sâmbătă, 16 mai 2020

Legis TM


https://www.legistm.ro/blog

ORDIN nr. 4.135 din 21 aprilie 2020


ORDIN nr. 4.135 din 21 aprilie 2020
privind aprobarea Instrucţiunii pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line
EMITENT
·  MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 331 din 23 aprilie 2020
Data intrării în vigoare 23-04-2020
Având în vedere:
– prevederile art. 94 alin. (2) lit. c) şi e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile art. 1 din Hotărârea Comitetului naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr. 6/2020;
– prevederile art. 49 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi ale Hotărârii Parlamentului României nr. 3/2020;
– prevederile Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României,
în temeiul prevederilor art. 6 lit. d) şi art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Instrucţiunea pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, Direcţia minorităţi, Direcţia tehnologia informaţiei şi comunicaţiei, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
 Ministrul educaţiei şi cercetării,
 Cristina Monica Anisie
Bucureşti, 21 aprilie 2020.
Nr. 4.135.


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ANEXĂ
INSTRUCȚIUNE din 21 aprilie 2020
pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line
Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 4.135 din 21 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 331 din 23 aprilie 2020.
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 1
(1) Prezenta instrucţiune reglementează măsurile la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, al inspectoratelor şcolare şi al unităţilor de învăţământ preuniversitar în vederea continuării procesului de învăţare la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar.
(2) Măsurile prevăzute de prezenta instrucţiune au scopul de a asigura desfăşurarea procesului de învăţare on-line.
Secţiunea a 2-a
Măsuri la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al instituţiilor centrale din subordine/în coordonare
Articolul 2
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Direcţia generală învăţământ preuniversitar (DGIP), elaborează şi adoptă Planul naţional de intervenţie educaţională pentru situaţia suspendării cursurilor din învăţământul preuniversitar.
Articolul 3
(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), operaţionalizează portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) ca totalitate a platformelor de e-learning şi a resurselor de învăţare on-line asigurate şi, după caz, validate şi recomandate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Portalul Digital pe educred.ro va conţine o secţiune cu tutoriale şi alte materiale de învăţare, destinată formării şi susţinerii cadrelor didactice, în vederea proiectării, realizării, evaluării activităţilor de învăţare on-line şi gestionării activităţilor elevilor pe platforme de învăţare on-line.
(3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării dezvoltă instrumente pentru toţi actorii din sistemul de învăţământ: preşcolari, elevi, cadre didactice, directori ai unităţilor de învăţământ, inspectori şcolari, consilieri şcolari, părinţi/reprezentanţi legali etc., în vederea monitorizării, susţinerii şi îmbunătăţirii accesului la învăţare.
(4) Informaţiile relevante pentru monitorizarea, susţinerea şi îmbunătăţirea accesului la învăţare vor fi completate în Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR) de unităţile de învăţământ, în conformitate cu solicitările Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Articolul 4
(1) CNPEE, pe baza datelor preluate din SIIIR, elaborează şi publică, semestrial, analize privind accesul unităţilor de învăţământ, al cadrelor didactice şi al elevilor la resurse pentru învăţarea on-line, precum şi referitoare la pregătirea cadrelor didactice pentru utilizarea platformelor de e-learning şi a resurselor de învăţare on-line asigurate şi, după caz, validate şi recomandate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Analizele vor evidenţia pentru fiecare unitate de învăţământ şi pentru fiecare structură subordonată:
a)dotarea cu terminale de tip desktop, laptop, tabletă funcţionale;
b)conectarea la internet;
c)gradul de acces al unităţilor de învăţământ la platforme de învăţare, instrumente şi resurse necesare desfăşurării activităţilor de învăţare on-line;
d)numărul şi procentajul cadrelor didactice care dispun de terminale de tip desktop, laptop, tabletă şi telefon inteligent, conectate la internet, în folosinţă exclusivă şi/sau partajată cu alţi membri ai familiei;
e)numărul şi procentajul elevilor care dispun de terminale de tip desktop, laptop, tabletă şi telefon inteligent, conectate la internet, în folosinţă exclusivă şi/sau partajată cu alţi membri ai familiei;
f)aspecte privind calitatea procesului didactic on-line prin valorificarea rezultatelor din instrumentele de feedback.
Articolul 5
(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării va face demersurile necesare pentru introducerea în curriculumul programelor de formare psihopedagogică iniţială a disciplinelor de pregătire didactică şi practică de specialitate (obligatorii) pentru dezvoltarea competenţelor de integrare a tehnologiei în procesul de predare-învăţare-evaluare.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei instrucţiuni, casele corpului didactic vor elabora programe de formare continuă destinate personalului didactic, iar Comisia specializată de acreditare (CSA) din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării va acredita, cu prioritate, programe pentru dezvoltarea competenţelor de integrare a tehnologiei în procesul de predare-învăţare-evaluare, pentru cadrele didactice.
Articolul 6
(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate decide, în cazuri justificate (de exemplu, suspendarea cursurilor ca urmare a instituirii, pe teritoriul României, a stării de urgenţă) şi pe baza unor instrucţiuni emise în prealabil, că evaluarea la anumite discipline/module poate fi realizată şi on-line.
(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează şi diseminează, prin experţii CNPEE, pe toată perioada suspendării cursurilor, resurse de antrenament de tip test şi bareme de evaluare şi de notare necesare pregătirii individuale pentru susţinerea evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a şi a examenului naţional de bacalaureat.
(3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării actualizează actele normative care reglementează fişa postului cadrelor didactice şi evaluarea acestora, incluzând atribuţii specifice şi indicatori de performanţă, referitori la proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor de învăţare on-line.
Secţiunea a 3-a
Măsuri la nivelul inspectoratelor şcolare
Articolul 7
Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti realizează următoarele activităţi:
a)elaborează planul judeţean/al municipiului Bucureşti de intervenţie educaţională pentru situaţia suspendării cursurilor prin adaptare la specificul regional şi local în concordanţă cu planul naţional prevăzut la art. 2;
b)monitorizează organizarea şi desfăşurarea activităţilor-suport pentru învăţarea on-line în unităţile de învăţământ din subordine;
c)monitorizează completarea în SIIIR de către unităţile de învăţământ a informaţiilor relevante pentru susţinerea şi îmbunătăţirea accesului la învăţare al beneficiarilor sistemului de educaţie, analizează aceste date cu scopul actualizării periodice a planului prevăzut la lit. a);
d)colaborează cu autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale în vederea asigurării echipamentelor informatice şi a conectării la internet a unităţilor de învăţământ;
e)asigură, monitorizează, analizează şi pune în aplicare, împreună cu unităţile de învăţământ, cu casele corpului didactic şi cu furnizorii programelor de formare continuă acreditate, pregătirea personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
f)îndrumă, prin inspectorii şcolari de specialitate/profesorii metodişti, cadrele didactice în:
(ii) elaborarea unor exemple de resurse educaţionale;
(i) proiectarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare on-line;
g)organizează sesiuni on-line cu cadrele didactice pentru transferul de bune practici în învăţarea on-line;
h)transmit Ministerului Educaţiei şi Cercetării raportări cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii suport pentru învăţarea on-line, conform formatului şi termenelor stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
i)aplică mecanismele de colectare a feedbackului de la elevi, părinţi, cadre didactice, alte categorii de personal implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţii-suport pentru învăţarea on-line, în scopul luării măsurilor care să conducă la îmbunătăţirea accesului, participării şi a calităţii activităţilor desfăşurate on-line.
Secţiunea a 4-a
Măsuri la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar
Articolul 8
Conducerea unităţii de învăţământ desfăşoară următoarele activităţi de facilitare a învăţării on-line:
a)aplică planul de acţiune al inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISJ/ISMB) prevăzut la art. 7 lit. a);
b)informează, prin intermediul cadrelor didactice, elevii şi părinţii acestora cu privire la perioada suspendării cursurilor în unitatea de învăţământ şi la modalitatea de organizare a activităţii-suport pentru învăţarea on-line în această perioadă, inclusiv cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora;
c)realizează completarea în SIIIR a informaţiilor relevante pentru susţinerea şi îmbunătăţirea accesului la învăţare al beneficiarilor sistemului de educaţie;
d)asigură accesul cadrelor didactice şi elevilor la platforme educaţionale, prin înregistrarea unităţii de învăţământ (dacă este cazul);
e)colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu inspectoratul şcolar, pentru completarea dotării cu echipamente informatice şi pentru conectarea la internet, în funcţie de nevoile identificate;
f)analizează nevoile de dezvoltare a competenţelor digitale ale cadrelor didactice şi le desemnează pe cele care trebuie să participe la programe de formare;
g)stabileşte, împreună cu cadrele didactice şi profesorii diriginţi, platformele, aplicaţiile şi resursele educaţionale deschise care se recomandă a fi utilizate în activitatea desfăşurată;
h)realizează, împreună cu profesorii diriginţi şi cadrele didactice, un program săptămânal care include activităţile de învăţare on-line pentru fiecare disciplină de studiu, având în vedere o durată echilibrată a acestora;
i)stabileşte modalitatea de monitorizare a realizării activităţilor on-line de către cadrele didactice;
j)identifică şi aplică modalităţi de susţinere a activităţii pentru posibile cazuri speciale, inclusiv pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale (CES);
k)aplică mecanismele de colectare a feedbackului de la elevi, părinţi, cadre didactice, alte categorii de personal implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţii-suport pentru învăţarea on-line, în scopul luării măsurilor care să conducă la îmbunătăţirea accesului, participării şi a calităţii activităţii;
l)actualizează fişele posturilor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, cu atribuţii referitoare la activităţile de învăţare on-line.
Articolul 9
(1)Educatoarea/Profesorul pentru învăţământ preşcolar/Învăţătorul de la clasele pregătitoare, clasele I şi clasele a II-a/Profesorul pentru învăţământ primar de la clasele pregătitoare, clasele I şi clasele a II-a realizează, după caz, următoarele activităţi:
a)informează părinţii preşcolarilor/elevilor cu privire la perioada suspendării cursurilor în unitatea de învăţământ şi modalitatea de organizare a activităţii-suport pentru învăţarea on-line, inclusiv cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora;
b)coordonează activitatea grupei/clasei şi colaborează cu celelalte cadre didactice în vederea asigurării continuităţii participării preşcolarilor/elevilor la activitatea de învăţare on-line;
c)participă împreună cu celelalte cadre didactice şi conducerea unităţii de învăţământ la stabilirea platformelor, aplicaţiilor şi resurselor educaţionale deschise care se recomandă a fi utilizate în activitatea desfăşurată;
d)transmite părinţilor preşcolarilor/elevilor de la grupa/clasa pe care o coordonează programul stabilit la nivelul unităţii de învăţământ, precum şi alte informaţii relevante pentru facilitarea învăţării on-line;
e)asigură comunicarea cu părinţii pentru participarea preşcolarilor/elevilor la activităţile-suport pentru învăţarea on-line;
f)colectează feedbackul de la preşcolari/elevi şi părinţi, cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii-suport pentru învăţarea on-line, şi îl transmite conducerii unităţii de învăţământ;
g)intervine în soluţionarea unor situaţii specifice cu privire la desfăşurarea activităţii, în care sunt implicaţi preşcolarii/elevii grupei/clasei.
(2) Învăţătorul de la clasele a III-a şi clasele a IV-a/Profesorul pentru învăţământ primar de la clasele a III-a şi a IV-a/ Profesorul diriginte realizează, după caz, următoarele activităţi:
a)informează elevii şi părinţii acestora cu privire la perioada suspendării cursurilor în unitatea de învăţământ şi modalitatea de organizare a activităţii-suport pentru învăţarea on-line, inclusiv cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora;
b)coordonează activitatea clasei şi colaborează cu celelalte cadre didactice în vederea asigurării continuităţii participării elevilor la activitatea de învăţare on-line;
c)participă împreună cu celelalte cadre didactice şi conducerea unităţii de învăţământ la stabilirea platformelor, aplicaţiilor şi resurselor educaţionale deschise care se recomandă a fi utilizate în activitatea desfăşurată;
d)transmite elevilor de la clasa pe care o coordonează programul stabilit la nivelul unităţii de învăţământ, precum şi alte informaţii relevante pentru facilitarea învăţării on-line;
e)menţine legătura cu cadrele didactice de specialitate în ceea ce priveşte participarea la activităţile de învăţare on-line a elevilor din clasa pe care o coordonează;
f)oferă consiliere elevilor clasei pentru participarea acestora la activităţile-suport pentru învăţarea on-line;
g)asigură comunicarea cu părinţii elevilor;
h)colectează feedbackul de la elevi şi părinţi, cadrele didactice de la clasă, cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii-suport pentru învăţarea on-line, şi îl transmite conducerii unităţii de învăţământ;
i)intervine în soluţionarea unor situaţii specifice cu privire la desfăşurarea activităţii, în care sunt implicaţi elevii/profesorii clasei.
Articolul 10
Cadrele didactice realizează următoarele activităţi:
a)colectează informaţii necesare accesului şi participării elevilor la activitatea de predare-învăţare-evaluare desfăşurată on-line;
b)proiectează activitatea-suport pentru învăţarea on-line din perspectiva principiilor didactice şi a celor privind învăţarea on-line;
c)desfăşoară activitatea didactică în sistem on-line şi sunt responsabile de asigurarea calităţii actului educaţional;
d)elaborează, adaptează, selectează resurse educaţionale deschise, sesiuni de învăţare pe platforme educaţionale, aplicaţii, precum şi alte categorii de resurse şi mijloace care pot fi utilizate în procesul de învăţare on-line;
e)elaborează instrumente de evaluare aplicabile on-line, pentru înregistrarea progresului elevilor;
f)oferă feedback constructiv permanent fiecărui elev, în urma participării la activităţile desfăşurate şi a rezolvării sarcinilor de lucru;
g)raportează conducerii unităţii de învăţământ activitatea desfăşurată, ţinând seama de modalităţile şi termenele de raportare stabilite de către aceasta;
h)participă la activităţile de formare şi webinariile recomandate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ISJ/ISMB şi conducerea unităţii de învăţământ.
Articolul 11
(1) Părintele, tutorele legal instituit sau susţinătorul legal are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul şi participarea preşcolarului/elevului la activităţile de învăţare on-line organizate de unitatea de învăţământ.
(2) Părintele, tutorele legal instituit sau susţinătorul legal răspunde material pentru distrugerea echipamentelor informatice şi de comunicare în situaţia în care acestea aparţin patrimoniului unităţii de învăţământ.
Articolul 12
(1) Preşcolarul/Elevul are dreptul de a avea acces gratuit la portalurile, platformele de învăţare, bibliotecile virtuale şi la alte resurse de învăţare digitale, în funcţie de nevoi.
(2) Elevul are obligaţia de a participa la activităţile de învăţare on-line stabilite de unitatea de învăţământ.
Secţiunea a 5-a
Dispoziţii finale
Articolul 13
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va actualiza legislaţia subsecventă Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu prevederile prezentei instrucţiuni.
Articolul 14
La reluarea activităţii de predare-învăţare-evaluare în unităţile de învăţământ, activitatea-suport pentru învăţarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ/notă cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/tutorelui legal.
Articolul 15
(1) Pentru preşcolarii/elevii din medii dezavantajate, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, cu sprijinul autorităţilor locale şi al altor parteneri educaţionali, iau măsuri pentru asigurarea condiţiilor necesare şi a accesului la activităţi de învăţare prin identificarea nevoilor şi a soluţiilor de dotare cu echipamente informatice şi conectare la internet.
(2) Unităţile de învăţământ vor realiza planuri de recuperare şi planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activităţile de învăţare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.
Articolul 16
În organizarea şi desfăşurarea activităţilor în mediul virtual se asigură respectarea cerinţelor privind protecţia datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
-----

joi, 14 mai 2020

Măsuri în domeniul educației în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Ordonanta urgenta 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative
...aici https://legeaz.net/monitorul-oficial-39 ... 5-mai-2020




VIII. Măsuri în domeniul educației în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
Art. 34. —în conformitate cu dispozițiile art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011. cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019—2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 35. — Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, statul asigură finanțarea de bază și pentru preșcolarii și elevii din învățământul de stat, pentru preșcolarii din învățământul particular și cel confesional, autorizat provizoriu, precum și pentru elevii din învățământul general obligatoriu particular și cel confesional, care studiază în unități de învățământ autorizate provizoriu. De asemenea, statul asigură finanțarea de bază pentru învățământul profesional, liceal particular și cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019—2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev, per preșcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.
Art. 36. — Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de suma aferentă finanțării de bază stabilită conform art. 9 alin. (4) din același act normativ beneficiază toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu, profesional și liceal, particular și confesional, care studiază în unități de învățământ autorizate provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019—2020,începând cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 37. — Prin derogare de la dispozițiile art. 30 lit. c) și art. 31 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației aprobată prin Legea nr. 87/2006 cu modificările și completările ulterioare, în situația stării de alertă, departamentul de acreditare numește o comisie de experți în evaluare și acreditare, care analizează raportul de evaluare internă, verifică prin corespondență și în modul online la instituția solicitantă îndeplinirea standardelor pe domeniile și criteriile prevăzute la art. 10 și elaborează propriul raport de evaluare.
Art. 38. — Pentru anul școlar 2019—2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.
Art. 39. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:
a) cel puțin două inspecții școlare;
b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.
Art. 40. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea restrângerii de activitate pentru cadrele didactice titulare în sistemul de învățământ preuniversitar se realizează prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele școlare județene/lnspectoratul Școlar al Municipiului București, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 41. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cadrele didactice titulare în sistemul de învățământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeași localitate, în localitatea în care își are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 42. — (1) Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările, privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat constă în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.
Art. 43. — La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă dispozițiile art. 7, art. 10 și art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.
Art. 44. —Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență.

Detalii: https://legeaz.net/monitorul-oficial-39 ... 5-mai-2020

miercuri, 13 mai 2020

ORDIN nr. 4220/769/2020


 

Ordinul nr. 4220/769/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ

B

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12 mai 2020


Văzând Referatul de aprobare nr. 972/2020 al Direcției generale învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației și Cercetării,
având în vedere prevederile:
- art. 83 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.530/2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 10 alin. (2) lit. b), art. 17 alin. (2) și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) al Hotărârii Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării și ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării și ministrul sănătății emit prezentul ordin.
Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de către persoanele care au acces în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ, în condiții de siguranță, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu SARS-CoV-2.

Ministerul Educației și Cercetării asigură cadrul general pentru desfășurarea tuturor activităților specifice în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ și monitorizează prin inspectoratele școlare județene/al municipiului București modul în care se implementează acțiunile de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmit/transmite direcțiilor de sănătate publică, cu cel puțin o săptămână înainte, perioada de desfășurare a activităților la care participă elevii în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și intervalul orar.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București verifică respectarea de către unitățile/instituțiile de învățământ a normelor instituite de autoritățile de resort privind asigurarea materialelor de igienă și de protecție sanitară necesare atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic, precum și respectarea măsurilor igienico-sanitare, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu SARS-CoV-2.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București monitorizează organizarea și desfășurarea activităților din cadrul unităților de învățământ.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București colaborează cu direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București în vederea instituirii măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor în unitățile/instituțiile de învățământ, prin triaj epidemiologic zilnic (măsurarea temperaturii) realizat de către un medic sau asistent medical în fiecare unitate de învățământ, astfel:

a) Direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București centralizează listele cu cadrele medicale desemnate (medic sau asistent medical) pentru acordarea asistenței medicale, pentru fiecare unitate de învățământ și le transmit inspectoratelor școlare care le pun la dispoziția unităților de învățământ.
b) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor comunica regulat direcțiilor de sănătate publică rapoartele de monitorizare privind asigurarea condițiilor igienico-sanitare în cadrul unităților de învățământ și respectarea normelor de către elevi și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
Conducerile unităților de învățământ răspund de implementarea acțiunilor de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2 și de organizarea și desfășurarea activităților, pe baza unui program, în conformitate cu legislația în vigoare.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, conducerea unității de învățământ se consultă, după caz, cu: consiliul profesoral, consiliul reprezentativ al părinților/asociația părinților, consiliul școlar al elevilor, reprezentanții organizațiilor sindicale, autoritățile administrației publice locale, precum și cu reprezentanții operatorilor economici implicați în susținerea învățământului profesional și tehnic, pentru organizarea în bune condiții a activităților desfășurate, în contextul actual.
Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, în termen de 5 zile de la publicarea prezentului ordin, vor elabora și vor aproba o procedură proprie, prin care stabilesc modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității de învățământ, asigurându-se că:
a) la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37°C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților;
b) în situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament;
c) participarea elevilor la activitățile de pregătire va fi decisă de părinții acestora după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora (persoane care suferă de afecțiuni cronice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani);
d) elevii prevăzuți la literele b) și c) vor beneficia de o formă de pregătire alternativă (online sau prin asigurarea de resurse educaționale);
e) parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică;
f) elevii vor fi însoțiți de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire;
g) la intrarea în unitatea de învățământ vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.);
h) în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico- sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;
i) intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
j) unitatea de învățământ asigură săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate permanent;
k) elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta masca de protecție pe toată durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau săpun;
l) coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă (mobilier și pardoseală) vor fi dezinfectate regulat cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, în mod obligatoriu între schimburi (dacă este cazul) și la finalizarea programului;
m) în sălile de clasă activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la cca. 2 metri distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților din unitatea de învățământ;
n) în perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru elevii de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de 2 ore pentru dezinfectarea/igienizarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră;
o) în perioada desfășurării activităților de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic;
p) grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților;
q) colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învățământ;
r) la sfârșitul activităților, elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu.
Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 (instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri privind siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur etc.).
Unitățile de învățământ special sau în care, pentru asigurarea egalității de șanse, sunt prezente și alte persoane (profesor de sprijin, interpret mimico-gestual etc.) vor lua măsuri pentru a nu se depăși numărul de maximum 10 persoane în sală.

Cadrele didactice vor supraveghea respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică dintre elevi și măsurile igienico-sanitare de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2.
În perioada desfășurării activităților din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar:
a) Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București solicită autorităților publice locale listele cu personalul medical desemnat să asigure acordarea asistenței medicale, pentru fiecare unitate de învățământ și le transmite inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
b) Unitățile/Instituțiile de învățământ informează direcțiile de sănătate județene/a municipiului București despre depistarea unor cazuri suspecte de infecție la elevi sau personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic din cadrul unităților de învățământ. Conducerea unității/instituției de învățământ desemnează o persoană cu atribuții în menținerea legăturii permanente cu direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București.
c) În maximum 2 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmit/transmite către autoritățile administrației publice locale, respectiv către direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București lista cu elevii și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile/instituțiile de învățământ care participă la desfășurarea activităților de învățământ în perioada pregătirii elevilor și în perioada desfășurării examenelor.
d) Cu minimum 24 de ore înaintea fiecărei probe de examen/evaluare, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor/va primi următoarele informații privind elevii sau personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic menționați la lit. c):
(i) de la direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București lista cu persoanele internate în unitățile/instituțiile sanitare cu suspiciunea sau confirmate cu infecția cu SARS-CoV-2;
(ii) de la autoritățile administrației publice locale lista cu persoanele aflate în izolare la domiciliu sau carantină instituționalizată.

Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor/va raporta, la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, situația privind desfășurarea activităților și respectarea prevederilor prezentului ordin în unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar.
Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar, Direcția generală asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății, precum și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării,
Cristina Monica Anisie
Ministrul sănătății,
Nelu Tătaru

 https://www.juridice.ro/729962/iccj-ril-admis-prestarea-activitatii-de-reprezentare-juridica-de-catre-consilierii-juridici.html