Pentru mai multe informatii ne gasiti si pe Facebook.

Text: Ion NISTOR - consilier juridic (detalii facebookpartener LegisTM)

vineri, 26 iulie 2019

Set de competenţe pentru profilul directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ


Set de competenţe pentru profilul directorilor şi

directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ

Indicator
Nota
  1. Conducere şi supervizare

  A) Le oferă celorlalţi o direcţie clară.

  B) Stabileşte standarde potrivite de comportament.

  C) Deleagă munca în mod eficient şi echitabil.

  D) Îi motivează şi îi responsabilizează pe cei din jur.

  E) Oferă personalului oportunităţi de dezvoltare şi mentorat.

  F) Recrutează personalul de înalt calibru.

  2. Lucrul cu oamenii

  A) Demonstrează interes pentru a-i înţelege pe ceilalţi.

  B) Se adaptează echipei şi construieşte spirit de echipă.

  C) Recunoaşte şi recompensează contribuţia celorlalţi.

  D) Ascultă, se consultă cu ceilalţi şi comunică proactiv.

  E) Oferă suport şi are interes pentru cei cu care lucrează.

  F) Dezvoltă şi comunică deschis opiniile proprii, cum ar fi, de exemplu, cunoaşterea propriilor calităţi şi defecte.

  3. Luarea deciziilor şi iniţierea acţiunilor

  A) Ia decizii prompte care pot implica hotărâri grele şi asumarea de riscuri calculate.

  B) Îşi asumă responsabilitatea pentru acţiuni, proiecte şi oameni.

  C) Preia iniţiativa şi are încredere în sine.

  D) Iniţiază şi generează activităţi.

  4. Planificare şi organizare

  A) Stabileşte obiective clar definite.

  B) Planifică activităţi şi proiecte cu suficient timp înainte şi ia în considerare schimbările de situaţii care pot apărea.

  C) Administrează eficient timpul.

  D) Identifică şi organizează resursele necesare ca să poată îndeplini unele sarcini.

  E) Monitorizează performanţele echipei în relaţie cu termenele stabilite şi rezultatele planificate.

  5. Gândire antreprenorială şi orientată către rezultat

  A) Se informează permanent despre schimbările din sistemul educaţional.

  B) Identifică oportunităţi de dezvoltare pentru instituţie.

  C) Demonstrează înţelegerea şi stăpânirea situaţiei financiare.

  D) Controlează costurile şi poate analiza situaţii de tip costuri versus beneficii şi însemnătatea valorii adăugate.

  6. Prezentarea informaţiilor şi comunicare

  A) Vorbeşte clar şi fluent.

  B) Exprimă opinii, informaţii şi punctează cu claritate argumentele.

  C) Realizează prezentări şi abordează vorbitul în public cu încredere şi abilitate.

  D) Răspunde rapid nevoilor unei audienţe, reacţiilor şi feedbackului lor.

  E) Proiectează credibilitate.




Notează-te la fiecare literă pe o scală de la 1-10! Calculează-ti media! Total ________: 30 = _______

Roagă-i pe cei apropiati să-ti evalueze nivelul tău de management!

Evaluează și ia în considerare asemănările si deosebirile!


 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html